Post restant: Mediterana

Mi-am tras parasol la Mediterana. Ultracentral, cu degetele de la picioare direct în marea cea rece, la atîtat meduze. De la marea Baltica am ajuns bolnava, dupa 4 zile de mers cu masina, la Marsilia. Am strabatut, carevasazica, Europa de la nord la sud si-am cîstigat niste grade în termometru si-n berea de la supermarchet plus mistralul care ne sufla mingile de plaja direct în strada. Basca am zarit finalul Cupei Mondiale printre artificiile din preziua nationala a Frantei, ca era duminica si frumos afara, chiar si la 11 noaptea. Frumos e si ziua, în fiecare zi, asa e la Mediterana: norii sunt de decor, ne saluta din mers. Daca e sa cada apa din cer, atunci provine sigur de la canad air-urile care se antreneaza pentru eventuale incendii.

Deci m-am mutat la mare. Ca asa se cheama: mutat, cînd n-ai bilet de întoarcere, ci doar o data aproximativa de ajuns acasa, cam cînd începe sa sune clopotelul reînceperea cursurilor. Iar daca acele cursuri sînt la distanta, atunci poa’sa sune si pe internet, oriunde ar fi localizat calculatorul.

Am venit cu catel, cu purcel, cu punga de malai si cîrligele de rufe. Rapid am început sa prind rostul lucrurilor: piata de seara, cinema, biblioteca, brutaria, doctorul de la coltul strazii, biletele de autobuz. Vorbind eu cu soferul de autobuz, de altfel foarte volubil si simpatic, am avut aceeasi deceptie, ca atunci cînd am realizat ca nu stiu suedeza, dupa ce n-am înteles nimic din ce-mi spunea un instalator în dialectul din Skåne. Bine, suedeza am început sa studiez de vreo 4 ani, franceza numai de vreo 28. Marseilleza e o franceza aparte, suna a italiana, suna si a portugheza nitel. Oamenii sînt saritori, mai ales cînd conduc sînt gata sa dea peste tine, chiar daca esti angajat bine pe trecerea de pietoni. Sînt foarte amabili, îti indica directia pe care o cauti, numai sa întelegi ce zic.

Locuim chiar în centru, pe o straduta îngusta si întunecoasa, cu imobile de fiecare parte, atît de apropiate ca oamenii ar putea da noroc cu vecinii de vizavi. Nu prea e loc de balcoane, asa ca rufele se întind direct la fereastra. Nu e loc nici de banci, asa ca cetatenii se aseaza în pragul casei si petrec pîna noaptea tîrziu, mai ales în week-end. Ma simt ca la blocul din România, aud tot, stiu tot, simt tot.

N-am vazut nicaieri atîtea frizerii pentru catei cîte sînt aici! Numarul de cîini pe cap de locuitor trebuie sa fie enorm, altfel nu-mi explic cantitatile uriase de dejectii canine de pe strazi. Uneori ma întreb daca unii nu scot la plimbare vitei sau porci, pentru ca rahatii sînt enormi. Am vazut si-un sobolan, pe cînd eram cu fiica-mea la plimbare, care a exclamat: O, ce soricel dragut!

Am dat si de Lidl, locul unde sigur aud vorbind româneste – e plin de români în oraselul asta. Sîntem români, vorbim româneste, ne zîmbim, ne salutam. Ca acasa.