Decât un subiect

Mi-ar plăcea să scriu despre lansări de cărţi, asociaţii de cetăţeni care-şi ajută aproapele, bătrânica pe care o întâlnesc în fiecare dimineaţă în drum spre magazin, speciile de animale pe cale de dispariţie, reciclarea ca mod de viaţă, cât de important e exemplul personal pentru copiii nostri, obezitatea din ce în ce mai prezentă la români, terapia prin zâmbet sau mai ştiu eu ce alte subiecte nearzătoare la ordinea zilei. Ceva care să nu justifice titluri cu fonturi de-o şchioapă ori vreun ameninţător Breaking news. Să fie un subiect atât de paşnic şi senin încât să nu solicite decât muşchii faciali care ajuta la formarea zâmbetului.

Mă tem însă că un astfel de subiect nu o să fie bine primit. Fie nu e serios, fie nu e actual, fie nu e potrivit pentru noi. Serioasă e corupţia fără corupţi dovediţi, actuale sunt alegerile şi înjuratul duşmanilor, potrivită e compătimirea săracilor români. Nu, subiectul trebuie adaptat la agenda cetăţeanului care, zilele acestea, cuprinde un singur punct între orele 0 şi 24: alegerile. Trebuie spus, printre altele, că cetăţeanul este chemat la urne pentru a alege între incompetenţi, naivi, negustori cinstiţi şi parlamentari chiulangii, că trebuie să voteze în cunostinţă de cauză o persoană care sigur o să-l dezamăgească, pentru că aşa e soarta alegătorului: să fie minţit şi furat de la o campanie electorală la alta. Să i se amintească în crescendo că se apropie Ziua în care el, adică poporul cu care s-a contopit cu această ocazie unică, va arunca în urnă nu un vot, ci Votul de care atârnă soarta ţării pentru următorii ani. Ziua aceea trebuie traită la o intensitate vecină cu isteria, candidaţii coboară din reclamele la pastă de dinţi pentru a mărturisi camerelor de luat vederi cum au votat ei pentru propăşirea românilor şi a ţărişoarei, se ia pulsul scrutinului din oră în oră, se promit exit-polluri exclusive şi tăiate-lipite după realitate si aşa mai departe.

Nu aveţi senzaţia că trăim cu toţii într-un uriaş Spital de Urgenţă? Coduri de toate culorile, catastrofe, tragedii, sinucideri şi accidente mortale, răfuieli între clanuri interlope şi tabere politice, economia cel puţin sub perfuzie dacă nu în colaps, analişti de tot felul pe post de chirurgi şi anestezişti... Tot arsenalul medical apare în mass-media transformate ad-hoc în sală de operaţie. Dă bine în cadru nişte sânge, puţin scandal, un schimb de pumni, măcar o încăiereală, că asta vrea poporul să vadă.

Acestea sunt subiecte atractive, care răscolesc audienţa ca nişte şocuri electrice, care o fac să verse lacrimi şi să stea cu sufletul la gură. Buletinele de ştiri sunt niste episoade dintr-un serial thriller în care spectatorii nu sunt doar figuranţi, ci şi reporteri la faţa locului. Delirul comunicaţional este împins către extreme, dar acestea par a fi elastice, căci dincolo de excepţional mai sunt şi alte superlative de descoperit. Trăim pe marginea prăpastiei şi nu reuşim încă sa cădem, dar suntem atât de aproape încât o să urmeze... în următorul grupaj de ştiri. Apocalipsa vine la oră fixă, în direct. Numai să stăm aproape, cu ochii pe ea şi să nu care cumva să-ndrăznim să schimbăm canalul, altfel o ratăm. O naţie întreagă respiră sacadat, de parcă ar fi în travaliu. Din viaţă nu surprindem decât momentele principale: naştere, nuntă, mers la vot şi moarte. Restul e banal, palid, monoton, insignifiant.

De luciditate, reflecţie şi recul nu vorbeşte nimeni. N-avem voie să iesim din anticamera inevitabilului pentru a ne trage un pic sufletul. Să mai trăim şi altceva decât momente istorice, să mai mergem şi pe pământ, nu doar pe muchie de cuţit. Normalul nu se vinde, nu interesează pe nimeni. Viaţa normală sau ceea ce credeam noi că ar fi normal se ascunde privirilor, ca o ruşine, o recunoaştere clară a neputinţei de a deveni extraordinară. Noroc că poate fi îmbunătăţită, cu condiţia să fie vorba de viaţa vreunei vedete. Trebuie să existe ceva de exploatat, un secret bine ascuns, se găseşte până la urmă o perlă rară într-un colţ de scoică spartă.

N-aţi obosit să tot fiţi antrenaţi în goana dupa senzaţional, fie şi aşezaţi comod în fotoliu? Nu v-aţi săturat ca măsura evenimentelor să pornească de la XXL? Nu simţiţi că aţi purta nişte ochelari cu dioptrii uriaşe? Atenţia e fixată doar pe un element mărit în mod exagerat, în timp ce celelalte nu au loc în câmpul vizual. Si uite aşa, plimbându-ne de la nunta secolului la accidentul cu 5 morţi de azi-noapte, e normal ca petiţia pentru un nou loc de joacă să treacă neobservată. E doar un minor fapt divers.

De citit si in Ziarul de Vrancea.