Aseara n-am avut alta treaba mai buna de facut decît sa ma tai la un deget. Cu un gest sigur si-un cutit bine ascutit mi-am vaduvit degetul mijlociu de o bucata de carne pe care o declar nula. Neputînd opri sîngerarea, m-am urcat într-un taxi si-am pornit la Spitalul de Urgenta.
Nu vreau si nu pot sa ma plîng de timpul lung de asteptare, neglijenta personalului sau conditiile proaste. Ma mir doar. În spitalul suedez nu simti mirosul de spital de pe la noi, care-ti pune gheara în gît si-ti întoarce stomacul pe jos. Fiind luni seara si Campionat mondial de fotbal, cetatenii au stat mai mult pe-acasa, la televizor, în loc sa se-njunghie sau sa se calce cu masinile. Nu era lume multa pe culoarele spitalului, în ciuda ecranelor ce transmiteau meciul de la ora respectiva. Dupa înregistrarea la receptie, am fost condusa rapid într-o rezerva unde m-am întins pe pat cu degetul în sus si m-am pus pe citit. Dupa 2 ore de asteptare, eram acasa, cu un deget pansat a carui rana "arata bine" si cu rezerve de pansament în poseta.
Ma mir tare pentru ca pîna si aici personalul e relaxat si se misca în reluare. Am vazut cadrele medicale stînd la taclale si glumite, butonînd la aifon sau uitîndu-se la meci, de parca nu erau la spital, ci la birou. E clar ca aici nu se va filma niciodata vreun episod din E.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: