În curtea țăranului Loft Vasilescu din comuna Bab El Mandeb, județ Giurgiu, trăiau laolaltă sute de animale. Erau porci, dropii, elefanți, găini, berze. Și-un cal superb. Era un animal arătos, înaripat, un armăsar de culoare după preceptele de azi, cu o bogată coamă albastră dar care nu suporta sărăcia. El Zorab se numea. Stăpânul lui, Loft Vasilescu, tot așa-l alinta: El Zorab. Și numai ce dădu păpădia că El Zorab porni la drum ca să scape, cum am mai spus, de sărăcia din Bab El Mandeb. Își luă o desagă cu mazăre congelată, o tavă cu jăratec și porni spre Mamaia, unde a auzise el că sunt baruri cu iepe dolofane cum îi plăceau lui. D-alea care beau wiski, care petreceau până dimineață și n-aveau nicio treabă cu nivelul de trai. Pe centura capitalei, o autostradă cu șase benzi pe sens construită de comicul și celebrul cuplu Umbrărescu-Grindeanu, întâlni un om cu o fosă în spate. Un’te duci cu fosa aia?, îl iscodi pe El Zorab curiozitatea. Mă duc s-o înregistrez și nu știu un’ s-o golesc că-i prea plină și-mi pun ăștia taxă mare. Lasă, zice El Zorab liniștit, hai cu mine, te duc io la guvern. În pasajul Berceni demolau comicii ăia de zor. Sub pasaj era un tip cu un rucsac în spate. În rucsac era un baston de mareșal. Ăl’ de-l purta pe rucsac era Ciucă. El Zorab îi luă bastonul și-i spuse: Iau io bastonul să-l duc stăpânului meu Loft, tu fă-te general, luptă prin Noi Înșine, fă-te că te-agiți prin bătălii, pune de-un plagiat știi tu unde. Și așa a fost. Și cei trei, El Zorab, fosa și omul care-o purta, își continuară drumul. Soarele asfințea cum se spune. Cete de pisici treceau centura capitalei. Și uite-așa în noapte mica gașcă ajunse la Iași. Era ziua Unirii și vorbea unul Ciolacu. Vorbea și i se auzeau în gură fisele de 50 de bani adunate la îndemnul lui Iohannis. Ciolacu dădea citate din Petre Țuțea: Io sunt român că sunt mândru, d-aia! Citatul nu era exact și-atunci El Zorab își luă mica ceată și se întoarse la Bab El Mandeb. Loft săpa grădina. Punea tuberose că n-avea. Da’ mai punea și ananași că n-avea. Și ștevie și busuioc și coco chanel și-ncepuse să plouă. Bucuria revederii fu colosală. Se pupară vreo trei ceasuri. De emoție, fosa se crăpă și din ea curseră în curte milioane de euro. În fișicuri, în lingouri, în hârtii. El Zorab era mândru. Era mândru și căuta morala acestei călătorii. Loft Vasilescu la fel. Cântară împreună un hit celebru: Ligheanul e pe câmp. Până în noapte. Până se sculară liliecii. Până se rupseră corzile de la chitară. Până am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-așa. Altfel cum?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: