22 iunie 2016

Împăratul Năvodari și Albania

Legendele spun că Împăratul Năvodari mazilit de la curtea regelui Decebal per Scorillo a luat-o în bejenie spre estul Europei. A dat de mare după miros. De fapt, avea să constate, că nu era mare ce găsise el acolo ci un lac, Tarșaul. Nervos, fără un administrator eficient ca Oprescu sau Firea a hotărât să interzică marea. A dat decret și și-a numit așezarea Năvodari. Ca toți dacii și ulterior românii a ignorat marea. Își aducea pește tocmai de la Cluj, cultiva ceapă și mămăligă, viola femei în neștire și a făcut două mall-uri ca să semene Năvodariul cu Mangalia. Apoi, și-a dat sfârșitul. Comuniștii au făcut un combinat petrochimic și un canal. Populația urbei a crescut la aproape 40.000 de locuitori. La așa multă omenire, localnicii s-au apucat să cultive gutui, pepeni și fasole, marea nu le trebuia. Abia acum, în secolul 21, când au înțeles că așezarea lor e taman la malul mării, năvodărenii au făcut o clădire asemenea unui pește. Aici aduc pește de la Baia Mare, Iași și Tg Mureș, pentru că pe tot litoralul românesc nimeni nu se ocupă cu valorificarea peștelui marin. Firesc. Din cauză că toți cei stabiliți pe litoralul autohton sunt din vechime moldoveni, olteni sau în mică parte transilvăneni și n-au treabă cu caracatița cum au grecii. Cu navigația nici atât. Câtă vreme, de acum înainte, turiștii vor spăla urbea, se poate ca Năvodari să ajungă un oraș la fel de frumos și bun ca Mamaia. Vom vedea.

Gabriela Firea toaletează copacii. Adică îi duce la toaletă? Probabil. Restul e rezolvat: Orele de stat pe Vitan Bârzești ca să ieși spre Constanța, gropile, farmaciile fără medicamente, școlile, mizeria din spitale, totul, dar absolut totul. În curând vom fi puși să numărăm stațiile de tramvai ca să ne dăm seama de gravitatea situației, vom fi puși să facem zilnic maratoane ale bucuriei de ajuns mai repede la servicu și vom fi puși din start să ocolim DN1, care nu e treaba doamnei Firea, ci a noastră. Genul ăsta de declarații cu gratuitatea pe RATB sau toaletarea copacilor ne arată că de fapt Bucueștiul n-are soluții și că trebuie făcut altul. Iar el, vechea noastră capitală atât de încercată de ploi și impostură să rămână doar pentru concertele lui Holograf.

După ce ne-a bătut, Albania ne va împrumuta și istoria. Cu imnul deja a făcut-o. Ei cântă ceva Ciprian Porumbescu. Dar și-i vor trage pe Ștefan cel Mare, pe contesa Barthory, pe Vlad Țepeș și chiar pe Brâncuși. La fotbal îl vor pune tot pe Iordănescu. La moaște tot pe Arsenie Boca, la literatură tot pe Pas cu Pas, iar sistemul, baza securistico comunistă a țării nu-l vor schimba niciodată. De ce? Pentru că ca și la noi, el funcționează impecabil.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: