M-am suit în 105 la Gara Basarab și cum eram avec ma gueule de meteque m-am așezat pe scaunul de interior. Et meux cheveux aux quatre vents a atras o grupare du șuți, așa că am ajuns la AFI fără acte. La film, la AFI, așa ne-am pornit ignorând merii înfloriți, castanii inexistenți, lumea buluc la intersecția de la Leu, io și Tina Cumva să vedem un film. Că să bem un suc și ia actele de unde nu-s: buletinul, carnetul de șofer, dudele păstrate de astă vară, o balama, o carte a lui Bolano, cheile mașinii, Mandarina lui Răzvan Petrescu, o potcoavă pe care o țineam că ne poartă noroc, cardurile, o scrisoare a lui Zarifopol în care spune că, la Berlin, Caragiale a fost coleg de etaj cu Mata Hari mamă ce film ce piesă, o bujie că eu le schimb mereu și niște ață ceva pe care mi-a lăsat-o Marius să fac nu știu ce la dinți. Am căzut lați amândoi în barul din fața AFI. O bere. Silva. Așa că am blocat mai întâi cardurile. Pentru că era sâmbătă seara.
Ce te faci însă fără buletin? Fără carnet auto? Fără cardul CASMB? Păi, le declari pierdute pe toate. Pe toate ale tale și ale altor prieteni care vor să fie solidari cu tine. Ale lui Mihnea T, de exemplu. Și pe-ale lui Marius B, acum în Franța. Și uite-așa a sunat telefonul pe la 11 noaptea și o voce neobișnuită cu vorbele mi-a spus alo, domnul, v-ați pierdut buletinul și alea, alea, io sunt cu tomberonul la Cotroceni, la Iohannis, și te aștept aici să ți le dau. Fericit. În mașină fericit. Tânăra țigancă mă aștepta gata să mă ia de bărbat. I-am dat banul, i-am zis c-o iau altă dată de nevastă și pac, aprind becul. Inventar. Toate la locul lor în afară de carnetul de șofer. Nasol. Îmi închipuiam ce trebuie să fie ca să-ți scoți altul. Îmbătrânești. Îți crește burta. N-ai adeverință c-ai fost la cor. În Pipera nu se ajunge niciodată, n-ai ce mânca, milioane de oameni care fac ceva cu mașinile, cară marfă, gâște, așa că m-am dus a doua zi la Pipera să-mi fac alt carnet.
Poliția duduia de lume. Un milion își luau carnete, alte două declarau pierdut ceva, alții vindeau sucuri, te uitai după gagicile de vizavis de la Oracle, oare ce fac acolo? ce e aia IT?, mulți întrebau la ce ghișeu, cu ce bon, cu ce fustă, cum ies de aici, de ce așa departe, de ce așa aproape vorba lui Holograf, gropi în parcare și ne-a chemat la ghișeul 8. Era o polițistă drăguță. Vă dăm carnetulș pe loc. Am rămas uimit. Nu vreți să declar că n-am pisică? Nu. Nici că n-am înjurat de două luni? Nu. Polițista, impasibilă, m-a pus să semnez. M-a-ntrebat: îl luați acum sau vi-l trimitem acasă? Acum. Așteptați ceva și vi-l dăm la ghișeul 15. Așa fost. Deci se poate, bravos!!!
În 135 la întoarcere. Bară la bară. Suntem tot în 135 și acum, deși am plecat de la ghișeul 15 de lunea trecută, 16 aprilie. Să-mi fi luat un măr.
D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: