Un camion încărcat cu zeci de mii de copiii pleacă cu 30 la oră din punctul A spre Piața Victoriei. Hărăbaia merge încet, pentru că copiii pe care-i cară sunt amărâți: abandonează școala, mai fac încă în fundul curții, halesc mere acre și cornuri vechi la școală, se prefac că sunt veseli când au mâncare caldă care nu-i bună de loc, n-au jucării, calculatoare, patine, televizoare performante, d-alea cu net, slugăresc pri satele din care provin pe la ciobani sau fermieri idioți, merg pe jos la școală câte 20 km zilnic, nu învață nimic că n-au după ce, iar la terminarea celor aproape opt clase sunt considerați analfabeți funcționali și stau câte nouă într-o cameră. Sunt copii de care regimul n-are grijă. Nici una. Acești mii de copii nu există în niciun program de guvernare, în niciun plan al României pe nu știm câți ani. Camionul se îndreaptă spre Piața Victoriei unde este manifestația aia babană. Vor doar să atragă atenția că nu numai corupția este la ordinea zilei ci și sărăcia lor. Aia lucie.
Din punctul B pleacă spre Mamaia cu 400 la oră un Porsche galben. În el sunt copiii lui Năstase, Videanu, Dragnea, Andronache, Plumb, Ritzi, Dragomir, Columbeanu, Oprescu, Băsescu, Constantinescu, Ciorbea și ai altora, mulți, mulți, mulți. Câteva mii. Au cu ei gagici de câte o mie de euro pe seară, ceasuri scumpe, Picasso, Grigorescu, pahare de aur și nu merg la revoluția din Piața Victoriei. Nu-i interesează. Babacii lor se luptă acum să albească banii pe care i-au șutit ca nu cumva ei, cei cu Porsche și Mercedes, să dea socoteală. Și asta le dă siguranță că pot face ce vor. Și chiar asta fac. Pentru ei s-au inventat Bamboo și slujbe de 5.000 de euro prin bănci. Un tip din mașină dă drumul la radio. Crainicul zice că în Piață este a 20 a zi de manifestație. Mașina se umple de hohote: hă, hă, hă, hhhăăăăăăăă!!!, și-și mărește viteza la 600 la oră. Deja se vede Mamaia.
Temutul Zmeu Batterfly Ionescu planează pe deasupra pieții Victoria. Lume adunată într-un țarc. În fața lumii o clădire goală, Guvernul. Ceva nu-i în regulă. Omenirea și clădirea n-au dialog. Omenirea strigă la o clădire goală, clădirea n-aude nimic. Dar de fapt ce strigă? Nu cumva agenda inocentei mulțimi s-a epuizat? Doar Jos Corupția? După 20 de zile? Și-apoi, reveni: de ce nu-ncearcă nimeni niciun dialog? N-au ce vorbi? Nu-s atâtea de spus despre țara asta atât de înapoiată? Foarte ciudat, dar lipsa dialogului este foarte gravă.
Zmeul scoase un sandviș cu salam făcut cu mare atenție. Erau o foaie de parizer, una de italian, o roșie, doi ardei iuți, cinci foi de salată, cartofi prăjiți și puțină carne de oaie într-o franzelă mare, foarte caldă. Mușcătura lui se auzi în toată piața: cranțțț!!! Câteva mii de demonstranți ridicară privirea. Zmeul dispăruse însă la orizont, cumva pe deasupra depoului de tramvaie Ilie Pintilie. Da.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: