În fiecare dimineață treceai pe sub fereastra mea. Coborai strada pietruită cu niște cărți sub braț. Îmi plăceai și ți-am învățat ora, nouă, și mă repezeam la fereastră. Profa de pian mă dojenea. Nu-mi păsa. Te duceai la liceu? Eu terminasem de-un an, dar nu conta. Treceai agale, înalt, cu ochii sfredelind fiecare poartă de pe strada noastră. Eram atât de curioasă de cărțile pe care le aveai sub braț, de tine. Îmi plăceai, cum ziceam, îmi plăceai tare mult. Așa că într-o zi m-am luat după tine. Nu mă cunoșteai și mi-a fost foarte ușor. Te îndreptai spre marginea micuțului nostru oraș.
Acolo începeau câmpurile de secară. Știam că din secară se face o făină din care se face pâine. Mai e folosită contra diabetului. Dar ce căutai tu în întinderea asta de secară? Ai intrat într-un lan. M-am luat după tine. Mare curaj. Puteai să fii un bandit care la adăpostul cărților scotea cuțitul și gata, profa mea de pian n-avea decât să învețe singură. Te-ai așezat sub un pom uriaș. Probabil un pom de secară, am auzit că crește și așa. M-am ascuns la vreo cinci metri chiar în lan. Ai deschis o carte și ai zis: Te știam din școală, de anul trecut și te iubeam năpraznic. N-aveam curajul să-ți spun, mai ales că eram cu un an mai mic. Îmi zic: Oare cu cine-o vorbi? El continuă: Am ales să trec în fiecare zi pe sub fereastra ta, poate ceva, ceva s-ar fi putut întâmpla. Da, cu tine vorbeam. Am simțit că mă urmărești încă din oraș. M-am așezat lângă tine. Tremuram toată. Citeai Sadoveanu, se dădea în ultimul an de liceu și, dacă mai țineam bine minte, doar la bac. Mă miram foarte tare și ai observat. Mi-ai zis: E și pentru bac, dar citesc ca să-mi dau seama dacă literatura română are vreun rost. Și? Ai mai zis: N-are. Și brusc, ca să sublinezi că ai dreptate m-ai tras spre tine și m-ai sărutat. lung. Eram copleșită, mă trăgeai de păr și mă răsuceai cum voiai. Era magnific. Te-am luat de talie și, peste umărul tău, era verdeele ucigător al secarei. Un verde uriaș, catastrofal, verdele însemnă dragoste nu numai diabet. Bătea ușor vântul și unduia verdele. Mi-era clar că te iubesc. Și tu, lăsându-mi buzele mi-ai spus același lucru. Trecea un cocor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: