UIMITORUL CAZ AL VECINULUI LUI MARCIAN PETRESCU

Bluesul e atunci când îți pleacă gagica de-acasă. Dispar odată cu ea tandrețea, ciripitul de dimineață, florile de pe masă, zâmbetul, foșnetul unei rochii verzi cumpărate la Paris, căldura și promisiunea. Câteodată ea se întoarce și îți recapeți vigoarea, atenția, cafeaua, încrederea, bunătatea, dorința. Dar bluesul e și atunci când ai un vecin de căcat. Omoară pisicile, are trei aparate de găurit toate în funcțiune, se pișă în lift, ascultă tare numai manele, înjură, te face de râs la cârciuma din colțul blocului.

Marcian Petrescu, că la el am vrut să ajungem, surprinde în ‘’bluesul vecinului’’ acest comportament antisocial, înțelegând că bluesul nu e pe versuri de Adrian Păunescu ci este dintr-un social care de multe ori nu are de-a face cu poezia. Ci cu starea de suflet. Cele mai tâmpite versuri, tot de la Marcian și alți bluesmani citire, sunt pe melodiile cele mai bune. Marcian Petrescu, după gustul nostru, a ajuns o figură emblematică a muzicii românești. Spunem ‘’muzicii românești’’, pentru că locul lui este, nu ne-nșelăm, în panoplia marilor soliști ai istoriei muzicii autohtone. Cu discul MAI MULT DECÂT BLUES Marcian Petrescu dă o mică lovitură pe plan intern. Un disc care nu se vrea moralist ci un critic serios al vremurilor. Vezi Odă proștilor sau Bluesul vecinului. Odată cu acest disc al lui Marcian bluesul românesc își face serios loc în muzica de gen internațională, aducând în prim plan și povești de viață românești. Vezi Popa Nan sau Pe Corso. Cu asemenea texte și melodii, credem că Marcian Petrescu își poate lansa o carieră internațională. Ceva european la-nceput, de ce nu? Coverurile după celebri soliști străini, vezi Elton John, Mick Jagger, sunt solid reluate.

Reluate cu ajutorul unei trupe excelente, de concert, care se vede că repetă zilnic. Este genul de trupă, vezi AC/DC, căreia dacă-i dai de exemplu, o melodie de muzică ușoară, poate Macarale, îți scoate din ea un hit rock de mare valoare. Îi pomenim pe băieți: chitară solo Mihai Taco, bas Mike Dragomir, baterie Sabin Dobranici. Ca niciodată, THE PUB a fost arhiplin.

S-a stat în picioare. Sunetul excelent. Organizarea, Radu Lupașcu, jos pălăria. Noi, cei din linia-ntâi care am fost vreo 30 plus perechile de tineri din foto, după concert ne-am dus la Hala Traian și am luat tramvaiul până în Vitan. Că așa spune cântecul. Acolo, în Vitan, am ascultat de la capăt MAI MULT DECÂT BLUES. Făceți-o și voi.