Europa ne da cu flit

Dupa italieni, si englezii ne vor afara din tara lor. Deocamdata dezbat in parlament. Asteapta si ei un pretext? Mai multe aici.

Cel mai mic fluviu din Europa

Stiti mai bine decit mine ca un fluviu e un curs de apa care se varsa in mare/ocean. Iacata-l pe cel mai mic:

(Veules les Roses, Normandia, 27 octombrie)

Hai acasa

Foarte tare: Comisarul european, Franco Frattini, a subliniat ieri ca Italia ar fi putut impiedica venirea necontrolata a imigrantilor romani daca ar fi aplicat o directiva adoptata de UE in 2006. El a comentat ca decretul adoptat de urgenta la Roma nu este decat o "masura partiala" si trebuie completat de masuri "care ar permite aplicarea directivei europene din 2006 potrivit careia cel ce nu are mijloace de subzistenta sau comite un delict trebuie expulzat". Cu alte cuvinte, Europa nu-i accepta decit pe cei curati si mai ales cu bani. Ca sa nu piarda timpul, in timp ce presa se intreaba daca victima a fost sau nu violata, administratia italiana pregateste listele de expulzare a romanilor considerati pericol pentru siguranta nationala.

Muzica, discriminare si durere

Am descoperit de curind un artist francez, Didier Super a carui muzica m-a pus pe ginduri. Cind auzi vorbe de genu' "m-am saturat de saraci, sint atit de prosti ca nici nu sint in stare sa bifeze numerele pe un buletin loto", "de ce nu sint in stare sa se imbogateasca ca ceilalti?", "mai bine impart un franc la 10 saraci, e mai rentabil" si asa mai departe cam cazi pe ginduri.

Va socheaza? Dau spumele pe-afara?

E adevarat ca individul pare foarte cinic. E doar provocator. Iar vorbele lui nu trebuie luate literal. Ca la prima vedere se vede fierea xenofobismului, urii, rasismului si a celorlalte homofobii cunoscute. Nu cunosc sa aiba un cintec despre tigani, poate vine. De ce vorbesc eu despre tacanitul asta?! Ceea ce vrea el e sa provoace: a analiza de sine, o privire in containerul pe care-l purtam intr-un colt de suflet. Pentru ca ascultind cintecele lui imi dau seama ca fiecare dintre noi are inlauntrul sau ginduri mai mult sau mai putin xenofobe, rasiste, antisemite... Ca la un moment dat fiecare dintre noi a nutrit ginduri urite despre rromi dupa ce-a fost buzunarit sau jecmanit de vreo ghicitoare, cind n-a mai suportat litaniile, Moartea caprioarei sau Steaua sus rasare din mijlocele de transport in comun. Sintem, in continuu, agresati, iritati, atitati, enervati de ceilalti, ca-i numim prosti, saraci, miliardari de carton sau tigani. De ce sa n-o recunoastem cinstit si sa nu le spunem lucrurilor pe nume, preferind sa ne plasam sub umbrela lui politically correct?? Bine, tot discursul asta l-as fi putut scrie la persoana intii singular.

Vorbind de tigani/rromi/ whatever man, nu trebuie pierdut din vedere caracteristici ca nomadism, comunitate inchisa, obiceiuri intepenite, bagajul ancestral. Desigur ca sint si reprezentanti cu vederi largi si grad de integrare de 100%, care avocati, care parlamentari.

Desigur ca se afirma ca facind parte din comunitatea cu pricina numai cind le convine sau cind e vorba sa se plinga de discriminari ca sa mai stoarca niste lacrimi (vezi cazul Basescu-tiganca imputita, sau homosexuali sau whatever, iarasi).

Super. Didier Super pica exact in momentul in care un anume Romulus Mailat a violat si batut o italianca, dupa cum am citit eu aici si ati vazut voi pe toate posturile de televiziune (ca eu n-am cablu in tara asta de vis). Biata femeie, nu stiu daca mai traieste, ca ziaristul a dat-o moarta in titlu si in coma mai apoi (asa cum incercau sa-l omoare si pe Papa in timpul jurnalului de la ora 19). E infiorator ce s-a intimplat. La fel de infiorator e si faptul ca aceasta picatura care a umplut paharul este pretextul ideal pentru autoritatile italiene sa scoata pe piata o lege de expulzare a cetatenilor europeni - cu tinta directa la romani rromi, pe scurt rromani.

Iata cum dau ura, xenofobia si rasismul pe dinafara, cu justificare beton vazuta la ora de maxima audienta.

Am participat la o discutie extrem de interesanta. Insa mai are rost sa ne intrebam ce anume il impinge pe individ sa devina criminal si cit de injusta e repartizata egalitatea de sanse? Cind psihologi, psihanalisti si neurologi se straduiesc sa-i transforme in bolnavi mental? Sigur, o putem face. Asta nu-i va impiedica insa pe italieni sa ne inchida usa in nas si sa nu ne mai primeasca in restaurantele lor, cum se intimpla in clipa asta.

Poate ar trebui sa protestam pentru ca multi dintre noi sint nevoiti sa plece din tara pentru a trai mai bine, facind o munca sub pregatirea lor intelectuala sau chiar umilitoare. Pentru ca ni s-a fluturat sub nas mirajul Occidentului si al Uniunii Europene, fara a ni se spune prea multe despre statutul nostru de persona non-grata practic, despre constringeri, obligatii si bani putini pe care (daca) o sa ii primim.

Asta nu inseamna ca "Europa-i de vina" - ca sa parafrazez cintecul celor de la Vama Veche -, trebuie sa depasim faza de cautare de vinovati si sa mergem spre radacini, spre de ce, din ce cauza, cu ce scop.

Miscarea de ocupatie continua

Au fost vazute Dacii Logan in Gabon. Pe site-ul www.dacia.com la Contact vad trecute multe tari din Europa, o tara cu un picior in Europa si altu'n Asia (pomenesc aici Turcia) si Algeria. Dar nimic despre Gabon. Adica oamenii aia nu merita nici macar un amarit de garaj cu sigla Dacia? Pina si la mine in sat este unul!

Tu, Romanie!

Pe noi ne tutuieste toata lumea.

Pe noi ne ia toata Europa la bascalie zicindu-ne „Tu, cara-te acasa la tine!”, ca sa ne fie clar ca nu sintem prea doriti linga domniile lor, in tarile domniilor lor, la serviciul domniilor lor.

Pe noi ne ignora restul planetei, plasindu-ne undeva in coasta Rusiei in cel mai bun caz, daca nu pierduti prin Africa...”Rwanda you say?”.

In cele din urma noi ne tutuium intre noi, sintem o natiun,e de ‚tu’, ‚ma”, „bai” si „fa”, care sint tot o forma de tutuiala obraznico-vulgara. Te pipaie cineva in autobuz? „Tine-ti miinile acasa!’. Indraznesti sa traversezi strada pe trecerea de pietoni? „Ba, nu te uiti pe unde mergi?” (si asta daca soferul e bine educat). Degetul mijlociu pe care si-l arata soferii intre ei pe la intersectii ar trebui sa se numeasca TU. „Unde mergi?” te intreaba soferul de taxi daca ai ghinionul sa nu-ti arati virsta. Iti iese pisica neagra in cale si trebuie sa treci pe linga niste schele? „Papusa, urca sa-ti vad ochii de-aproape!”. Mai exista si varianta fals politicoasa „Domnisoara / Duduie, unde mergi?”. Dudui sint vinzatoarele, receptionerele, femeile de servici si plasatoarele de tichete de parcare pe parbriz. Adica acelea care au venit pe lume cu unicul scop de a te servi pe tine, mitocane, rege al tutuielii.

Desigur, se poate spune ca vrem mortis sa-i copiem pe americani si ca de aceea pronumele personal la persoana a doua plural se confunda din ce in ce mai mult cu cel de persoana a doua singular (pentru cei nerabdatori, VOI devine TU). Eu cred ca granita dintre cele doua se topeste odata cu diparitia unei calitati a Romanului nostru: politetea. Adica pronumele care exprima politetea devin, pe zi ce trece, inutile. Uite asa, ne debarasam de lucruri plicticoase, scurtam formularile, circuitam discursul pentru a exprima esentialul: „Da-te naibii la o parte”, „Taci ca vorbesc eu” sau atotcuprinzatorul „Du-te dracului”, care spune orice, oricind, oricui. Odata granita disparuta, spatiul personal al fiecaruia dintre noi se duce dracului si el, nimic nu se mai opune agresivitatii verbale a celui din fata noastra. Si-atunci devenim, scuze, devii si tu agresiv, si-i tragi si tu aluia de-ti vorbeste o palma, ca obrazul celalalt nu se mai intoarce daca nu are nimic de cistigat din afacerea asta...

Nu poti sa injuri daca nu tutuiesti. Nu poti sa-ti arati muschii cei umflati daca nu tutuiesti. Nu poti sa-l domini pe cel slab daca nu-l tutuiesti. Multimea amorfa a devenit o gramada de TU fara substanta, fara personalitate si fara vlaga. In nici un caz o suma de individualitati, caci individul TU e la fel de moale ca o cirpa de lustruit pantofii.

Compresorul tutuielii niveleaza tot ce prinde, scapa cel ce se urca repede in masina de lux si calca multimea ce-si pleaca fruntea inaintea noii divinitati egalizatoare.

Te simti mai ascultat daca tutuiesti? Mai bagat in seama? Mai ascultat de catre cel pus la respect?

Mai gindeste-te.

Cum am iesit din Europa si cum am ramas in ea

Acum cred ca toata lumea stie ca Europa e tanti aceea pe la vreo ... si ceva de ani, dar cu liftinguri discrete si anuale, cu zimbet Colgate anti-tartru portelan de Bohemia si citeva coaste lipsa. Aceeasi care ofera mere rezistente cu lunile (verificat personal) intr-o stare perfecta de conservare (eurizare). Noi ne cunostem de ceva timp, de cind ii tot prezint omagiile pe la ghiseele diverselor administratii ale statului francez. Ei bine, ce ne-am zis noi, hai sa ne luam masina mica si s-o umplem cu mincare, cit sa despicam Europa pe din doua, pe directia Paris-Focsani. Mincare, cadouri, haine de schimb, vin frantuzesc si cam atit, ca doar nu eram sa aducem tigari in tara tigarilor ieftine! Prima oprire s-a intimplat in Germania, la Regensburg, orasul Papei actual, pe malul Dunarii. Puteam sa ajungem pina in Praga, ca autostrada ne ducea singura, dar am zis sa vad si eu cum e cu spiritul nemtesc, si am vazut. Noroc ca ne cintau Parazitii. Dupa mirosul de cocina de la intrarea in tara (cirnatii aia ai lor se fac si ei din ceva), bariera la intrarea in buda din benzinaria de pe autostrada (tre' sa platesti umilinta de a nu sti cum se trage apa), 'nshpe mii de pubele pentru orice, numai resturi menajere nu, si miliardele de campuri militare americane, ajungem deci, pe inserate, la Dunare. Era chiar de Halloween, se vedea dupa tinerii care mergeau in grupuri organizate catre barurile unde se dadeau petreceri in acest sens. Ne-am apropiat de apa, doar nu puteam rata ocazia de a vedea un mic avans din Romania, si am zis ca ne intoarcem pentru poze a doua zi dimineata, cind am avut parte de o mare surpriza. Era foarte frig, dadea iarna peste Europa, un preambul dragalas, cit sa ne dea planurile peste cap si sa ne curga nasurile pe linga toate monumentele pe care le-am intersectat. In afara de asta am sesizat ca eram cam singurii vorbitori pe strada, daca nu-i bagam in seama pe cei citiva batrinei care mergeau constiinciosi la catedrala ale carei clopote isi faceau totusi treaba. Desi era ora 9 (noua) dimineata, nu era nimic deschis, nici o posibilitate deci de a cumpara vreun exemplar din vestita piine germana, fie si de ieri, sau o aspirina, abia spre ora 10 se deschidea alene cite un bar. Ne-am dat seama pina la urma ca, aflindu-ne pe data de 1 Noiembrie, sarbatoare religioasa, ultracatolicii germani fac penitenta si nu muncesc, poate cel mult merg in sufragerie si mai dau un lustru la masina din dotare. Ne luam la revedere de la sexi-barul din coltul strazii care dadea spre podul peste Dunare si de la Dunare, evident, si mergem mai departe, spre Cehia. Era la o aruncatura de bat, citeva sute de kilometri, o nimica toata pe drumurile lor. Facem coada la granita o ora, cit sa prezentam pasapoartele (ca sa nu revin si sa va plictisesc cu acest detaliu, spun aici o data pentru totdeauna ca pasaportul romanesc a fost, peste tot, cercetat cu multa grija si adunatura de masini in spatele nostru) si gata, am parasit tarimul euroiului, de-acu' trebuia sa ne gasim alte repere monetare si mai ales alta limba de comunicare, caci din Cehia mai incolo e bine sa stii oleaca de germana macar. Frumoasa e Cehia, pacat ca era frig si mai si ningea peste noapte, iar Praga era plina de turisti. Am dormit, atit in Cehia, cit si in Ungaria, in pensiuni (traiasca internetul), ceea ce va sfatuiesc si pe voi, pentru cca 40 de euro gasiti camere de doua persoane cu mic dejun inclus, oamenii sint primitori, amabili si bine-crescuti, chiar daca pe alocuri mai aratam si cu degetele... Din Cehia am trecut in Slovacia, tara mica si trista, care traieste din vinzarile de viniete la intrarea pe teritoriul ei. Dupa circa o ora eram deja in Ungaria, nu fara emotii, cunoscind din folclor iubirea neconditionata pe care ne-o aratam frateste si reciproc, ca tari vecine si pretene ce ne aflam. Iarasi vinieta, pentru ca altfel nu se poate, camerele video pun ochiul pe tine unde te-astepti mai putin. Cautam sa dormim, pentru ca cele 4 ore de stat pe autostrada din Cehia, in urma unui accident, ne-au facut sa ratam promenada in Bratislava si sa ajungem pe-ntunecate in Budapesta, pe care am traversat-o deci in galop. Printr-o minune gasim chiar pensiunea pe care o cautam, intr-un sat linga capitala, si chiar un gulas bun, desi cam scump. In fine, ne descurcam cum putem cu restul care ne ramasese dupa ce-am cumparat vinieta, apoi a doua zi dimineata luam trenul si mergem la oras. Nu o sa fac un tabel Excel cu preturi comparative, ideea e ca preturile scad cu cit ne apropiem de estul Europei (mincare, tigari, benzina), deci inca e bine pentru noi… Budapesta e frumoasa, nu am vizitat muzee, cu atit mai putin cele de istorie, dorind sa pastrez aceeasi stare zen ca la trecerea granitei. Numai ca daca vreti sa vizitati si mai ales sa cumparati, nu mergeti in week-end ! Simbata dupa ora 13 erau deschise doar citeva alimentare, florarii si pietele de cartier. Metroul e, practic, gratis, atit la Praga, cit si la Budapesta, asta daca nu va supara spiritul civic universal. Exista aparate de compostat ca in troleibuzele noastre noi, indicatiile de cum se cumpara tichetul pe zone sint complicate si pe alocuri in limbi care nu sint de circulatie universala. Dupa lungi plimbari creatoare de stalagmite care, uite, parca sint vii, ne incalzeam in circiumi cu o masa copioasa, ca se maninca gras si bine, cam ca pe la noi. Trebuia sa capatam forte ca sa iesim din Europa si sa dam piept, sasiu, roti, amortizoare cu Romania. Ca greul aici incepea, dupa ce treceam de vama Nadlac. Pe care am trecut-o cam intr-un sfert de ora, cu control cu tot, 15 minute scurte, avind in vedere ca reteaua Vodafone a trecut si ea oleaca granita si am putut palavragi la telefon cit am stat la coada. Dupa care a inceput aventura. Mai intii, pentru ca grija s-a transformat in reflex conditionat, am oprit la prima benzinarie sa cumparam rovinieta (si da, am cumparat si tichete de metrou... din cind in cind). Benzina am gasit, rovinieta nu si nu si nu si nu, pina am ajuns la Bucuresti si retur, adica tocmai cind era sa dam iarasi buzna peste fratii nostri de imperiu, chiar inainte de fosta granita (de-acum) Nadlac. Acum, nu stiu daca vinietele astea servesc la ceva, pe noi nu ne-a intrebat nimeni nicioadata nimic, e drept ca le-am avut pe toate, mai putin rovinieta noastra, n-am vazut nici un politist lungindu-si gitul peste parbriz sau cerind chitante ca sa verifice validitatea vinietei in chestiune. Am ajuns la Sinaia dupa 9 ore si jumatate, cu pauze de intrebat de rovinieta si de toaleta la citeva benzinarii, fara sa mincam, cu stat la toate semafoarele de la Cuca Macaii si Ofilitii din deal si vale dintre Deva si Brasov, caci soseaua era in lucru. Dupa vreo doua sute de kilometri, minune!, masina noastra a inceput sa prinda glas, noi ne resemnasem sa o stim muta pe vecie, insa drumurile inca neeuropene au facut-o sa biriie, pacane, troncane. Da’ eram acasa in Romania!!! Dupa doua luni jumate, s-a pus problema sa iesim, dar sa raminem totusi in Europa. Am zis sa schimbam traseul, si bine am facut, alegind defileul Jiului pentru a urca spre Deva. Vi-l recomand cu incredere, cu toate ca la iesirea din Rimnicu Vilcea am zbircit-o si am dat-o cotita, cam vreo 20 de kilometri, ocazie cu care am putut traversa vestitele sate gen matul porcului. Pe alocuri soseaua e cum o stim, deci asteptati-va si la surprize placute. In plus aveti extraordinara placere de a traversa Aninoasa, Petrosani, Calan cu tone de tristete si noroi pe cap de taximetrist. La Nadlagy (sau cum ii spune, ca Nadlac nu mai era) coada a fost mai mare de data asta, si am avut si onoarea sa deschidem portbagajul, pentru ca masinuta noastra comerciala parea suspecta de trafic, cu portbagajul ei supradimensionat. Pina aici ne-a fost, mai ales cirnatilor si muraturilor, dar si tigarilor supranumerar (e voie doar cu un cartus de persoana, pentru al doilea se platesc taxe). Dar nu, am iesit nepipaiti, si domnului care ne-ntreba disperat pe partea cealalta (Tigarete?? Tigarete??) i-am raspuns senin ca nu. Am schimbat in continuare traseul, dind Cehia pe Austria. Prima oprire – la Budapesta, unde soferul a clacat si am dormit intr-un hotel de pe M0 – Gastland - de 3 stele, scump, cu mincare proasta si cu internetul wireless si mai scump (3 euro=30 de minute)!!!! A doua zi am reluat autostrada de unde o lasasem (atentie, M1 nu e totuna cu 1!! O sa vedeti in Ungaria de ce...) si-am ajuns la granita cu Austria. Cozile sint, probabil ca ati remarcat si voi, mai mari la sectiunea UE, de cind romanii au liber la Europa. In Austria a trebuit sa cumparam vinieta si ne-am oprit in acest sens la prima benzinarie care era inundata de romani, imposibil, din toate punctele de vedere, sa mergi la toaleta. E clar ca afara nu se mai simtea mirosul de benzina, ci o adiere fina de salam. Restul e istorie, 1500 de km intr-o singura zi, adica de la 8 dimineata pina la 3 noaptea sau dimineata a zilei urmatoare, sa traiasca dom’ sofer, ca ne-a dus si ne-a intors, si nu ne-a lasat pe jos. Intre timp am avut parte de ambuteiaj undeva prin Germania (cine zicea ca autostrazile lui Hitler dureaza vesnic?), unde am mers cot la talpa cu un camion al SC STELA Focsani (doamna Stela, sa stiti ca domnul sofer a condus regulamentar, pe cit l-a lasat camionul din fata, si daca s-a plins ca era una ciudata intr-o masina frantuzeasca ce se holba la el, aia eram eu, si nu ma uitam ca la masini straine, ci ca la una de-acasa), 3 ore de somn prin parcari, 150 de km la ora (ca la ei se poate), si bine ati venit pe autostrazile usturatoare la buzunar din Franta! Cu viniete, motorina si peage, sa tot fie vreo 200 de euro intre Paris si Bucuresti. Si inca 200 viceversa. Parca e mai ieftin BlueAir (sa-mi dea 50 de mii ca le-am facut reclama!).