Miscarea de ocupatie continua

Au fost vazute Dacii Logan in Gabon. Pe site-ul www.dacia.com la Contact vad trecute multe tari din Europa, o tara cu un picior in Europa si altu'n Asia (pomenesc aici Turcia) si Algeria. Dar nimic despre Gabon. Adica oamenii aia nu merita nici macar un amarit de garaj cu sigla Dacia? Pina si la mine in sat este unul!

Am fost la film

Da. Chiar in seara asta. M-am dus la cinematograful de la mine din sat (cu pretentii de oras, de oras-ideal al lui Richelieu) sa vad "4 luni, 3 saptamini si 2 zile", filmul lui Cristian Mungiu care a luat Palme d'Or la Festivalul de la Cannes de anul acesta. Festivalul l-am urmarit jumatate in Romania, jumatate in Franta. Filmul - in intregime la cinema-ul nost'. Ca sint doar trei reprezentatii unice, asa ca nu trebuia ratat. Senzatii? Ciudat. Foarte. Sa vezi un film de la tine de-acasa, intr-o tara straina, subtitrat in limba aceea straina pe care sa o stapinesti. Pe care sa o stapinesti atit de bine incit sa fii furat de subtitraj si sa nu mai intelegi ce se vorbeste, desi e in limba ta materna. Sa ai un cuplu de batrini in fata ta care citesc, pe rind si cu voce tare, "scrisul" pentru ca filmul e in VO (voce originala). Ce fericire pentru noi sa se dea filmul asta - vorbesc la plural pentru ca sintem 2 romani in localitate si, culmea, vecini de cartier. Sa vezi totusi lume in cinematograful care da reprezentatii chiar si pentru un singur spectator (ca oamenii fac munca voluntara). Sa ai senzatia ca numai TU, dintre toti oamenii aia, intelegi totul. Pentru ca ai trait vremurile acelea, ai stat la coada, ai fost la biserica pe sestache si visai la televizor color. Ca filmul vorbeste pe limba ta si in primul rind pentru tine. La o adica filmul e facut pentru tine. Ce noroc pe mine sa fiu romanca aici. Si nu pentru ca ar fi cistigat vreun meci nationala de fotbal.

La multi ani, Frantico !

In urma nenumaratelor reclamatii si sugestii o sa fac o dare de seama despre ziua nationala a Frantei.

Povestea incepe cu o zi inainte, vineri 13, cind am strabatut 450 de kilometri sub un soare de 35 de grade, care se imprietenise la catarama cu masina neagra in care ne aflam. A fost prima si oarecum singura zi caniculara pe care am trait-o vara asta in Franta (pina acum).

Pe cind ne trageam noi sufletele prin boscheti si suflam in sticle ca sa racim apa, sarbatoarea se asternea in toata tara. Cum am circulat in cea mai mare parte a traseului pe drumuri nationale si judetene, am putut lua la cunostinta toate evenimentele care se preconizau in fiecare oras, sat, comuna si fundatura, gratie panourilor multiple plantate in sant, la intrarea in localitati. In meniu: petrecere cimpeneasca, bal popular si foc de artificii. Pe alocuri se organizau si brocante sau vide-grenier, adica talciocuri, excelenta ocazie de a goli podul de vechituri si de a stringe un ban de-o bere.

Simbata 14 iulie. Dimineata ne uitam la televizor, ca tot francezu’ care nu se afla pe Champs Elysees. Injurind printre dinti, ascultam osanalele inchinate conducatorului iubit si guvernului sau de megafoane. Legiunea straina cu sortzuri de piele, doctoresele militare, avioanele care poluau cerul cu steagul Frantei, toate astea s-au putut vedea si pe Realitatea Tv. In timp ce Sarkozy privea trupele pravalit in fotoliu ca un pasa si cit s-a pozat alaturi de persoanele cu dizabilitati fizice si psihice invitate la eveniment (dupa ce, bineinteles, a prezentat-o multimii in delir pe Inaltimea sa, soata Cecilia), am dat in fiert o ciorba de pui aniversara.

Seara am fost la plimbare in Chinon, orasul lui Rabelais si fosta fortareata a englezilor. Aici scena era deja aranjata pentru balul popular, iar oamenii invadasera restaurantele cascate in strada. De’, e ziua nationala si neamurile se invita intre ele la o friptura. Toata lumea asteapta focul de artificii si pentru incalzire arunca petarde in nestire.

In acelasi timp, pe autostrazi se intimplau ambuteiaje, injuraturi si intirzieri.

Duminica 15 iulie. Pentru ca asa o sarbatoare tine trei zile. La noi in oras au avut loc Sarbatorile Cardinalului (tot Richelieu). Am ratat: Atelierul de geneaologie si de istorie a caselor, piesa de teatru „Tabarin si stapinul” (asta de doua ori), Tirgul de vinuri, balul popular, jocuri pentru copii, picnicul cimpenesc, expozitia de Rolls Royce si Bentley (cica 8 bucati cu totul).

Am iesit si noi seara sa vedem focul de artificii in noua piata inaugurata cu ocazia evenimentului. O piata odinioara impartita in patru de doua strazi care se incrucisau la mijloc, lasind loc pentru parcarile respective umbrite de plopi, a devenit o imensa piata pietonala cu o mica arteziana in mijloc, in care se inmuiau toti cetatenii sub 12 ani. Barul garii se mutase intr-o margine cu un gratar imens pe care se prajeau cirnatii picanti (merguez – la noi se gasesc in macelariile arabe) si adusi de acasa, ca ei nu stiu ce-s aia mititei. Paharu’ mic de bere era 2 euro 50, carevasazica aproape un litru (pe care l-am baut) facea exact 10 euro. In diagonala barului, in fata primariei, se afla scena pe care se producea o formatie de lautari de nunti-botezuri-si-alte-evenimente – am dedus eu dupa sound, look si repertoriu, din care am recunoscut „Olema” a lui Boney M.

In fine, pentru a minca, trebuia sa fi adus cirnatii sau copanu’ de acasa. N-am stiut, n-am adus, da’ cum aveam pila la grataragiu am mincat si eu (din portia altuia).

Focul de artificii a fost frumos, impresionant chiar, avind in vedere populatia si dimensiunile orasului. Bine, nimic nu intrece tirul de bombe luminoase de la noi, din preajma Sarbatorilor.

Oricum, atmosfera era destinsa, oamenii prietenosi, piata plina, copiii fleasca, muzicantii usor afoni, gratarul afumator, iar berea lunga. Cel mai entuziast participant a fost un Saint Bernard care latra si sarea sa prinda stelele colorate.

Ca sa vezi ce putin iti trebuie ca sa faci un francez fericit: un cirnat si-o artifica!

Am mers la vot

Exact cum ati auzit. Am mers la vot aici in Franta. Ca azi s-a incheiat maratonul electoral. Cu alegerea viitorilor parlamentari, in turul doi de scrutin. Se facea ca ploua cu galeata, norii si vintul dezlantuindu-se ca niste scolari in pauza mare. Insa constiinta civica nu si nu, ca sa mergem la vot, sa ne facem datoria de cetateni si sa nu-i lasam pe altii sa decida in locul nostru. Barbate-miu, ros de mustrari, eu de curiozitate. Ca am privit cu atentie spectacolul lor electoral, ma uitam la stiri incercind sa ghicesc se se-ntimpla, dom’le, in cabina aia de votare, in care omu’ intra cu un pliculet si un teanc de hirtioare, fara stampila, si iese cam la fel. Adica francezii astia cum voteaza? Pai adica asa. Isi iau fumusel umbrela sau masina si ajung la locul faptei. Dau bonjur la toata lumea, ca asa e moda pe aici, ca la noi la tara, sa saluti in stinga, in dreapta, indiferent de culoare politica, meserie sau numar de copii. Apoi se duc, cu cartea de alegator (care la noi serveste la ingreunarea portofelului si la umplerea de draci cind trebuie sa o gasim pentru a o preda la politie contra buletin nou) si un act de identitate in mina (merge si permisul de conducere, ei traiesc bine mersi si fara buletin) la biroul la care sint arondati (scrie pe cartea de identitate). Dupa ce madama il gaseste pe lista (trec la singular acum ca votul e individual), francezul nostru isi ia, sub atenta supraveghere, una bucata plic si una bucata fituica pentru fiecare nume de catindat. Adica daca sint doisprezece candidati, cum s-a intimplat, ce chestie, in primul tur de scrutin al prezidentialelor, alegatorul ia cite o foaie din cele douasprezece teancuri de pe masa. Bine, el ar putea sa ia doar foaia cu numele celui pe care il voteaza, sau nici o foaie, din spirit ecologic sau de fronda (la ei se numeste vot alb), dar cum votul e secret samd, omul nostru nu doreste ca vecinul de palier sa afle cu cine voteaza, asa ca pierde cinci minute cu adunarea unui exemplar din fiecare teanc, pentru ca alegerea sa sa ramina confidentiala. Cu pliculetul si foile in mina, dar si cu actul de identitate pe care nu i-l opreste nimeni, votantul se indreapta spre cabina de vot care arata ca pe la noi. Singura diferenta e reprezentata de cosul de gunoi, indispensabil – veti vedea de ce. In linistea acestui altar al democratiei, acestei toalete a oprobriului public, acestui oracol national, cetateanul nostru isi da cu parerea in felul urmator: dintre foile adunate, o alege cu grija pe cea pe care este inscris numele favoritului sau / favoritei sale (sa nu ma trezesc citata la Consiliul pentru Antidiscriminare), o impatureste, o baga in pliculet, iar celelalte foi le arunca in cosul de gunoi. Sau le baga in buzunar pentru a le arde acasa, conform ultimului ritual woodoo in vigoare. Acum este momentul sa inteleg eu de ce nu am vazut nici o stire/emisiune/reclama a administratiei in care poporul e invatat cum se voteaza. Pentru ca fiecare cetatean inscris pe listele de vot (aici fiecare om se inscrie pe o lista de vot si nu poate vota in alt oras. Daca se gaseste in alta tara trebuie sa se inscrie la ambasada din timp sau sa faca o procura pentru cineva din localitatea in care este inscris) primeste acasa, in plic, cite o brosura din partea fiecarui candidat si hirtiutele de vot. La o adica ar putea sa vina cu ele de acasa. Adica francezii fac o risipa de hirtie de proportii. Totul e consumat la dublu, triplu, cvadriplu, cind sint doua tururi de scrutin pentru orice. Ne intoarcem la pliculet care paraseste cabina de vot in mina alegatorului nostru si se indreapta catre urna unde e un mosiu cu o alta lista, alta semnatura si stampila pe carnetul de alegator cu data alegerilor. Pentru cele de azi s-a marcat 17 iunie. Dupa care plicul urmeaza drumul catre interiorul urnei, directia in jos. Un alt mosiu manevreaza mecanismul urnei si verifica daca e introdus un singur plic, dupa care striga vesel ca cica s-a votat, si votul face buf pina jos. Apoi au revoir si pe data viitoare. Daca cetateanul are dubii sau doar curiozitati nevinovate, poate asista la numaratoarea voturilor, operatie care este publica. In plus, tabelul cu citi votanti, care cu cine, citi au scris mascari pe buletine sau au bagat plicul gol in urna, este afisat pe toate gardurile dupa anuntarea rezultatelor finale. Care pot fi gasite si pe internet. De data asta, Dieu al lor fiind de leat cu Sarkozy, a bagat o ploaie torentiala care ne-a taiat orice elan si ne-a impins la activitati mai casnice de genul numarat bani, asa ca nu ne-am mai dus sa cascam ochii la desfacerea plicurilor cu voturi. Poate data viitoare. Dar am ramas totusi cu o curiozitate. Pai daca turism electoral nu se poate face, hirtia pre-stampilata nu exista, mici cu bere nu servesc, mai multe hirtii in plic nu se pot pune ca se anuleaza votul, mai multe plicuri nu pot fi bagate in urna ca sta mosiu’ de sase, atunci cum fraudeaza astia alegerile?