Malmo 1

Cam aşa a fost cronologic, da aşa a fost, Tina Cumva a zis: Să mergem de Crăciun undeva. Şi-am enumerat câteva locuri: La Timişoara, ca să auzim pereţii strigând Jos Ceauşescu, la Cotroceni, pentru lucrul bine făcut, la Paris, să revedem piesa Tatianei Bran, ceva cu mănăstirea de la Tanacu, ceva foarte prost pus de Andrei Şerban, care de fapt a fost în 2008, aşa că neînţelegându-se nimic din ce vrem tot Tina Cumva a zis, hai la Malmo, că ne-a invitat pretena ta Aida.
Am luat bilete ieftine, la avioane d-alea cu o singură aripă, în care nici nu te bagă în avion, şi la care îţi opreşte sticla de parfum ca să-şi dea stevardezele.
Avionul a ajuns repede la Malmo, că astea cu o singură aripă n-ai treabă cu ele. De-acolo un taxi ceva, şi am dat peste Marianne, că Aida era la Paris, ne aştepta acolo. Şi dăi cu bagaje, dăi cu vorbe că ce facem a doua zi.
Păi a doua zi ne-am dus în Malmo. Cumpărasem cartelă Jojo, un fel de Navigo de Paris, şi ne-am dus în centru. Un centru elegant, anost, tras la linie, limpede, fără ocolişuri, cărămidă aparentă, şi-uite aşa traversăm un pod. Pe pod sunt zeci de perechi de încălţări, din alea din fier, bătute în cuie. E podul suspinelor şi al încălţărilor târzii, ca să zicem şi noi aşa. Intrăm în centru. Un Lipscani ceva mai tare, mult mai frumos, dar cam pustiu, necolorat, doar alb negru. Suedezii se pregăteau de Craciun şi făceau asta de pe biciclete. Tot suedezul cu bicicleta lui. Loc în care să ţi-o laşi peste zi. De exemplu, în gara din Malmo, de unde iei trenul spre Copenhaga, rastelul pentru biciclete are patru etaje. Vi cu ţoacla până la tren, o laşi, şi te duci cu trenul la muncă. Spectacolul este copleşitor. Probabil aşa va fi şi pe Calea Victoriei la noi. Peste 200, 300 de ani.
Că să bem ceva, ne-am zis. Am luat vodcă, vin şi bere dintr-un magazin specalizat. Băuturile nu-s la market. După care am ieşit la mare. Un câine, pescăruşi. Un nene le dădea de mâncare. Un nene care ne-a făcut şi o poză, pac, pac, încă odată, pac, pac, pac.

A suivre