Denis
25 aprilie 2013
Rufele se spală la tv, nu în familie
Ne mai uităm la tv, recunoaştem. * Şi atunci apar Prigoană şi Bahmu. * Amândoi au tovarăşi noi de dragoste, amândoi au fost tovarăşi vechi de dragoste, amândoi au bani, ba chiar Prigoană a dat-o afară pe Bahmu de la nu ştim ce căcat de tv, dar Bahmu îl iubea că-i dădea salariu colosal cu care-şi creştea amărâţii de copii, dar adevăratul motiv al divorţului nici nu vi-l imaginaţi, pentru că ea i-a spus că "uite, Prigoană, m-am săturat" şi ea n-avea cheile de la piscină, ba le avea şi uite aşa a apărut o doctoriţă cam necredibilă în viaţa lui Prigoană, a lui Prigoană ăsta, care nu ştim cum îşi poate justifica averea şi casa de pe Labirint, şi nu ştim cum de e în Parlament, dacă mai e, şi nu ştim de ce o iubea pe Bahmu, cu care noi credem că greu poţi face copii, şi uite-aşa, am încălecat pe-o şa şi trecem la Gabi Cristea. * Gabi Cristea s-a măritat cu un păduche, adică cine se aseamănă se adună, şi ea i-a dat bani, sau el i-a dat, cert e că apar foto cu Gabriela bună de tot, apetisantă, iar boul de bărbat-so nu înţelege asta, ba chiar apare şi zice că Gabi se iubea sau asculta de o altă fată care nu ştim cum o consilia şi pe o altă fată şi tot aşa, adică dacă au divorţat nu înseamnă că el n-o iubeşte pe Bahmu sau Prigoană pe Gabi Cristea sau cam aşa ceva. * Întrebare: de ce-şi spală oamenii ăştia rufele la tv. * Răspuns: Pentru că unii din ei au ordin, iar alţii au nevoie de bani. * Andreea Marin prepară şi vinde carne prin Tg Jiu. * În sfârşit, şi-a găsit locul şi meseria. * Că la tv se pricepea cum ne pricepem noi la cultivat portocale în pădurea Băneasa. * Ne retragem o vreme din prosteala numită media din România. * Şi mergem la ţară, unde ascultăm duminica dimineaţă RRA-ul. * Pentru că trebuie să fim informaţi. * La RRA, se aude o liturghie preţ de vreo trei ore. * Altă prosteală, zicem şi închidem. * Acum când scriem e soare. * Ascultăm Seeasek Steve. * Pe bloguri apar dovezile şantajului la adresa lui Victor Ponta. * Dacă e adevărat, e nasol şi aşa mai departe.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
musai sa scrii despre santaj, sa stim si noi! io cred ca-si spala rufele la teveu ca asa le ordona constiinta profesionala. asa-s unele vedete media: îsi traiesc meseria nonstop, nu se opresc la alea 8 ore din condica.
RăspundețiȘtergereCe vorbesti? Au ordin.
RăspundețiȘtergere