11 septembrie 2023

VINERI DE LA 7 JUMATE, EXCEPȚIONALUL INTERVIU AL ACTORULUI RADU GHEORGHE

REDACTOR: Sunteți în distribuția spectacolului Vineri de la 7,30 de la ARCUB, spectacol regizat de Mircea Cornișteanu. De ce o oră atât de exactă? Nu se putea de la 7 și 44 de minute? De unde boala asta planetară aș putea spune cu ora exactă? Ne întâlnim la 6. De ce nu la 5, 55? Hai să mâncăm pe la 19. De ce nu la 8 și-un minut? Cât face trenul? Trei ore. De ce nu 3 și 6 minute? De unde vine acest obicei mondial? RADU GHEORGHE: Cred că e vorba doar de o convenție. Dacă stabilim de comun acord să începem la o anumită oră, acea oră poate fi oricare ! Rațiuni de ordin organizatoric și financiar, pot influența o decizie în acest sens. La noi (în România), nu trebuie să vă spun eu dle Denis Dinulescu, problema e cu respectarea oricărui program prestabilit. Dacă spectacolul se numește „Vineri de la 7,30”, spectatorii vor fi mulțumiți dacă spectacolul chiar se joaca vineri ! Nu cred cred că se așteaptă cineva să înceapă la 7,30 fix ! Pe la 8, 8 și ceva. Și chiar și așa tot vor mai fi ceva întârziați, care vor orbecăi printre rânduri căutându-și locurile rezervate și călcând pe picioarele celor care au avut proasta inspirație să fie punctuali. REDACTOR: Eurovision nu va mai fi cu cântece. Prea multe, prea proaste. Va fi numai cu poezie, cu folk. Se vor prezenta cei mai tari soliști din Europa. Aș vrea să particip și eu, dar nu găsesc finalul unui text excepțional. Reproduc prima strofă: ‘’La castel în poartă oare cine bate, cioc, cioc, cioc?/ Cioc, cioc, cioc, de două ori/Cioc, cioc, cioc’’! Dacă vă interesează, putem continua împreună. Aș vrea încă o strofă. Ca să aducem Eurovisionul la București. RADU GHEORGHE: În opinia mea, Eurovision e compromis total ca și concurs ! Mai bine participăm la Festivalul de la Mamaia, sau Brașov dacă se va mai ține ! Mă bag să compun muzica, în caz că aveți textul ! „Cioc, cioc, cioc,” e un început promițător ! REDACTOR: Exista prin secolul trecut, anii 70,80, exista la radio o emisiune de calitate, umor sută la sută care se numea Cotele apelor Dunării. Câns scădea Dunărea țara era întro jelanie cumplită, când îi creșteau apele era o bucurie de nedescris. Personal am fost odată în Cișmigiu cam pe vremea aia și când s-a anunțat că Dunărea crește, tot parcul s-a ridicat și a început să danseze. Ar mai fi posibilă o emisiune radiofonică identică acum când vorbim?
RADU GHEORGHE: Cotele apelor Dunării ? Ce spuneți ? O emisiune foarte serioasă și de un real folos celor care, pe vremea când nu exista podul dintre România și Bulgaria, doreau să treacă de pe un mal pe altul fără să-și ude marfa de mic negoț frontier. Doar își suflecau puțin pantalonii, când se anunța o cotă mică ! De aceea se și prezenta emisiunea în mai multe limbi ! Corect ? Asta și timpul probabil, forme vechi ale actualei Alerte Naționale de...de toate. Și, care, te alertează...după !!! REDACTOR: Te ocupi și cu folkul. De ce nu există în București un local special, dedicat folkului în care să poți merge liniștit cu gagica, să bei o bere și să asculți live mari folkiști autohtoni sau străini. RADU GHEORGHE: Există ! Chiar mai multe, dar, din păcate nu au un program coerent. Unul dintre ele este Pub Universității (fostul Gambrinus), sau Berăria H (în Herăstrău). Văd deseori afișe cu folkiști, care mai de care mai...titrați, anunțați că vor cânta prin diferite cafenele ! REDACTOR: Să reamintim cititorilor noștri cam ce avem de văzut în spectacolul Vineri de la 7, 30 din 22 septembrie 2023.
RADU GHEORGHE: La reprezentația din 22 septembrie, spectatorii vor avea rarisima ocazie de a vedea pe aceeași scenă, câțiva artiști de marcă, greu de adunat într-un Show în aceeași zi ! Și totuși, iată că îi vom vedea performând în aceeași seară pe : Adina Cezar – coregraf de dans modern Ioana Cazacu, Mara Constantinescu și Eduard Chimac - dansatori Cerasela Iosifescu - actriță Andrei Teașcă - iluzionist mentalist Claudiu Bleonț - actor Varujan Vozganian - politician Nicu Alifantis - cantautor Mihai Bisericanu și Radu Gheorghe, actori și prezentatori
REDACTOR: Îți mulțumesc! RADU GHEORGHE: Și eu, nu mai puțin ! A consemnat DENIS DINULESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: