20 octombrie 2022
URBAN FEST octombrie 2022
În inima unui București mohorât, prăfuit și insuportabil, spart din când în când de larma unor elevi și studenți care se duc la școală sau de veselia cu care este întâmpinat troleul 70, s-a înfipt o săgeată luminoasă: URBAN FEST. Un festival de muzică urbană aflat la prima ediție care și-a propus să facă din toamnă o adevărată numărătoare a bobocilor muzicali. Că despre muzică este vorba. Despre muzica adunată din toată țara. Este de fapt un festival care permite tuturor amatorilor de muzică de calitate să facă o evaluare corectă a nivelului la care se situează fenomenul muzical autohton. Fie el folk, rock, blues sau fusion. Asta înseamnă că pe viitor dacă vrei să afli la ce nivel este produsul muzical indigen, dacă este contemporan cu cel occidental de valoare este musai să bifezi URBAN FEST care, sperăm, va avea o viață cât mai lungă. Personal, din cauza timpului, n-am putut participa decât la evoluția a două trupe excelente: Black River Blues Band din Satu Mare și Burning Blues Band din Timișoara. Agățat ca un mărțișor de toamnă la reverul acestor trupe a fost Southernman care a impresionat prin prestație, calitate și repertoriul care-l califică la un bun One Bluesman Show. Vocea, chitara, trompeta dânsului sunt la nivelul bluesului contemporan. Black River Blues Band este o trupă omogenă, de concert, genul de trupă căreia dacă-i dai o melodie oarecare scoate din ea un rock baban sau un blues renarcabil. O secție ritmică bună, trecută, se vede, prin numeroase prestații locale sau naționale. Apoi, am avut de-a face cu Burning Blues Band, alcătuită pentru acest eveniment din câțiva foști Survolaj, la care li s-a alăturat excelentul vocal și muzicuțist Boby Nagy. Se simte valoarea Survolaj și în prestația noilor Burning Blues Band: compartimente bune de ritm, chitară solo, voce, solo muzicuță. Repertoriul Burning Blues Band este plăcut agresiv, comercial, de o calitate fără seamăn. Se vede la trupă o activitate îndelungată în ale concertului cu public, în ale rockului sau bluesului. Personal, deși ne-am dorit foarte mult acest lucru, nu am identificat nicio compoziție proprie a celor enumerați mai sus, precum nici în prestațiile celorlalți participanți le eveniment sau dacă au fost ele au trecut neobservate. Fără compoziții proprii, de calitate, nicio trupă autohtonă nu poate intra în line-up-ul marilor festivaluri europene sau mondiale așa cum ne-am dori. Dacă n-ar fi compus No Expectation, Hey Jude sau San Francisco Night, Rolling Stones, Beatles sau Animals n-ar fi existat. Propunem ca pe viitor în cadrul URBAN FEST să ia ființă și o rubrică numită Compoziții Proprii, care să fie premiată în mod special. În afară de partea muzicală, URBAN FEST a avut și două manifestări excelente: târgul de carte de la care se putea cumpăra, de exemplu, Istoria Bluesului Românesc de Radu Lupașcu, și târgul de viniluri de la care se putea cumpăra, de exemplu, Weather Report. Numeroasele personalități ale fenomenului muzical autohton și nu numai care au călcat pragul URBAN FEST, Costin Petrescu, Hanno Hofer, Cătălin Răzvan, Dan Chebac, Mircea Diaconu, George Mihăiță, Ioana Crăciunescu, Manea Mihai Croco, Nelu Stratone, Radu Birișteică, Denis Dinulescu sau Sergiu Cioiu dau greutate acestui festival aflat la ediția de toamnă. Pentru că alături de ediția din primăvară a URBAN FEST acest eveniment cultural s-a făcut simțit în media autohtonă, ca dovadă numeroasele apariții editoriale. Datorăm acest festival cultural preponderent muzical domnului Radu Lupașcu, un excelent amfitrion, și The Pub Universității, local amabil și deosebit de drăguț. Cu noi și cu muzica! Urăm cât mai multe ediții URBAN FEST și dacă, va fi posibil, în proiect să poată fi atrase televiziuni sau primăria de sector ar fi foarte bine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: