Mai întâi a trecut prin Bran o fată cu acordeonul, foto, anunțându-ne că diseară la jazz avem acordeoane, dar n-a fost așa, că asta era duminică, ea a trecut sâmbătă așa la mișto. Și ne-a mai spus că la prânz avem ciuperci, să nu ne facem griji că-s gata pregătite și noi ne-am bucurat că ciuperci ca la Bran mai rar, și când a fost ora de ciuperci noi nu eram pe listă, așa că ne-am dus la Popasul Drumețului, mai acana de Castel și-am mâncat carne în untură cu varză. Io și Tina Cumva.
Seara a început cu Sergio Bollani, pian. Și-a ținut-o tot așa pentru că partenerul său, Enrico Rava, trompetă, era rănit casnic, a zis Tutungiu la microfon. Dar nu ne-a părut rău. Bollani e bun. Muzica lui este un amestec viu de realitate, ficțiune, umor de bună calitate care vorbesc despre viitor. Despre tot ce-nseamnă viitor, chiar și în jazz. Bollani este italian get beget și a colaborat puternic cu Bill Frisel, Gato Barbieri, Pat Metheny și Chick Corea. Excelent.
Al doilea concert al serii a adus la scenă trioul Nils Petter Molvaer. Cu proiectul Bouyancy. Bouyancy este o colecție echilibrată de influențe globale, minimalism, zgomot și sensibilitate. Fiecare piesa este diferită, dar există o ancoră nevăzută ce leagă toate compozițiile. A fost un succes, iar când s-a terminat îți dădeai seama că ești din nou pământean. O notă aparte pentru tobarul grupului, Erland Dahlen.
Pe urmă sus la vorbe, rachiuri, vin, Dion și sarmale. La etajul patru al castelului adică. Și de acolo am coborât cu liftul. Spre cinstea organizatorilor, liftul promis de șase șapte ani funcționează. Da, funcționează. Când în sus, când în jos.
D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: