TOP TEN

LOCUL 1. Andreea Marin, 890 puncte. Pentru că şi-a găsit un turc care o va distribui în serialul Suleyman de Eforie, unde va juca un rol de bucătăreasă, lucrul la care se pricepe foarte bine.

LOCUL 2. Cel mai mare steag din lume al Antenei 3, 760 puncte. Deşi este perfect inutil, a căpătat aceste puncte pentru că este românesc.

LOCUL 3. Adriean Videanu, 679 puncte. Pentru că dacă nu va câştiga în alegerile viitoare primăria Bucureştiului, se gândeşte să candideze la primăria Bulgariei, pentru că şi la Sofia este nevoie de borduri.

LOCUL 4. Disponibilizările de la Poşta Română, 529 puncte. Întrucât cei disponibilizaţi vor înlocui echipa de handbal OltChim sau vor pune umărul la reducerea populaţiei din oraş.

LOCUL 5. Horoscopul de azi, 499 puncte. Întrucât la zodia Vărsător scrie că un Vărsător bea lapte şi priveşte fericit pe fereastră, şi nu-i aşa.

LOCUL 6. Traian Băsescu, plecat la o întâlnire cu oameni de afaceri italieni, 390 puncte. Întrucât expresiile cutare şi cutare din limba italiană, care smulg bip-uri, nu sunt aceleaşi ca-n limba română şi ne putem trezi că una importăm şi alta exportăm.

LOCUL 7. Valiza lui Becali, 267 puncte. Întrucât, deşi a luat-o cu el în celulă, acum e goală şi nu-i mai este de folos.

LOCUL 8. La vie d'Adelle, 180 puncte. Întrucât o fi luat filmul Palme d'Or, dar a lăsat deoparte nume sonore: Roman Polanski, Jim Jarmush, Takshi Miike, Paolo Sorrentino, ca să nu  mai spunem de un Cărmăzan sau Saizescu de la noi, care nu au participat tocmai de-asta.

LOCUL 9. Iulia Vântur, care şi-a făcurt rost şi ea de un turc, Salman Khan, cu care nu ştim până acum ce face, 165 puncte.

LOCUL 10. Comisarul UE Oettingen, care a declarat că România nu poate fi guvernată, 122 puncte. Întrucât are dreptate, dar bătea la ochi şi nu era deontologic să-l punem pe primul loc.

De astăzi, în fiecare vineri, vă rugăm, stimaţi prieteni ai Călimării să contribuiţi şi voi la acest TOP TEN cu nume şi evenimente care vi se par onorabile de-a lungul unei săptămâni. Mulţumim.

Denis.

San Remo

Eram obosiţi, ce mai! * A zis unul, adică unul dintre noi. Zice: mai facem o pauză. În felul ăsta mai economisim şi nişte bani. Da, aşa a zis: mai economisim nişte bani. În felul ăsta, adică odihnindu-ne. * Bani care ne trebuie la întoarcere pentru taxe, pentru teve ca să plătim prosteala care ni se oferă, care prosteală?, cum care, aiai cu Angela şi Ouatu, aia în care se vede cum, pe faţă, teveurile promovează homosexualitatea, vezi Leonard, că aşa e în toată Europa, La vie d'Adele, bani cu care să nu umplem gropile, şi nici la Joe Satriani să nu mergem, că să-i dăm la primării ca să ne facă cel mai mare steag din lume, cea mai mare clătită, cel mai mare ciorap. * Bine şi ce facem dacă nu ieşim? * Nu tu Cannes, nu tu Antibes, nu tu Menton sau Juain Les Pins. Nu. Stăm şi citim Kadare. * Albanezul Kadare, că tare scrie bine. * Chiar, cum a arăta o excursie în Albania? Pe litoralul lor? * Vorbim şi curăţăm cartofi. Morcovi. Castraveţi muraţi. Tăiaţi mărunt. Facem o salată de boeuf. Cu multă carne de vită. *  Gigi Becali la puşcărie. * Adrian Năstase la puşcărie. * Babiuc, Cioflină la fel. * Nici unuia nu i se confiscă averea. * Fac un an, doi la mititica, şi-apoi se-ntorc la roabele de bani pe care le-au şutit. * În felul ăsta banii se spală. * Frumos. * Dăm iama prin serele de legume. * E frig acolo şi legumele nu cresc decât în solarii. * Culegem salată verde. * Nu au ridichi, că le cumpărăm de la Intermarche. * Şi după toate astea tot mai avema timp. * Aşa că ne-a revenit optimismul, veselia, vioiciunea şi am zis cu toţii în cor: hai la San Remo. * Şi aşa mai departe.

Denis

What breaks a heart

Pe urmă ne-am gândit: s-o luăm spre Cannes? * Spre Marsilia? * La Cannes sunt artişti prea mari, nu ne bagă în seamă, iar la Marsilia vin piraţii şi îmi atacă gagicile cu care sunt. * Mai e o variantă să mergem la San Remo. * S-o vedem pe Rita Pavone. * Da, da' mergem mâine, zice Lorena, una din tipele cu care sunt. * La Cannes e aglomeraţie. Când nu e? * Va rula Gatsby, va veni Di Caprio, precedaţi de magazine în care sunt ţoale vintigi. * Parcăm în port. * O piaţă cu ceva cu anticuri, mâncăm la un chinezesc cu 16 euro burta, mergem la Martinez unde am auzit că vine Di Caprio, trecem pe croisette unde expun şi vând câţiva pictori, vine ploaia, câţiva ruşi beau Tuborg, doi italieni braţ la braţ seamănă cu Cezar Ouatu, Jean Paul Gaultier se pupă cu Cezar Ouatu, Angela Gheorghiu se pupă cu Cezar Ouatu, la Antena 3 Cezar Ouatu declară că Eurovision este în proporţie de 80% o afacere gay, şi festivalul încă n-a început, dar strada, Cannes-ul arată de parcă e în toi, o bere pe nisip, şi câteva femei de 40 exact cum scrie la carte. * La radio spune că la Bucureşti cântă Depeche Mode. * Depeche Mode e o ruşine la adresa muzicii. * E sub demnitatea cuiva care a ascultat măcar o melodie de Joe Satriani sau Steve Vai, nu că sunt de comparat, dar aşa devine vorba. * Cannes-ul e vesel, lumea n-are nicio treabă, a venit aici să-şi cheltuie banii, să-şi arate ţoalele, copiii, nevestele mai grase sau mai chele, maşinile, frustrările, aparatele de filmat, bunicile şi în special să agaţe ceva rusoaice, daneze, franţuzoaice şi americănoaice de 17, 18, 19, 25, 33 sau 50 de ani. * Da, de 50. * Ţoalele, haleala, berea, gagicile sunt pe buzunarele tuturor. * În maşină dăm peste concertul de la Paris al lui Satriani. * Cântă acum "what breaks a heart", da, da, aşa face şi noi oprim la un stop că e roşu. * Şi aşa mai departe.

Denis 

Eurovisionul trece, părerile despre România rămân

Şi de-abia se termină Eurovisionul… Ce mai freamăt, ce mai zbucium ! Câte nu i-au fost date să audă cântăreţului trimis de români să îi reprezinte la Eurovision. Cât de uşor s-a transformat el în oul negru al delegaţiei româneşti. Adevărul e că, între ce au văzut românii la selecţia naţională şi ce-a văzut o lume întreagă la Malmö diferenţa e uriaşă şi asta e opera mai multor croitoraşi pricepuţi. Costumaţia a fost realizată de Doina Levintza, indiscutabil o legendă a modei româneşti, dar care ar trebui să se dea singură la o parte de la astfel de evenimente, tocmai pentru că nimeni nu îndrăzneşte să-i pună creaţiile la îndoială. Scenografia, coregrafia, tot ce s-a dezvoltat din conceptul original sunt rezultatul eforturilor fără preget ale Televiziunii Române şi ale colaboratorilor săi. Ar fi fost bine ca, în timpul brainstormingului premergător show-ului ce a lăsat Europa cu gura căscată, cineva să fi avut o străfulgerare : fraţilor, de când cu Twilight, vampirii sunt în pas cu moda, au oroare de combinaţia roşu ca sângele plus negru ca pământul şi nu mai caută să înspăimânte pe nimeni ! Haideţi să-l îngropăm o dată şi pentru totdeauna pe Dracula ! Poate că astfel momentul nostru artistic ar fi fost mai puţin extravagant. Jean-Paul Gaultier n-ar fi avut ochi pentru noi. Am fi obţinut un loc mai bun dacă ne-am fi prezentat altfel ? Greu de spus. Realitatea e următoarea : ne-am calificat din semifinale, iar după finală ne-am clasat pe locul 13, înaintea altora mai bine văzuţi şi susţinuţi, şi fără să mai beneficiem de punctele maxime ale moldovenilor şi de aportul masiv al căpşunarilor. Noul sistem de votare mixt (juriu-public) ne-a dezavantajat. O ţară care a boicotat concursul din cauza acestei noutăţi  este Turcia. Pe noi ne deranjează ? Deşi restul Europei condamnă traficul de voturi est-european (de parcă ei n-ar face acelaşi lucru, luaţi numai exemplul scandinavilor), noi n-am primit niciun punct de la vecinii şi prietenii (??) noştri, cu excepţia celor 10 puncte de la Moldova. Dar, chiar şi aşa, trăgând linie şi adunând, tot am câştigat mai mult decât am pierdut. Poate că ar trebui să învăţăm să vedem şi jumătatea plină a paharului. Poate că ar trebui să fim mai relaxaţi într-o astfel de competiţie, nu să tindem musai către primul loc, ci să ne concentrăm mai mult pe imaginea pe care o exportăm. Care e miza participării la acest concurs ? Dar ne interesează cu adevărat să participăm ? Ce vrem să arătăm lumii, noi, ca naţiune ? Şi-apoi trebuie să învăţăm să pierdem, cum trebuie să învăţăm şi să câştigăm.

De imaginea României e vorba şi în glumiţa pe care canalul de televiziune francez Canal+ i-a făcut-o lui Cristi Mungiu, prezentându-l ca şi cum ar cerşi un bănuţ pentru copilaş de la Steven Spielberg. Aţi auzit de vreun francez indignat de treaba asta? Eu nu. În schimb am văzut o altă glumă, pe acelaşi post, tot într-o emisiune umoristică, în care o imagine a aceluiaşi regizor român cu trofeul Palme d’Or în brate, era comentată astfel: Cum să câştige un român premiul asta ?! L-a furat ! Reacţia elegantă a lui Cristi Mungiu a fost admirabilă, dar cred ca noi putem face mai mult, cu umor de bun gust. De ce nu lansăm o campanie de presă cu românii noştri de etnie rromă care au reuşit în viaţă ? Să-l vedem pe Nicolae Guta cântând pe la nunţi, pe nu ştiu ce fotbalist autodeclarat ţigan cum dă goluri fără număr, un profesor, un doctor, un ţăran… Sa fie rromi şi ne-rromi, cot la cot, în diverse ipostaze. Suntem români cu toţii. Ne admirăm, ne susţinem şi ne respectăm reciproc. Ne câştigam banii muncind, nu furând. Să răsturnăm clişeele astea care ne sunt lipite pe frunte de la Revoluţie încoace. Suntem dispuşi să punem umărul pentru a îmbunătăţi imaginea ţării noastre, dând dovadă de solidaritate şi de încredere reciprocă? Desigur, asta presupune nişte eforturi din partea noastră, un nivel mai ridicat de toleranţă şi coborârea din înaltele sfere intelectuale printre iubitorii de manele şi mâncat seminţe pe stadion.

Înainte de a intra pe Arena din Malmö, la finala pentru juriu a Eurovisionului, unde am susţinut echipa României, m-am oprit în faţa unui vânzător de steguleţe. Căutam din priviri un steag al României, aşa cum am căutat mai apoi şi în sală. Deşi ştiam că e inutil, am răspuns omului care m-a întrebat ce anume vreau, că el le are pe toate. Lipsa asta trebuie compensată şi asta e misiunea tuturor românilor, nu numai a reprezentanţilor noştri oficiali. Sper ca la anul, înaintea finalei Eurovision de la Copenhaga, să am bucuria de a cumpăra steagul românesc de la faţa locului.

De citit si comentat si în Ziarul de Vrancea!

Juan les Pins

Gonim spre Antibes cu gândul să bem o bere sau să cumpărăm una de la Carrefour. * Că e mai ieftină. * Tunelele, viaductele şi suprateranele de pe Coasta de Azur, ne îndeamnă însă spre Juan Les Pins, unde, ştiu io aşa, că mă ocup, este unul dintre cele mai vestite festivaluri de jazz din lume. * Da, da, vestite. * Parcăm şi lângă noi dăm de o formaţie americană de jazz, ceva alămuri, tobe şi o solistă blondă cam la 50. * Au staţii portabile, cântă direct pe nisip. * N-au bască să adune banii, o fac pentru că aşa e în Les Pins, cânţi unde vrei. * Cu repertoriu Milles Davis, Cole Porter sau Louis Armstrong americanii ne ţin vreo oră de la cumpărărturi. * Nu numai pe noi. * Dăm colţul spre strada principală şi se aude altă formaţie. * De data asta e vorba de ceva mai modern, trei tineri, două chitări şi-o tobă, care au repertoriu Rage Against the Machines, Tool, şi multe compoziţii proprii, că nu le ştiam de nici unde. * Sună bine, tare bine. * Bere n-am luat, dar o vodcă mergea. * Lângă terasa la care ne-am aşezat, o altă trupă zice bine de tot un rock progresiv, un prog adică, cum se zice pe meleagurile noastre. * Aţi înţeles, totu-i pe stradă, nu în festival, care, am aflat, are data desfăşurării undeva prin august. * Apoi, aşa cu vodca în faţă, acolo pe croisette, pe nisip, cu valurile Mediteranei la picioare ne apucă plânsul: Becali a fost închis. * Spunem asta ospătarilor, ca la rându-le să comunice tuturor celor aflaţi în Les Pins. * Şi erau cam 10.000 de turişti. * Pe toţi i-au apucat plânsul. * Am strâns imediat bani, cam 3.000 de euro, ca să-i cumpărăm lui Becali fasole, chiloţi lungi de lână, ca să aibă la închisoare. * A fost aşa o jale indescriptibilă. * Nu credeam că solidaritatea cu marele derbedeu, golan şi jeg numit Gigi Becali generează un asemenea comportament din partea unor oameni străini de România, străini de căcaturile din ţara noastră. * Mai mult decât atât: la un moment dat, în Juan Les Pins s-a stins lumina şi primarul localităţii a zis că aşa e la Rahova unde e închis marele polititcian al Europei. * Grupul din faţa noastră cântă acum ceva Dream Theatre. * Lacrimile încetează, pentru că s-a aflat că Becali mănâncă dimineaţa margarină, iar oamenii se temeau că acolo la Rahova le dă placaj la micul dejun. * Să terminăm vodca am zis, înainte să auzim România plângând după marele idiot al ţării. * Altfel, Juan Les Pins este un orăşel curat, civilizat, elegant, delicat şi mândru. * Şi aşa mai departe.

Denis