Dăruieşti, primeşti

Vi s-a întâmplat vreodată să primiţi ceva gratis atunci când aveţi nevoie cel mai mult de acel lucru? Nu mă refer la cadourile livrate de Moș Crăciun, nici la haina care nu-i mai vine unchiului, nici la ofertele din magazine, de 2 produse la preţ de 1. Ceva cu adevărat gratis, fără condiţii de cumpărare, fără altă obligaţie decât cea morală, de a mulţumi și a dărui mai departe, dacă se poate.

În alte ţări se întâmplă deja și e vorba de un act anonim de generozitate: cineva, care are posibilitatea financiară, oferă ceva altuia, aflat la nevoie. Atât donatorul, cât și primitorul sunt anonimi. Spre deosebire de pomană sau alte gesturi de caritate, acest transfer se realizează în baruri, cafenele și restaurante. Concret, un consumator cumpără două cafele: una pentru el și una zisă în așteptare, suspendată sau solidară, dupa cum vreţi să traducem acest concept pe care îl putem importa și noi. Caffè sospeso, pentru că tradiţia vine din Napoli și e deja centenară, café en attente / suspendu / solidaire, pending / suspended coffee, toţi acești termeni se referă la același gest, generos și anonim. În Italia se serbează chiar, pe 10 decembrie, Ziua Cafelei în așteptare. Nu e obligatoriu să plătim în avans neapărat o cafea, ci putem oferi un ceai, un sandvici sau o ciorbă. În loc să-i aruncăm cerșetorului niște bani în poală, îl invităm simbolic la masa noastră și-i facem cinste.

Vă gândiţi, poate, că occidentalii nu știu ce să mai inventeze ca să reînvie spiritul caritativ pe care noi, creștini milostivi, nu l-am pierdut niciodată. Cu atât mai bine, putem să-l modernizăm și să dăm dovadă de el și în afara ocaziilor prevăzute în calendarul ortodox sau cauzate de tragediile familiale. Putem da curs acestui sentiment colectiv de empatie și grijă faţă de celălalt în mod curent, nu numai în zilele de pomană sau la inundaţii. Să știm că, la nevoie, putem intra într-o cîrciumă și întreba dacă există vreo cafea în așteptare și să ni se ofere una. Acum cîţiva ani eram în pelerinaj la mănăstirile din nordul Moldovei. Într-o seară de duminică, pe timpul unei vizite, mi-am dat seama că nu aveam unde să merg să mănânc – unde să găsesc un restaurant deschis în pustietatea aceea? Şi atunci s-a întâmplat un lucru extraordinar: călugării de la mănăstirea respectivă ne-au invitat la masă pe toţi cei care eram de faţă. Francezul de lângă mine rămâne uimit, dar își face conștiincios crucile și repetă Tatăl nostru, altfel părintele nu-i dă voie să mănânce. Așa e la mănăstire. Însă mici minuni necondiţionate putem face fiecare dintre noi.

Îndrăznesc să visez la un lanţ de solidaritate, în care să antrenăm cât mai multe persoane în a face gesturi binevoitoare, nu neapărat materiale. Un Caritas care să-și respecte numele, în care să investim cât mai mult suflet, fără siguranţa unui câștig însutit, ci cu speranţa de a ni se întoarce măcar o parte, la nevoie. Poate există proprietari de cafenele și restaurante care vor să fie și ei o verigă puternică din acest lanţ. În Bulgaria, cafeaua în așteptare a fost vândută, chiar la lansarea proiectului în luna martie a acestui an, în peste 150 de cafenele din Sofia și din tară. E nevoie doar de o mână de oameni cu iniţiativă și de o siglă, care să fie afișată de către participanţi. Mesajul, pe care îl putem răspândi din om în om, e unul singur: dăruiești, primești!

De citit si comentat si în Ziarul de Vrancea!