Foto Laura Luca.
Ieșisem de la o slujbă și ne grăbeam la alta. Era ultima a zilei, aceea de a bea palinca lui Ghiță, e drept cu juma de normă. Pașii ne duceau agale printre câini, pisici, dude, nisip pentru nu știu ce, așa că vorbeam serios. Așa s-a-ntâmplat:
Ioana: războiul rotofeic a izbucnit din necunoaștere, din lipsa infpormației, diferențe de cultură. Să nu crezi că cei din Bolintin nu au și ei aparate. De zbor sau de WV. De arat sau de bătut copiii. Nu. Au. Dar ce i-a mânat în lupta rotofeică planetară nici până azi nu se știe. Am dreptate?
Io: Da.
Ioana: Se creează deranj. Războiul rotofeic creează situații noi, forme de relief vechi, te poți trezi cu munții Hercinici aici, la noi, la Ațel. Aștepți trenul de Rădăuți și te trezești la Mangalia. E o congruență nepaleativă și morfologică a stării. De multe ori ești nevoit să te bați cu o ideee. Războiul rotofeic nu este cu arme neapărat. Ci mai ales cu idei. De exemplu, ideea de a cultiva ananas pe suprafețe defavorizate, cum ar fi Cișmigiul. Ideea ară parcul și tu până-l faci înapoi vinzi băncile, fântâna, bazinul, podurile. Așa-i în război, se compensează toate compensațiile. Nimic nu rămâne necompensat, asta-i ideeea de bază a rotofeicului. Așa să știi.
Io: Da, cum altfel?
Ioana: Am un prieten, Mon Jeneral. El e de partea războiului rotofeic. Când începe, el se scoală, își pune obielele, ia un rotofei din cuier, se spală pe dinți, numără oile care ar putea aduce bani, încalecă un măgar și se duce la luptă. Așa întreține el spiritul rotofeic de pâine pe vatră sau de depănușarea purumbului. Nu e de joacă, nu. Autoritățile române? Ehe, mai e pân-atunci.
Ghiță ne aștepta la celebra portiță. Era parfumat, frezat, cumva. Cumva ăla ne-a derutat și n-am mai intrat. Ne-am întors ca să continuăm discuția.
Agenția CĂLIMARA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: