REVELION 2024, 2

Așa că ne-am trezit dimineață cu chef mare de petrecut. Am convenit cu toții să sărim peste ziua de 30 și s-o luăm în piept pe 31. Să mâncăm, să bem, să dansăm, să citim, artificii, bradul. Dar parcă lipsea ceva. Și atunci ne-a scos Giorgiana din încurcătură. La primăria din Giurgiu se închiriau urși pentru noaptea de revelion. A dat telefon și ne-am trezit cu el în curtea Mellei. Urs mare, arătos, numit Radu, foto. El ne-a zis: hai, că arătați giugiuc, ne vom simți bine, mor, mor, mor și făcea din coadă întrun fel care amintea de filmele lui Radu Beligan cu care era rudă. Radu ne-a mai cerut 2.000 de euro pentru prezență, o cameră la Mella, neapărat cu vedere la muntele Nistorești, cartea lui Denis Tatiana de Rosnay și a adormit că făcuse călătorie lungă, cu folos. Noi ne-am repsit în tombolă. Io am tas un pix, Daponte alt pix, Dănuț și el un pix, așa că ne-am apucat să scriem Opera de trei parale pentru pix. Ce ne doream noi pentru anul care vine? Sănătate, sănătate și iar sănătate și pentru că începuse să se arate sănătatea la orizont am ieșit în curte să jucăm fotbal. Ultimul pe 2023. Pocnea Breaza. Se colorase cu artificii. Urări. Radu s-a sculat și a ieșit în oraș să se plimbe. Cu Giorgiana, care-i știa obiceiurile din primărie: somn, plimbare, conferințe de presă, asfalt la tot orașul, podul Prieteniei, și câte un pește din când în când când băga congelat la piață. A venit și ora 12 și am început să ne mințim că o să fie mai bine în 2024. Cu banii, cu familia, că fetele, cu Izvoru, Lizica, cu Schengenu’, cu pensiile. Am reluat fotbalul. Io am tras un șut. Am pierdut mingia. A găsit-o Radu în oraș. Era s-o mănânce, dar și el și mingia erau pe inventarul de la primăria Giurgiu. Am zis să petrecem 2025 tot aici, că ne plăcea, și curcanu’ Mirei era foarte bun, foto.

Dacă a văzut, un curcan, Radu s-a apucat să vorbească cu el: bă, cum te chiamă? El: Rebecca. Radu: Păi, bă, Rebecca, tot din Giurgiu ești? El: da, ies numa’ la deszăpezit, d-asta nu mă știi. Radu: parcă te-am văzut și-n Vamă. El: trec des pe-acolo. Strâng banii de la camionagii turci și-i depun la bancă. Radu: mulți? El: nu, nu așa mulți, depinde de conturi. Unele-s la București, altele aiurea, așa că LA MULȚI ANI!, Radule! Radu: La mulți ani, Rebecca, la mulți ani!