11 aprilie 2013

Hala Matache şi Muzeul Louvre

Hala Matache a fost acoperită cu cearceafuri şi va hoinări prin Bucureşti, până va fi relocată. * Mai întâi că pe Hala Matache dacă o sufla vântul, se dărâma singură. * Nu era nevoie de niciun  protest. * Protestul a fost orchestrat ca să apară în faţă un individ, Nicuşor Dan. * După ce omul s-a opus demolării hălii Matache, hala va pleca, cum spuneam, prin Bucureşti ca să-şi caute un loc de odihnă. * Din sursele noastre, ea se va reloca pe Arena Naţional. * Pe gazon, da, pe gazon. *  Apoi, s-a pus problema demolării artezianei de la Universitate. * Brusc apare Nicuşor Dan şi zice că arteziana a fost locul în care milioane de români s-au îndrăgostit pentru prima dată, şi pe ecran apar doi moşi ţinându-se de mână zicând acelaşi lucru: da, noi, ne-am  îndrăgostit aici. * Punem pariu că pe Nicuşor Dan îl vom vedea mai întâi primar de sector, apoi tra la la, şi tra la la? * Că cam aşa "se fac" carierele în ziua de azi. *  Muzeul Louvre a fost închis din cauza hoţilor de buzunare. * Hala Matache la fel. * Ca să vezi cum două obiective istorice au aceeaşi soartă la distanţă de mii de kilometri din cauză că oamenii umblă cu bani la ei. * Aşa. * Era un fel de schimb în natură. * Hoţii din Louvre luau banii turiştilor, veneau la Matache şi-şi cumpărau carne putredă şi peşte stricat, apoi se îmbolnăveau, se duceau din nou la Louvre, se internau cu alţi bani prin spitalele pariziene şi, de fapt, aşa a început criza. * Noua împărţire adtivă a ţării noastre se poate face în mii de feluri. * Una ar fi cu capitala la Bucureşti şi cu taxele adunate de Elena Udrea, alta ar fi cu capitala la Bucureşti şi cu taxele adunate de Crin Antonescu, alta ar fi tot cu capitala la Bucureşti şi cu taxele adunate de Victor Ponta şi aşa mai departe. * După ce taxele vor fi fiind adunate, se pleacă la Bruxelles. * Acolo, cei trei zic că n-au bani. * Păi, unde sunt, întreabă UEiştii. * Păi, la Muzeul Louvre. * Aşa, şi? * Păi, de acolo ni i-au furat ţiganii, aşa că, vă rugăm, închideţi muzeul. * După acest scenariu destul de hazliu se va face un lungmetraj cu titlul: Domnul Louvre Matache, măcelar din Paris, a făcut scurtă la mână. * Cam lung titlul. * Da, cam lung.

Denis

2 comentarii:

  1. shapo, shapo, shapo! eu ma mir si de faptul ca Luvru' s-a inchis dupa ce augusta mea persoana l-a vizitat! ia sa te vaz cum ma bagi in ecuatie. cît despre personajul Nicusor Dan, el a încercat sa ne atraga si pe noi, calimaristii, în combinatia lui perfida pentru a ajunge el primar-presedinte-dictator, dupa modelele consacrate. receiteste scrisorile catre redactie numai.

    RăspundețiȘtergere

Lăsați răspuns aici: