MĂRUL

Mama mi-a dat un măr galben verzui să-l am în pauză. Mi-a zis: ascunde-l sub sarafan, ieși în curte, copiii sunt invidioși, ei n-au mere. Pe drum am trecut prin cea mai mare piață din Imperiu și mi-am vopsit mărul în roșu. Imediat a venit șarpele și mi-a zis: lasă-mă să-l mușc odată și te vei pomeni cu Făt Frumos. Făt Frumos a venit și m-am dus cu el la școală. N-avea loc în nicio bancă, așa că profa l-a ținut lângă ea la catedră. Îl tot întreba cât fac trei ori trei sau care e capitala Zarandului, iar Făt Frumos, băiat bine crescut răspundea cu zâmbetul pe buze. M-am dus la el și i-am spus: dacă mai flitrezi cu profa, te duc înapoi în piață și te fac roșu la loc. Așa am făcut. A venit din nou șarpele și mi-a zis: dacă-mi dai mie mărul să intru-n legendă cu el, îți dăruiesc doi copii cum n-a văzut nimeni în tot Imperiul. I-am dat mărul. Când m-a văzut mama cu copiii a încărunțit. Sânii i s-au topit în două perne fleșcăite, a scăzut în înălțime și a zis: piei cu ăștia de aici! Eu am luat-o spre școală cu ei. Trebuiau să pună burta pe carte dacă vroiau să ajungă cineva. Profa i-a întrebat: pe care carte vrei să pui burta. Ăla mare a zis: pe geografie și așa a devenit cel mai tare geograf din Imperiu. Știa munții pe din-afară. Ăla mic a zis: p-asta! Era cartea de trigonometrie exagerată care se învață numai la clasele mari. Așa că, cu datoria făcută, am plecat de la școală spre casă. Șarpele era tot acolo și mi-a zis: hai să facem din prima coastă un bărbat. Sau femeie, ce vrei. I-am zis că vreau un ghiozdan încăpător, din alea de care au frații Cleep de la noi din clasă, frații cei mai bogați din Imperiu. Și imediat în spatele meu a crescut un sac uriaș. Era plin de mere. Am ajuns acasă și i le-am dat mamei. Mama a luat unul galben verzui, mi l-a dat și mi-a zis: uite, să ai în pauza de recreație la școală. Ascunde-te când îl mănânci, copiii sunt invidioși. Binențeles că am trecut prin piață și mi-am vopsit mărul în roșu. Imediat a apărut șarpele. Și tot așa. D.

TOȚI ARE DREPTATE

1. Grupul Român de căutători de cosmonauți, caută cosmonauți români pentru munci în spațiu. Pe Marte adică. E apă multă acolo sau a fost, așa că trebuie mulți instalatori. Sunt primiți numai aceia care nu doresc să cumuleze salariul cu pensia. Nici nu se poate, pe Marte pensia fiind volatilă. 2. Butonăm noi ce butonăm și dăm de serialul Vlad de acum ceva vreme. Un episod nu-ș care pe Pro. Un cal negru, frumos, stă într-o iesle, un nene rău îi pune pistolul la tâmplă și-i spune calului: Zi, ce știi! Calul nu știe nimic și atunci vreo zece sau șase băieți răi își pun reciproc pistoalele la tâmplă ca-n filmele proaste americane. Apoi, Ion Haiduc vrea niște pastile, e bolnav rău, iar Aura Călărașu se uită cum o fată bea supă. Zice: Ce bună e!! 3. Ministrul Justiției de la noi apare cu o noutate. Zice: N-ajunge să-i închidem pe infractori, trebuie să le luăm și banii. Nu merge invers? Că uite la ce recurge Câțu neavând? 4. Globurile de Aur 2021 vor fi prezentate de actorii Tina Fey, NY, și Amy Poehler, L.A. Andreea Marin fiind ocupată pe Prima TV s-a recurs la această prezentare haioasă. Poate că de bine, pentru că Globurile sunt mai mișto ca Oscarurile. Părerea noastră. 5. Ici colo prin România câte o ieșire în stradă a unor oameni nemulțumiți de condițiile proaste de viață din țara noastră. Ni se par subțiri toate și cumva aranjate, fără substanță, altfel, mamă, mamă, pe Marte ar fi numai nevoiași români. 6. Toată lumea zice de Șoșoacă, zicem și noi. Dânsa va juca în filmul așa zis porno al lui Jude, prezentat acum la Berlin, în care pornografia nu e pornografie dar Radu Jude zice că e ca să-i intre lumea la film. 7. AFCN iar și-a deschis ofertele. Dă câțiva lei acolo ca să-ți faci o carte, un filmuleț, că nu-s bani mulți, un spectacol vizual, o piesă mică de teatru, un tablou cu Șoșoacă la bordel și așa mai deparate. Fiind un concurs de proiecte, banii sunt puțini și de aceea nici nu-i bine să-i lipim la pensie sau la salariul pe economie. Dacă află Raluca Turcan? 8. Anul acesta avem de-a face cu mărțișoare digitale. Îi dai unul iubitei și ea îți scoate degetul prin el. 9. Ne întoarcem la Vlad. Așa se și numește: Vlad se întoarce. De unde? Noi bănuim că de pe Marte unde s-au filmat ceva bătăi pe un bloc. Deci e un bloc acolo și pe el sunt Condurache, Cotimanis, Adrian Nartea. Imagine, chestii, regie Jesus del Cero. Ne mai uităm și vi-l povestim.

BALERINA

Nu trecea întotdeauna pe la noi prin sat. Când venea, se ducea la cârciumă, se schimba într-o cameră și-apoi dansa în salon. Singură, fără muzică. Dansurile ei erau deapre oameni, necazuri și copii. Despre arsura de la degetul mic sau despre bărbatul plecat de acasă. Despre război, liniște, berze sau spaime. Despre naștere, moarte sau călătorii. Câteodată plângea sau schița câte un zâmbet. Naiba știe când. Se unduia, se suia pe mese sau în poala vreunuia din salon. Se auzea doar un foșnet de rochie și-un ritm ținut în scândura parchetului. Totul dura zece minute. Obosea și se așeza la o masă. Noi ne ridicam și-i duceam câte-un franc. Cât aveam. Era mulțumită. Câteodată ghicea. Îți oprea palma, te așezai lângă ea și ascultai înmărmurit. Mi-a zis că vin de departe. Că n-am treabă cu meleagurile de pe aici. Și nici să n-am. Că vor dispărea curând luate de niște nori negri, vălătuci, vălătuci, și duși departe, departe, acolo unde se adună păsările cu cioc albastru și mâini de om. Se uita la mine și-o credeam. Mai spunea: fata care-ți va fi dragă poartă un batic înflorat, un model nemaivăzut prin regiune, ceva cu roșu și alb și crengi de marmură. Du-te după ea, treci cele trei fluvii albe ca laptele și așează-te la umbra pieptului ei. Hai, du-te, am obosit. Rămânea pe gânduri. Pe ușa batantă a salonului intrau lilieci cu flori albe. I le dădeau. Ea se ridica, lua florile, făcea o reverență și se ducea să se-mbrace. Ieșea apoi așa cum a venit. Toată o liniște, toată o credință, toată un vis.

INTERVIU, MIRELA GRUIȚĂ, producător TV: Ham, ham, latră câini-n Giurgiu!

Câinii din Giurgiu pun orașul în mișcare de cu dimineață: Sunt rămași aici din timpul Imperiului Otoman și au treabă serioasă: se duc în piață, rod Podul Prieteniei, fură basmale de la magazinul chinezesc, iar noi, eu și dna Mirela Gruiță vorbim: 1. Ați scris o carte despre sufletul lucrurilor. Obiectelor. Un creion este un obiect, are un suflet, susțineți. El scrie chiar și când nu-l vede nimeni. De-asta sunt plini pereții clădirilor în orașul dvs de tot felul de inscripții mobilizatoare: Avem basmale sau Ouă proaspete. Cum v-a venit ideea? N-a scris nimeni așa ceva. De exemplu: sufletul mingiei de fotbal. Se poate face un film. Răspuns : Ideea mi-a venit scriind un scenariu pentru un film despre o minge de fotbal. 2. Orașul dvs, Giurgiu, n-are niciun monument istoric. Poate doar Turnul cu cafenea din centru. Ca să fie o atracție, Turnul ar trebui să fie înclinat ca cel din Pisa. Să treacă cei de pe croaziere pe Dunăre și să zică: Uite, am ajuns la Pisa. Ce aproape e! Cam ce buget ar trebui Giurgiului să încline Turnul actual, pentru a fi ca cel italian și să fie numit Turnul Chindiei din Târgoviște? Răspuns : Buget?! Cam tot atât cât le-a trebuit celor din Târgoviște să construiască Turnul Chindiei care e copiat după Turnul din Giurgiu care, la rândul lui, e copie perfectă a celui din Pisa, care a fost și el copiat după Turnul Babel. 3. Teatrul din orașul dvs, inutil din punct de vedere cultural, ar trebui să producă un balet clasic la modă pe Broadway: mii de LGTB-iști negri, albaștri, roz sau maro cer mărirea salariilor. E un conflict interesant, actual, care s-ar preta și urbei dvs nu știm de ce. Răspuns : Nici eu nu știu de ce, dar și la Giurgiu teatrul s-a mutat în stradă și spre bucuria localnicilor actorii sunt de culori diferite prinși într-o horă neaoșă românească care, dacă doriți, se poate numi ,,balet,, întrucât mișcările LGTB-iștilor sunt pline de poante. 4. Aveți mulți scriitori locali. Buni, răi, ca oriunde. Se poate bea un vin la casele lor memoriale din județ? Dacă există. Răspuns : Da, se poate bea vin la casele memoriale dacă acestea au fost prevăzute în curte cu viță de vie. Vizitatorii ar culege via, ar stoarce strugurii,ar vinde vinul și cu banii luați pe vin ar înființa case memoriale. 5. S-a scris multă literatură în zonă. De unde-și procurau hârtia scriitorii? O aduceau turcii pe Dunăre? Venea de la Brăila? Nu există izvoare în sesnul ăsta și trebuie făcută puțină ordine. Răspuns : Hârtia provenea de la Ruse. Când îngheța Dunărea scriitorii giurgiuveni patinau până la Ruse, cumpărau cărți în limba slavonă, ștergeau paginile și scriau în limba română, unii chiar nu se mai oboseau să șteargă paginile cărților, își scriau pur și simplu numele pe copertă. 6. Dacă, printr-un efort guvernamental, Sinaia s-ar muta lângă Giurgiu, ce credeți, turiștii ar schia sau ar mânca pește? Răspuns : Turiștii ar schia și s-ar duce la Ruse să mănânce pește. 7. Vă mulțumesc!!

Arătarea

Cum se numea arătarea care se aciuase la noi în sat, habar n-aveam. Cert e că ne cam făceam griji. Dacă ne fura caii? Dacă aripile căruței? Dacă vreun copil? Era stranie. Părea rea. Intra, de exemplu, la băcănie și nu cerea cu mâna un kil de făină, ci cu ochiul. Cu ăla din frunte. Cu dreptul cerea țuică iar cu stângul cerea restul deși nu dădea niciun ban. Ne arăta buzunarele goale. Vântul care bătea prin salcâmii înalți trecea și pe acolo lăsând să se vadă niște găuri mai, cât capacul de la putina de brânză. A cui era? De unde venise? Cine o primise în gazdă? Întrebări la care nu știam să răspundem. Cert e că ne cam temeam de ea și-ntr-un final i-am spus cu toții Monstrul. Stătea într-o stână părăsită și seară de seară cânta. Bea țuică și cânta. Versurile ei imaginau picioare de pian lângă care-și lăsase șosetele. Căni de lapte care se umpleau singure, câini care o acompania la clape și mii de insecte care îi aduceau miere și apă. Versurile ei aminteau de copilărie, de frumusețe, de o fântână în care se scăldase până la 16 ani, de o mamă frumoasă care-și luase câmpii datorită unui soț bețiv precum și despre primii ani de școală, nu mulți, în care umbla cu un rucsac cu caiete albastre și goale. De câte ori cânta pe prispă, cerul tăcea. Apărea și câte un șarpe care asculta încolăcit pe gutuiul vecinului. Avea, deci, audiență. Și totuși cine era? De unde apăruse așa cu tristețile ei nedeslușite, amare și molipsitoare? Cineva din sat a vrut să-i dea niște bani, altcineva dorise să o ia la școală, o femeie o luase la cor, o alta prin ogradă să-i ude florile, iar primăreasa, una Lenuța Clemenceau, o tunsese și vru s-o ducă la doctor ca să vază pricea ochiului în plus. Monstrul însă nu s-a lăsat desprins niciodată de pe prispă. Absolut niciodată. Cântecele ei făceau ocolul pământului și se întorceau tot triste, tot molipsitoare de parcă omenirea era la fel ca ea. Și cred, îmi zic eu acum, la zece ani de la povestea asta, că așa și era.