Itinerarii artistice

În prima zi de Paste catolic si protestant am pornit cu masina la plimbare. Am zis: ce frumos, e soare, mergem la malul marii pe coasta de est si înaltam zmee. Si asa am si fost, cu soarele în ochi, o ora de mers cînd cu 40, cînd cu 70, rar cu 100 km/h, ca restrictiile sînt dese, însotite de canere video - urmasele radarului.

Pretextul a fost Konstrundan - itinerarii artistice, as traduce eu. Un mare eveniment la care participa, în perioada 29 martie - 7 aprilie, toata regiunea Skåne, unde locuiesc eu. Sunt organizate expozitii artistice în mai toate localitatile, în galerii de arta consacrate sau ad-hoc (de exemplu în garaje). Suedezii sînt mari iubitori de design, creatii moderna, toate numite "arta" la pachet. Mi se pare laudabila initiativa acestui festival devenit traditional si mobilizarea artistilor si cetatenilor în aceste zile pascale. Nu ca suedezii ar fi cine stie ce credinciosi, dar de la zile libere si vacante nu dau niciodata înapoi.

Una peste alta, traseul a fost frumos, am ajuns la Simrishamn, port pe coasta de sud-est, în partea cea mai îngusta a Suediei. Aceasta zona de sud-est are si ea un nume, Österlen, botezata astfel în scop turistic. Daca la Malmö zapada aproape ca s-a topit, în partea de est ea este înca prezenta în mormanele de pe marginea drumului si pe cîmp, urmare a caderilor masive de ninsoare pe care le-am ratat... la mustata. 

La întoarcere am trecut prin Ystad, Svedala, Bjärred (noua localitate aleasa drept "cea mai buna pentru locuit", un soi de sat de vacanta plin de casute cochete si masini scumpe) si Lund, care e o mica bijuterie fata de Malmö, port si oras industrial. 

Poze nu o sa vedeti, pe motiv de aparat foto... cu bateria descarcata.

Mintiti poporul cu televizorul

Am pus titlul asta doar ca sa atrag atentia. Ca problema nu se mai pune asa. Televizorul suprainformeaza-dezinformeaza. Nu mai minte. Spune doar prea multe adevaruri. Impartial, ca tot romanu’.

Uite Realitatea, de exemplu. Daca as avea peoplemetru pe televizor (adica as cistiga si eu un ban cinstit), la cit ma uit eu uite-asa i-ar creste audienta!

Deunazi plingea pe umarul pensionarilor care cotizeaza la Case de Ajutor de Reciproc ca sa cumpere malai mai ieftin si sa se imprumute pentru masa de Craciun. Emisiune din care am aflat eu ca sint 3.000.000 de romani saraci. Cit de saraci? Dupa criteriile Uniunii Europene? E inadmisibil, spunea Razvan Dumitrescu, luindu-i la rost pe toti politicienii din studiouri (ca asa e moda la ei, sa faca duplexuri prin toata Casa Presei Libere), mai putin pe Lavinia Sandru desi era cam pe dinafara si-o tot tragea cu pensionarii in sus, pensionarii in jos la orice intrebare. Probabil c-o simpatizeaza de la emisiunea „Vrei sa fii europarlamentar?”, unde distinsa a adoptat tactica crastavetelui. Domnul presedinte al pensionarilor era pierdut in spatiu si avea nevoie de-o pilnie ca sa auda mai bine. Oricum nu-l interesa discutia in sine si avea un singur raspuns la orice intrebare (dupa ce i se explica despre ce e vorba): Nu ma intereseaza de unde, da’ guvernul sa ne dea bani de la buget!

Dupa reportajul cu batrina care-si vinde la talcioc camasa de noapte luata pentru internarea la spital si batrina care-o cumpara, imi dau lacrimile. Repede, cit sint pe val cu subiectul si pina nu-l fura Raduleasca: sa faca Tatulici un teledon ceva, sa se deschida un cont in care poporul solidar sa doneze bani.

La nici doua zile, alt reportaj prezentat cu mare entuziasm. Atunci l-am remarcat eu, poate ca au fost mai multe, stiu ca toate televiziunile au avut reportaje de la evenimentul cu pricina, iar televiziunile de stiri au avut toate corespondenti care ne-au tinut cu sufletul la gura la fiecare jurnal. E vorba de sine qua non-ul tirg Luxury, pentru oamenii cu porcoaie de bani. Diamante, aurarii, poleituri, suflaturi in materiale pretioase. Fite, kitchuri, inutilitati scumpe. Parvenitisme, arivisme, catzarisme. Limuzine, yahturi, trenulete. Emotie si in studio, ca s-au facut cumparaturi de milioane si milioane de euro, ca cel mai scump colier cu diamante a fost facut special pentru nunta unei printese arabe. Organizatorii isi freaca si ei palmele, deoarece cumparatorii premium nu i-au dezamagit. Nu se mai spune „bogati”, ca sa nu se prinda „saracii”.

In caz ca-ntreaba batrinele alea doua ce-i aia cumparatori premium, sa le zica cineva ca n-ati auzit bine, mamaie, premium e benzina!

Niste cifre: bogatii

Sa vorbim mai intii despre inegalitatea veniturilor. In Statele Unite, de exemplu, inegalitatea veniturilor a atins niveluri nemaivazute din 1880 (cf. The Economist). In 1979, venitul mediu al procentului din virf (adica cele mai mari venituri) era de 133 de ori mai mare decit cel al ultimelor 20 de procente de populatie (adica veniturile minuscule); in 2000, acest raport era de 189.

In Franta: pe la mijlocul anilor ’50, cadrele (adica de la sef-serviciu in sus) cistigau in medie de 4 ori mai mult decit muncitorii, insa muncitorii puteau sperau sa ajunga din urma salariul mediu al cadrelor din 1955 prin 1985. Pe la mijlocul anilor 1990, cadrele cistigau doar de 2,6 ori mai mult decit salariul mediu al cadrelor, insa aveau nevoie cam de vreo trei sute de ani ca sa-i ajunga din urma. Carevasazica am ajuns sa cistigam mult mai putin decit altii, ceea ce putem suporta, insa am pierdut orice speranta de a-i ajunge din urma, ceea ce nu prea putem inghiti... Sigur ca nici copiii copiilor nostri nu vor reusi sa traiasca mai bine decit noi in conditiile astea.

Acum sa vedem cam care ar fi diferentele intre tarile bogate si cele sarace. In 1990, americanul cu venituri medii era de 38 de ori mai bogat decit un tanzanian. Azi el e de 61 de ori mai bogat.

Si, cireasa de pe tort, veniturile bogatilor cu adevarat bogati. In Franta, in 2005, vreo 80 de patroni au incasat intre 22,6 milioane si un milion de euro (in afara stock-optiunilor, evident). In acelasi an, in Statele Unite, conform unui studiu Standard&Poor, salariul mediu al PDG-lor din primele 500 de firme e de 430 de ori mai mare decit cel al unui muncitor, de zece ori mai mult ca in 1980. In plus, patronii incaseaza sume babane si cind parasesc compania.

In incheire, doua vorbe despre miliardari. Daca in 1988 se considera ca un om era bogat daca avea 100 de milioane de euro, astazi vorbim de un miliard de dolari (conform Philip Beresford, care stabileste in fiecare an lista primilor 5 000 de bogati britanici)!

Revista Forbes a inceput, in 1985, sa faca recensamintul miliardarilor. Daca la T0 erau 140, in 2002 erau 476, iar in 2005 – 793. De curind a intrat si un roman in gasca asta selecta. Acesti 793 invirt printre degete circa 2600 de miliarde de dolari. PNUD zice ca venitul celor mai bogate 500 de persoane din lume este mai mare decit al celor 416 milioane de persoane cele mai sarace... Ca nu stiu cum s-o spun sa fie mai clar in romaneste. Ideea e ca un putred-de-bogat cistiga mai mult decit un milion de amariti. Mai mult decit atit (mai mult??), exista oameni care cistiga mai mult de un miliard de dolari pe an. Mai conteaza cine sint?

(date din acelasi Herve Kempf – „Comment les riches detruisent la planete”, cu promisiunea ca o sa fie un post si despre ecologie...)