Denis Dinulescu este, în sensul bun la expresiei (honi soit qui mal y pense!) un "dinozaur" al umorului românesc (mie îmi plac dinozaurii!). Cu alte cuvinte, este un autor FOARTE MARE, doamnelor și domnilor! Dacă cele mai multe creații artistice ale momentului duc o cronică lipsă de umor sincer natural, fără inhibiții ipocrite și nealiniat "corectitudinii politice", scrierile lui Denis (fie că este vorba de proză scurtă, roman, dramaturgie, jurnalistică ș.a.m.d.) dovedesc prospețimea pe care, satisiți de mult zgomot pentru nimic, ne-o dorim cu adevărat. Căci Denis scrie despre vremurile noastre și despre noi, oriunde ar plasa acțiunea poveștilor sale și oricare ar fi personajele sale. Cu siguranță de asta ne plac compozițiile sale atât de mult și ne fac să râdem cu poftă, din toata inima! Lucrurile grave din societatea noastră apar în scrierile sale la dimensiunea cosmică reala: sunt nimicuri, până la urmă, nu merită să le acordăm atenția meritată doar de, să zicem, evenimente la scară planetară. Urmărind întâmplările pornite din antichitate (de la Oedip, Burebista și alţii) și ajunse, prin Zaraza interbelică, în zilele noastre, la Generalul Manole Ben Manole din Obedeni-ul Giurgiului, îți dai seama că pe tot acest traseu spațiu-timp oamenii se comportă ca noi înșine. Sunt buni/răi, inteligenți/proști, altruiști/egoiști ș.a.m.d. De fapt, de cele mai multe ori sunt amestecuri, mai ușor sau mai greu acceptabile. Ca noi înșine, cum altfel?
Practic, toate scrierile lui Denis sunt autobiografice, nu "stricto sensu", ci prin faptul că îl regăsim pe autor în fiecare pagină scrisă, sărind de la un personaj la altul și de la o situație la alta. Din moment ce Denis este, în primul rând, un om extrem de simpatic, plăcut, cum vreți să îi spuneți, cum altfel ar putea fi scrierile sale?
Umorul lui Denis este cu totul aparte, profund original. Autorul este un iconoclast căci și dacă îi găsim în literatura română precursori, Denis modifică dramatic scenele și personajele care, poate, l-au inspirat, distilându-le în produse noi, de cea mai bună calitate, care compun o lume cu totul nouă. Banole Ben Manole și Florica Ben Florica ar putea avea printre strămoși pe eroii lui I.L. Caragiale (Jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea și Veta), dar au și unele trăsături ale personajelor lui Ion Băieșu (Costel și Tanța). Am putea spune că și Costache Ben Costache are ceva din ADN-ul lui Chiriac, nu-i așa? Cu toate acestea, citind aventurile celor trei "Ben" îți dai seama că toți trei sunt caractere noi și originale, au o viață proprie neîngrădită de "genele moștenite".
Îmi place foarte mult creația ta, Denis Ben Denis, îți mulțumesc pentru posibilitatea de a citi cu regularitate ceva extrem de viu și strălucitor, fie pe hârtie, blog sau pe site-ul Arta Sunetelor! Închei cu o dorință personală: un serial TV care sa îi aibă în centru pe apărătorul Constituției, Generalul Manole Ben Manole, pe soția lui mult iubită, Florica Ben Florica și pe adjunctul și apărătorul onoarei familiei Manole, Costache Ben Costache. Iar noi, cei de față, să fim undeva pe margine ...
Radu Birișteca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: