Duminică îmi anunțam prietenii pe Facebook că mi s-a întâmplat un miracol: am
asistat la sfințirea unei case de români ortodocși din Poitiers (Franța), cu
ocazia Bobotezei, de către un preot greco-catolic. Patrafir, cruce și Tatăl
Nostru ca la ortodocși. După slujbă, părintele și-a pus straiele deoparte și-a
stat cu noi la un pahar și-o vorbă. Nu mai era părinte, ci Gabi, prieten de
familie, tătic a două fetițe și soț al unei dentiste care profesează în Franța.
Și-am aflat că e preot bihorean, dar acum că slujește la zile mari într-o
biserică catolică care-i cedează spațiul cu generozitate. În restul timpului e
zugrav. Un miracol, v-am spus.
S-a întâmplat că, în aceeași zi, să aflu că niște oameni (polițiști,
caricaturiști, ziariști) au fost omorâți în numele unui profet. Mohamed ar fi
fost răzbunat prin moartea acelor oameni. Răzbunat pentru ce? Pentru niște
desene? Inteligența și umorul sunt arme mai redutabile decât o sabie, numai că
nu au trăinicia vestelor anti-glonț. De câtă umanitate dă dovadă cel care îi
”pedepsește” cu moartea pe ”blasfemiatori” și cât de creștini sînt cei care, de
pe margine, strigă că și-au facut-o cu mâna lor? Cine a comis păcatul cel mai
mare?
Atentatul de la Paris ne învață cel puțin două lecții. Una e că libertatea
de gândire și de exprimare naște, încă, martiri. A doua e că ne putem alege
tabăra. Fie ne dăm cu un pas în spate și tăcem de frică, sperând că vom
supraviețui (”Ciocu' mic, că acum noi suntem la putere!”), fie facem un pas
înainte și ne apărăm drepturile cu viața. O mare națiune nu face niciodată un
pas înapoi. De aceea vedeți francezii ieșind în stradă și strigând că nu le e
frică și că ei sunt Charlie. Pentru ei, atentatul de la redacția hebdomadarului
Charlie Hebdo este un atentat la unul
dintre simbolurile republicane – am numit aici laicitatea. O dată cu Revoluția
din 1789 ei au scos de-adevăratelea Biserica dintre instituțiile Statului și
l-au desacralizat pe Dumnezeu. Da, își permit să râdă de cele sfinte, de
excese, de politicieni, de vedete, de prostie în general. Multora le e greu să
înțeleagă și să accepte această stare de fapt, mai ales celor care fac,
sistematic, un pas înapoi. Ei sunt cei care propovăduiesc frica. Ar trebui să
ne fie frică de cei mai puternici decât noi. Forța brută e delicată și nu are
simțul umorului. Să nu o provocăm. Să nu reacționăm. Să stăm liniștiți la
locurile noastre.
Mă întreb câți români ar mai fi făcut Revoluția în fața televizoarelor dacă
Ceaușescu i-ar fi ucis pe cei care spuneau bancuri despre el.
De citit si în Ziarul de Vrancea, unde au aparut si comentariile de înalta tinuta ale cititorului meu preferat.
