09 august 2022

LEVANTUL

Citim Levantul lui Mircea Cărtărescu. La apariție n-am trecut de primul rând, n-o facem nici acum. Dacă n-o citea Traian Băsescu, așa a zis, volumul ăsta ar fi ajuns la lada de gunoi a literaturii române. Trebuie să vedem de ce este ilizibilă și atunci aflăm că există un institut care cu asta se ocupă, Levantul lui Emil Constantinescu. Și Mircea Cărtărescu și Emil Constantinescu se ocupă de Levantul ăsta pe banii noștri, așa că bat la ușa institutului Levant cu pretenția să mi se deschidă imediat. Așa a și fost și am aflat că Levantul, acum în 2022, este un scenariu de film la care trudesc oamenii institutului. Levantul, cam ca Titanic așa, este un vapor care circulă în apele libere ale literaturii universale din Carpați, foto. Pe vas sunt mai multe perechi de îndrăgostiți gen Gealul Ciucă cu Monica Tatoiu, Ion Iliescu cu Doina Cornea, Ana Blandiana cu Iulian Vlad și poate și alții dar scenariul se concentrează numai pe ăștia. Vaporul Levant merge la schi în Calafat. Acolo se schiază și se ascultă Zoia Alecu ba chiar și Nicu Covaci când împlinea 60 de ani. Deci pe Dunăre. Acum Levantul trece pe lângă Plevna. Gealul Ciucă, ros de amintiri, îi spune printre lacrimi Monicăi: aici am ascuțit baioneta, draga mea, am îndoit-o că nu-mi încăpea în buzunar și am pornit la atac ăăăăă cred că pe mal, da pe mal și au fugit toți. Gealul e tot o lacrimă. Monica la fel. Și Ion Iliescu. Ana Blandiana de emoție scrie Arpagic. Vasul face uuuuuuuuuu ca Doina Badea. Semn că trebuie mers la popotă. Plâng toți ați înțeles. ’N afară de Ion Iliescu care se prefăcea. Și iar uuuuuuu ca Doina Badea. Poate că vasul naufragia dacă în coada lui nu se întâmpla o lansare de carte. Era vorba de Condamnat la Libertate de Mircea M Ionescu și era vorba în ea de niște poezii scrise pe marile aeroporturi ale lumii gen Berlin, Orșova mai știu eu? Vasul se hurducă și volumul de versuri cade în apă. E prea prost. Gealul Ciucă va povesti: Am ascuțit baioneta, am băgat-o în buzunar, ăăăăăăăă Banca mondială....mai aveam puțin... ăăă și m-am aruncat în Dunăre. N-am mai găsit cartea.....ăăăăă peștii ăăăăă care Banca Mondială poate nici nu știe, bicoz trebuie să avem grijă. Levantul ajunge în port la Calafat. Mii de oameni. Din dragoste pentru ei Monica Tatoiu se vaccinează a cincea oară. Gealul Ciucă, cu bețele de schi în spate, o adoră. Priviri sfâșietoare. Sunetistul bagă ceva surdină. Deci nu se aude nimic. Levantul se scufundă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: