În trecere prin Breaza, doamna din imagine și-a tras o pălărie inatacabilă și s-a dus la frizer. Să se tundă. În localul de lângă BRD de pe strada mare a Brezei. Ba parcă s-ar fi și ras cu o mașină zero așa pe ici pe colo, ca să n-o dea transpirația afară din pălărie. A fost întâmpinată cu ostilitate, spunându-i-se că poate fi tăiată cu cuțitul întrucât slujbașele nu știu să tundă, nu știu nici una nici alta, și că sunt angajate în frizeria coafor de un milițian localnic, care-și mai rotunjește și el veniturile. Pe scurt, doamna cu pălărie a fost dată afară. Afară o așteptau alți milițieni, colegi cu patronul, care au legitimat-o și au sfătuit-o să se tundă/radă la Câmpina, Bușteni sau Poiana Brașov.
Apoi, în curtea în care am petrecut a venit Mircea Florian și ne-am cântat de-a tinerețea, ba chiar și lucruri noi la drâmbă și la o lăută ucraineană ciudată dar care scotea sunete mișto mânuită de un tip drăguț Dragoș, așa că au curs vinuri, beri, șampanii, sarmale, mici că era ziua Adrianei și noi nu mai podideam cu La mulți ani, La mulți ani.
Apoi, doamna cu pălărie inatacabilă, care eram eu, a zis că să vorbim de revoluție, asta noaptea târziu, cam pe la 12 când deja dormea toată lumea, și ne-am împrăștiat prin casă care-n cotro la sforăială, cu gândul că revoluția nu-i treaba noastră, ci a lor. A lor cui? A lor, a ăstora cu pensii de două sute de mii de lei pe lună.
Am lăsat merii neculeși. Perele la soare, strugurii printre statuile curții. Cam așa a fost la ziua Adrianei. Da, cam așa a fost.
D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: