Erau în fața mea, în metrou, două paltoane albastre. Da, două paltoane albastre. Constatare banală, care m-a speriat. Și ce dacă? Ce-i cu asta? Dar eu mergeam la Guvern la Revoluție și simțurile mele erau superactive. Poate merg și ele la revoluție? Dar de ce la ora asta? Era abia unu la prânz. Cobor cu paltoanele albastre la Piața Victoriei. Văd țarcul, soarele, circulația, jandarmii, poliția, grupurile de oameni care mergeau care-ncotro, elevii, foarte mulți elevi și mă îndrept spre țarc, acolo de unde se aud mai bine doleanțele noastre: Jos Ordonanța, Vrem democrație. Adresate clădirii lipsite de viață a guvernului României.
Intru în țarc. Suntem cam două mii de oameni. E frig. Mă întâlnesc cu câteva personaje mai vechi, de la alte revoluții și schimbăm impresii, idei, ne dăm cu părerea: era previzibil, americanii n-or să vrea, Grindeanu va fi tras la răspundere, de cine?, de nimeni, dar Iordache?, cum și-a permis?, e un șobolan, se vede pe el că a fost șef de post cu facultatea la seral, în România nu Grindeanu e problema ci sistemul care scoate mii de Grindeni pe an pe care-i repartizează la școli, filme, edituri, bazine de înot, universități, primării, teatre, autobuze, ori cum să scapi?, cum poți să te ferești de ăștia?, e grav, România nu mai are scăpare, pentru că, bun, trec ordonanțele și?, fură alții, dar n-ar fi mai bine să nu ne mai plătim nici noi taxele până la suma de două sute de mii de lei, ce ne fac?, nimic, asta de fapt este de acum dictatură, facem ce vrem, nene, nici bani nu vă mai dăm la salarii, stați să vedeți. Că ce urmează-i mai rău.
Un grup de tineri, vreo 20, vin echipați cu tobe, steaguri, portavoci, ceaiuri calde, sandvișuri, aparate de foto, deci bine organizați. Ocupă poziții în mijliocul țarcului. Arată de parcă ar fi de la casa de copii, deși au 20, 25 de ani, nu mai mult. Încep să strige organizat. Îi știu. I-am mai văzut și la alte revoluții. Sunt tineri soldați ai securității, care vor sta aici toată noaptea dacă e nevoie și vor provoca scandal. În mijlocul lor apare dacul înalt cu barbă, care agită un tricolor cât casa poporului. Îl știm și pe el de la manifestațiile de la Universitate, pentru că-și parca mașina la Arhitectură și se schimba din polițist în dac. Îl vedeam din balcon.
E abia ora două, taman la prânz, și băieții vin să organizeze manipularea de seară. Așa că trebuie să plecăm. De copiii ăștia e greu de scăpat. Televiziunile îi va numi ultrași, adică, sanchi, vin de la meciul Dinamo cu Zalău, și-a organizați temeinic ca la peluză. Ori, noi știm că nu este așa.
O luăm spre mașina 300. Soarele după noi. Un palton albastru apare din nou lângă noi. Măi, ce-o fi? Măi, ce-o fi? Mă ascund sub zăpadă. Paltonul albastru trece mai departe. Era o blondă super tare. Nu mă urmărea.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: