Ghirlande de flori împodobeau clădirea spitalului. Brazi clocotind de verdeață agățați de pereții exteriori. Globuri de ciocolată și aur. Albine deghizate cu pașapoarte maro, urși de chihlimbar cu poșete albe. Așa arăta Spitalul Carol Davila când m-am externat. A fost sărbătoare. Cu Mirela direct la Sabatini unde sărbătoream ziua mea cu familia: Luiza, Cristiana, Luca și noi doi. Cinci șnițele mari și cârciuma s-a umplut instantaneu. Folosesc stilul telegrafic pentru că sunt foarte grăbit. Oboseală mare. De la Sabatini spre Giurgiu. Acolo altă masă cu Daponte, Dănuț, Giorgiana, Petronela, Silvana și iar noi doi. Local nou, lume ceva mai multă, șnițele mai mari la care eu nu am mai ajuns. De epuizare. Urșii care ne urmăreau aveau acum poșete negre. Când să dau cu spatele în parcarea din fața blocului pocnesc un Duster negru cu o polițistă frumoasă la volan. Albinele deghizate au mediat conflictul. Apoi în casă. Amânasem totul. Mă încui. Mirela și Giorgiana pac la ușă ca să vadă ce fac. N-am putut să le deschid ușa. Au spart-o în mijlocul nopții. Au trezit blocul. Vulpi șirete prinse la furat. Batiste albastre în geamuri. Tipii din bloc cu cuțite și topoare. Ce s-a întâmplat? Nimic. S-a încuiat ăla de la doi în casă. Albinele, oricât de curioase, s-au cărat. Duceau polenul în comunele învecinate. Polen de varză, de sfeclă de exemplu. Ușa a cedat. Am dansat de bucurie. Un lăcătuș sosit la fața locului s-a aplecat pe fereastră și mi-a zis: Mașina s-o pui acolo. Și a arătat un deal împădurit, mai bine zis învelit în ziare. A fost deci panică în toată regula la Giurgiu în acea seară de 14 ianuarie. Ne-am liniștit și am stat de vorbă: ai lovit-o pe polițista aia și acum trebuie s-o iei de nevastă. Așa sunt regulile pe aici. Voi, bucureștenii n-aveți de unde ști. În același stil telegrafic în care scriu îmi calc o cămașă. Îmi aleg o cravată siclam cu dungi și papagali. Tare frumoasă. Că mă-nsor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: