Lupul se întâlni cu Albina și-i spuse: Singurul loc de pe pământ în care pot să mă odihnesc 16 ani fără să fac nimic este Parlamentul României. Așa a făcut și Mihai Tudose. Așa că hai cu mine. Albina își luă aripile, le scoase de fapt, le lăsă la garderoba parlamentului și intră în sala mare de ședințe împreună cu Lupul. La tribună vorbea unul despre bunăstarea României. Apoi a trecut altul care a zis ceva de grădinițe. Că adică să se facă mai multe sau mai puține că tot aia e. Lupul adormi. Albina îl înțepă și Lupul tresări. Scoase o carte numită Alba ca Zăpada și începu să citească. Albina îl întrerupse: Oamenii ăștia iau bani de zic mereu că e momentul ca România să înflorească? După atâția ani? Da. Păi, hai să vorbim și noi. Lupul se urcă la tribună. Sala se sperie și fugi. Așa că Lupul vorbi despre bunăstare în gol, ca și predecesorii.
Veverița era alcoolică rău. Și pe deasupra mai locuia și într-un dulap din incinta Parlamentului României. Acum era cu o litră de vodcă la gură și asculta cum behăie Lupul despre bunăstare în sala goală de ședințe. Zicea: Mai mult, mai bine, mai sănătos, cetățenii egali și așa mai departe. Adică, continua Lupul, guvernele care se succed de atâta vreme la conducerea țării măcar cu atâta s-a ales poporul de la ei. Nu cu autostrăzi, nu cu parcări, nu, ci doar cu bunăstare. Cum să nu-l iubești pe Lup pentru asemenea vorbe, gândea Veverița? Își luă coșulețul cu plăcinte calde, pregătit pentru bunica din pădure, și se duse la Lup, la tribună. Lupul îi hali pe loc coșulețul, apoi pe ea.
Albina era sentimentală. Îl iubea pe Lup. În taină, dar îl iubea. Când îl văzu cu burta plină, îi spuse: Lupule, io te iubesc. Și făcură dragoste acolo, la tribuna Parlamentului. Apoi, își aranjară țoalele, Albina se retrase la grupul ei parlamentar, iar Lupul continuă: De multă vreme Bucureștiul n-a dus-o așa de bine. Cu maratoane peste maratoane, cu piste de biciclete, cu benzi pentru autobuze, cu salbe de lacuri, cu meditații la fizică, cu fonduri europene pe toate gardurile, cu teatru în stradă, pe poduri, în mansarde, colo, colo, așa, și, dragii mei, asta nu poate decât să ne bucure.
Lupoaica apăru și ea în sală și văzu că, între două vorbe mai serioase, cum erau alea cu parcările și suprateranele, Lupul o privea galeș pe Albină. Hm, își zise. Își aprinse o țigară, dădu una în cap unui userist chel, scoase o mitralieră și-o ținti pe Albină. Biata de ea căzu moartă între scaune, măcar că era însărcinată cu Lupul și aștepta de la acesta o Albină cu păr, coadă, și dinți lungi de 20 de cm.
Agenția CĂLIMARA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: