25 noiembrie 2019

După turul II


Foto, arhiva E.M.

Tânăra din imagine a votat şi în turul II cu Cumpănaşu. Nu era pe liste, dar l-a scris cu pixul şi l-a votat. N-a ieşit şi acum n-o mai lasă tac-su să intre în casă. S-o ajutăm şi noi. Taică-său trăieşte în munţi, pe Godeanu ni se pare, şi are o căciulă mov. Poate-l înduplecăm.


Foto Mfax.

Gabi Oprea va reveni în PSD. De data asta în fruntea unui detaşament de militari cu săbii ruginite. Aşa se poartă mai prin toate armatele vesele şi uşchite, cum e a noastră. Dânsul va avea şi funcţia de Compozitor al PSD. Noua compoziţie dedicată partidului se numeşte: Da, mamă, sunt beată de Delia Matache.


Foto, arhiva E.M.

Securitatea va da voie, în sfârşit, elevilor să meargă la şcoală cu barca, pe Dâmboviţa. Până va fi gata metroul, 2080 sau cam aşa ceva, este foarte bine.


Foto, arhiva E.M.

Avem aici emblema viitorului partid care în 2024 va câtiga alegerile. Toate alegerile. Şi p-alea din Franţa.

Agenţia de ştiri Călimara

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: