Noi nu mai suntem scandinavi momentan, că ne țin pe dinafară țările vecine și prietene. Noi n-am închis nicio secundă granițele către ele, iar ele ne trântesc ușa-n nas la ceas de decarantinizare. Ce ne-ar putea reproșa, oare? Că n-am avut grijă de bătrâni? Lasă, că și belgienii au zbârcit-o. Că n-am avut rezerve de echipamente de protecție decât pentru 2 (două) zile? Am reacționat într-un târziu și-am comandat, dar țările cele rele au păstrat materialele numai pentru ele. Că nu ne-a închis guvernul în case? N-are cum, că democrația noastră e mai tare, iar spiritul civic mai gros ca la voi în țară. Că am cam dat-o în bară cu strategia? Acum acum se decide primul ministru dacă se formează comisia de cercetare care va cerceta o cercetare despre coronavirus. Cenușa ne-am pus-o deja în cap. Am salvat democrația și ce s-a putut din economie care e cea mai duduitoare din Scandinavia. 4403 decedați, 37814 coronavirusați - mulți pentru că nu se știe încă de ce, cercetăm și revenim. Probabil din cauza testărilor. Reportaje cu supraviețuitori de diverse vârste, ah, ce frumoasă e viața si cum mai merită să te lupți pentru ea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: