Denis
18 februarie 2014
Jurnal 4
Sâmbătă, pe 15 fev, eram cu lacrimi în ochi şi Tina mă-ntreba: bă, da' tu de ce plângi, ce motiv ai? * Da, aşa întreba: ce motiv ai? * Şi io i-am răspuns că sunt îngrijorat de reuperea USL-ului, că dacă se rupe în două sunt nevoit să iau calea codrului, dacă se rupe în trei, trebuie să otrăvesc fântânile, iar dacă se rupe în patru trebuie să m-apuc de băut groaznic şi n-am voie. * Plângând, m-am dat jos din pat duminică, 10 fev, şi m-am uitat la premiile BAFTA. * Săraca Cate Blanchet, că a fost nevoită să meargă până acolo ca să ia premiul de cea mai bună, când putea să vină la Bucureşti la Gopo, unde ar fi fost nominalizată alături de Luminiţa Gheorghiu şi ar fi câştigat Draga Olteanu Matei. * Pe seară, tot duminică, am halit un iepure. Ba nu la prânz, că seara au venit Ştefan şi Oana şi am halit icre de urs şi-am vorbnit despre Amsterdam şi nopţile lui Boreale din Islanda sau cam aşa ceva. * P-ormă ce să vezi, păi am văzut USA Rusia la hochei, la Soci, de-a fost un meci baban, că mi-a stat plânsul. * Care plâns a revenit când am aflat că PNL discută de zor alungarea lui Tăriceanu. * Păi trebuiau s-o facă de prin 2008, pe când Tăriceanu zicea că la noi, la România n-o să fie criză niciodată, că noi suntem tari ca nu ştiu ce, da' are 15 cm când e sculată. * P-ormă ce surpriză la Berlin, să câştige chinezii Ursul de Aur şi nu Porumboiu cu filmele lui de şase ore în care ni se explică cum e cu metabolismul la ceas de seară şi neînţelegând nimic te duci la Mişcarea Populară să te izbăvească. * Mişto cu chinezii ştia e că vor să facă industrie de film în România şi, au declarat, le pare rău că au dispărut Geo Saizescu şi Sergiu Nicolaescu, da' au zis că clonează alţii. * Chinezii vor veni şi ei la Gopo, la festival, dar în România va câştiga filmul lu' Gabrea, ăla nou, Lidenfeld, cu transfugi ceva, că Gabrea face acelaşi film de vreo 40 de ani încoace. * Pe urmă, adică luni pe sară, iar am plâns, că m-am dus la Nimphomaniac vol 1 şi e tare plictisitor. * Poţi să pleci liniştit din sală după felaţia din tren, că nu mai e nimic după aia preţ de vreo doo ore. * Când am vrut să stingem ziua de luni şi să ne băgăm în pat, iar au dat-o ăştia la teve cu ruperea USL. * Cică nu se mai rupea în patru ci în cinci. * În cinci e mai bine, că avem monede şi bancnote de cinci bani şi lei cu care putem cuantifica ruperile astea. * Nu ştiu dacă înţelegeţi ce vreau să spun, nu ştiu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: