14 octombrie 2022
TOȚI ARE DREPTATE
1. E Vina Ta zice Andra în noua ei melodie. O cântă în duet cu Smiley și probabil e vina lui. Vers: Ce m-aș face daca-i dispărea? Melodia n-are nicio noimă, e doar așa ca să ne aflăm în treabă. Compoziția autohtonă n-a depășit fenomenul Trio Grigoriu care cu Broscuța lui oac oac oac făcea furori prin anii 50 ai secolului trecut. Andra mai declară: Când am înregistrat am plâns. Mă rog.
2. Nea Ciucă zice: Nici nu mă gândesc să fac rocada de prim miniștri până nu rezolv problemele românilor. Zicem noi câteva, care vin din spate rău de tot, cam de prin 1870: Sărăcia cruntă, fuga armatei române din fața inamicului, wc-urile din curte, analfabetismul, slugărnicia în fața cancelariilor occidentale, minciuna cu marele PNL, lipsa drumurilor asfaltate, exodul spre vest și câte și mai câte. Până la rotație mai sunt câteva luni. O mai fi timp?
3. Piesa scoasă de la naftalină de Queen, Face it Alone, este o sărăcie de melodie. Multă vreme n-a putut fi inclusă pe niciun album al celebrei formații. Cam 30 de ani. Acum, poate din nevoia de bani a cuiva dintre bătrânii grupului a fost azvârlită pe piață. Mai bine n-o făceau.
4. RECLAMĂ. O babă, 96 de ani, face duș cu lumina stinsă. Intră și moșul, 98 de ani. Baba îl împinge, moșul cade în Oceanul Atlantic. Până să ajungă pe fund, apare sloganul: Moșule, coniacul Unirea!
5. Suntem în săptămâna băgărilor în seamă. Așa că Delia zice: M-am dus la alergatul meu în Herăstrău. Cam pe la 9 seara. La un moment dat un tip s-a apropiat și mi-a băgat în față o lanternă. Aprinsă. M-am speriat rău. Materialul are 6 pagini și descrie emoțiile, căutările și fricile solistei. Cu foto din concerte binențeles, nu din Herăstrău.
6. Rockul, spune celebrul general Manole Ben Manole, este o chestie de atitudine și schimbări sociale. În România, schimbarea socială din 89 a fost făcută de grupul Savoy, atitudinea la fel.
7. Cher își vinde casa de la Pacific. A dat pe ea 2,5 milioane de dolari în 89. Acum, în 2022, vrea 45. Piscine, sală de filme, terenuri de tenis, 7 încăperi, tot felul. O cameră, însă, este ocupată numai cu perucile purtate de solisă de-a lungul anilor. Păcat, vinde casa taman când s-a aflat că își făcuse peruci care imitau coafura lui Ciucă, Băsescu, Norica Neculai și Mihai Bendeac.
8. Fenomen îngrijorător cu depopularea asta a României zice INS. Păi, da, dar depopularea Carpaților a început pe timpul lui Ceaușescu nu de acum câțiva ani. INS n-are ținere de minte. Pentru cunoscători: INS egal Institutul Național de Statistică.
9. Fermierii români își vând vacile și fermele. Un litru de lapte la poartă este 1,70 lei. La Mega e 10. Și p-asta trebuie s-o rezolve Ciucă până se schimbă cu Ciolacu. Da, și p-asta.
10. Stephen Hawking, 2014: ‘’În viitor, Inteligența Artificială poate dezvolta propria voință, una care să fie în conflict cu a noastră. Dezvoltarea Inteligenței Artificiale poate fi cel mai bun sau cel mai rău lucru ce i se poate întâmpla omenirii. Nu știm care dintre variante va fi valabilă’’. Domnul Pic Pompa, colaboratorul blogului nostru a declarat: ‘’Va fi valabilă acea Inteligență Artificială care va duce la răsturnarea definitvă a acestor guverne de proști de după 89 din România’’. Și noi credem la fel.
11. RECLAMĂ. După ce a ieșit din duș, baba de 96 de ani a aprins lumânarea, a apucat un cuțit ascuțit și s-a aruncat după moș în Oceanul Atlantic. Apare sloganul: Just Do It.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: