A’ma să știți că și comuna noastră, Gostinu, județ Giurgiu, e o comună mișto. Avem un hotar pe Dunăre și toată ziua vin vapoare cu semințe, melasă, usturoi. Noi descărcăm și pe seară mergem la plaja făcută cu bani europeni. Vin și gagici și tragem la semințe da’-ntr-o seară a venit scriitorul comunei, așa-i zicem noi lu’ băiatu’ care scrie prețuri la bufet , deci a venit și ne-a zis: Bă, am citit o carte mișto, una a lui Mihai Radu. Nu toată, vreo treij de pagini, da’ cred că-i mișto. Orice ai putea spune despre gașca noastră din comună, dar că nu halește cultură nu. Și, a mai spus scriitorul comunei, au făcut și piesă la Național după ea. Așa că ne-am strâns bujiile, gagicile, am evaluat vremea, ne-am luat liber de la vapoare, ne-am dus la primăriță și i-am zis și ei. Femeie hotărâtă, primărița noastră. Hotărâtă rău. A dat semnalul că să mergem și noi, mai ales că un băiat care făcea trafic cu plastilină la Russe a zis că-l știe pe Paul, eroul piesei. Am luat cu noi țuică, slană. Ce-aveam și noi specific în comună. Când am ajuns sala era plină. Sute de oameni. Băgaseră liniște și se uitau la Paul care-l ducea pe taică-său la azil. Că nu mai putea cu el în casă. Noi am năvălit în bucătărie, unde stă bine oricărui gostinar, am desfăcut țuica, slana și am intrat în vorbă cu Paul și cu un nene care fugise de la azil nu se știe de ce. N-am vorbit noi multe-așa că n-aveam ce, da am observat că unii dansau.
La actori mă refer, nu la public. Dansau pentru că dramatizarea fiind lungă și plicticoasă regizorul a simțit nevoia, în loc să taie, să bage ceva dansuri. De altfel mișto. Două atrag atenția și sparg cumva monotonia piesei și se țin minte. Dansul pe canapea al celor doi prieteni ai lui Paul. Foarte bun grafic. Și dansul erotic al unei nepoate sau cumva care n-am deslușit cine este. Foarte bun, chiar excelent. Amândouă marca Afrim. A’ma, ca să știți, piesa nu-i mare lucru. E că tata lui Paul, domnul Mircea, e pe moarte și-l cam stâjenește pe Paul în traiul lor zilnic în același apartament. Bătrânul creează probleme de-ai fi zis că e d’Artagnan sau Gagarin. Nu, nu e, da’ Paul îl duce la azil. Cât stă bătrânul la azil se-ntâmplă mii de chestii. Chestii pe care le subliniază ecranul deseori. Ba monolog Paul, ba mama lui care privește un film cu Monica Vitti, ba oameni la cumpărături, ba un câine, ba un câine și-un flaut. Multe fără rost. Când pe ecran este Paul, Marius Manole, observăm că el nu joacă nimic, doar recită un text de multe ori prea lung. Într-un final tatăl lui Paul este dat acasă. Se săvârșește în patul lui.
O piesă, o dramă?, despre relații familiale. O piesă despre cum tata lui Paul a luptat la revoluție. O piesa despre cum mama lui Paul a făcut nu’ș ce. O piesa despre fosta nevastă, despre actuala iubită ale lui Paul. Nici un actor nu strălucește în niciun rol. Radu Afrim, regizorul, n-a putut scoate în evidență nici unul. Prim planurile cu Marius Manole de pe ecran îi fac actorului un deserviciu, pentru că dânsul doar recită un text lung și plictisitor. Piesa ține trei ore fără pauză așa că noi gostinarii am plecat că pierdeam vapoarele de dimineață. Da’ lumea din sală ar fi stat și cinci și opt, așa mult îi plăcea. Pe drum, așa-n noapte, am trecut în revistă cu toții actorii pe care i-am văzut în scenă. Toți corecți, cum am mai spus: Marius Manole, Marius Bodochi, Mirela Oprișor, Istvan Teglas, Raluca Aprodu, Emilian Mârnea, Emilian Oprea, Ciprian Nicula, Natalia Călin, Crina Semciuc, Ștefan Iancu, Irina Movilă și Cătălina Mihai. Regia, cum am mai sous, Radu Afrim. Scenografia Irina Moscu, coregrafie Flavia Giurgiu. Când am plecat spre București, l-am rugat pe scriitorul comunei noastre să ne împrumute și nouă carte lui Mihai Radu după care s-a făcut dramatizarea. Acum, la-ntoarcere, și nici în zilele următoare, nimeni n-a mai simțit nevoia să-i ceară scriitorului nimic. DENIS DINULESCU.
Ha,ha,ha !
RăspundețiȘtergere