27 ianuarie 2014

Dacă

Dacă nu era vremea asta nasoală autostrada Comarnic Braşov era de mult terminată. Aşa stând lucrurile ea va fi terminată în anul 2056. * Dacă nu se prelungea inexplicabil, şi nelegal, termenul de predare al proiectelor la CNC, din 13 în 23 dec 2013, ar fi fost timp să se facă un film scurt, de vreo patru minute, cu care am fi luat Oscarul. * În film ar fi fost vorba de autostrada Comarnic Braşov şi de termenul ei de dare în folosinţă, ceea ce durează exact patru minute. * Dacă n-ar fi fost vremea asta nasoală, am fi depăşit recolta la gutui, ştiut fiind că din ele se fac fulare şi mănuşi deficitare în acest moment pe pieţele spaniole, chineze şi ukrainene. * Dacă n-ar fi fost vremea asta nasoală ne-am calificat la CM de fotbal, iar lui Piţurcă i s-ar fi ridicat o statuie din tricourile tricolorilor. * Dacă n-ar fi fost vremea asta nasoală, Victor Ponta şi Iulia Albu ar fi fost şi ei la accidentul aviatic din Apuseni, pentru a duce pălării şi mingii de baschet răniţilor. * Dacă n-ar fi nins atât de îngrozitor nu i-am fi văzut la televizor pe cei desemnaţi să ne dezăpezească, aşa însă ne-am dat seama că dânşii n-au nicio treabă cu nicio dezăpezire şi că numai vara care nu-i ca iarna va rezolva problema. * Dacă nu cădea atâta zăpadă, Liceul Coregrafic din capitală n-ar fi fost desfiinţat, iar elevele mutate la Dinu Lipati, urmând să vedem balerine cântând în acelaşi timp la acordeon, pian, sau sax în zilele în care maneliştii sunt liberi. * Dacă nu era urgia asta ne făceam şi noi nasul ca al Ramonei din Rămâi cu mine, fiind convinşi că un nas de un kil ne-ar ajuta în cariera de actor la Hollywood. * Dacă stihia n-ar fi degenerat în cod roşu, am fi putut să ne gândim că la preşedinţia României ar fi bună şi Romaniţa Iovan, pentru că vorbeşte cursiv, are pălării pregătite, are "experienţă" de zbor şi i-ar sta bine cu Obama de mână. * Dacă, binenţeles.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: