NE MAI UITĂM ȘI NOI LA TEVE

1. ProTv. Urmărim serialul Vlad. Atractiv, vesel, gloanțe, n-ai de ce să te uiți la el. Imaginea ne atrage: Vlad este în elicopter și coase ceva. mi se pare că la o cămașă. E doldora de gagici. Sunt în cabină vreo 60. Brusc, reclame: O babă sare cu prăjina. E pe la 4 metri. Îi cade tricoul. Apare sloganul: N-ai nimic pe sub tricou, ADIDAS TORȘÎN. 2. Antena 1. Urmărim serialul Vlad. Interesant, bănuitor, suspans, pistoale. Imaginea ne atrage: Vlad culege roșii. Nu sunt ale lui ci ale celor care le-au furat. Vlad se luptă cu ei. Un glonte rătăcit îi intră în fund. Apare sloganul: Un glonte în cur e ca un glonte în cur, ADIDAS TORȘÎN. 3. TVR 1. Vlad e interpretat de Ionuț Cristache, Ion Crisoiu și Ionel Arafat. Un serial uimitor la care nu se uită nimeni. Vlad cară un sac pe munți. Un sac nasol. Duce de mâncare la partizani. Îi cunoaște, i-a avut în emisiune. Începe ploaia. Plouă cu mazăre, e una d-aia la o sută de ani. Un bob de mazăre îi crestează fața. Apare sloganul: Lipește-ți sprâncenele cu ADIDAS TORȘÎN. 4. Prima TV. Vlad este la pupitrul știrilor. Un serial captivant, misterios, un nimic. Vlad zice o știre: Ieri, la ora locală, premierul Cîțu a promis că după 1 iunie 2021 ne așteaptă numai bunăstare. Câțiva infractori intră în studio. Îl iau pe Vlad, se luptă, se amenință cu pistoalele, cu tancurile și brusc apare sloganul: Antrefrig, pate de ficat ADIDAS TORȘÎN. 5. Pe TVR 2 ninge. De ce ninge acum în iulie? Pentru că au imagini filmate în timp pe care le folosesc când nu au ce da. Din nămeți se ridică Vlad, un nou serial inovativ, educativ, cu gagici. Vlad pune ochii pe una blondă, dar blonda e ocupată cu alt tip, unul de la cameră. Începe bătaia. Vlad îi înfige cameramanului un cuțit între ochi. Apare sloganul: Ochelari noi? Păi, ADIDAS TORȘÎN. 6. Un american din NY se uită la teve pe CNN. Apare crainica de culoare, cu barbă, mustăți, pistoale, țâțe mari. Americanul o-nteabă: ADIDAS TORȘÎN? Da. Diseară la tine, pe la 9.

EXTRATEREȘTRII

Vorbisem cu Bezos să treacă pe la mine după cosmos. Vroiam să-mi împrumute racheta ca să mă dau și eu mare prin Grozăvești. Imediat după pod stau. N-a trecut. Vorbisem și cu Branson să treacă pe la mine după ce-ar fi amerizat. Vroiam să-mi împrumute și mie racheta cu care s-a dat mare prin văzduhul extraterestru. Cică ar fi fost prin Q, Be și Landa. Acolo cresc catâri și o afacere cu animale d-astea nu mi-ar fi stricat. Dar n-a trecut. Cică gestul lor, ăsta cu rachetele de plăcere prin te miri unde în cosmos va fi repetat de Madonna. Aseară am fost la ea. Mi-a zis: Aveți și voi, acolo în Carpați, oameni de soi care pot băga bani în racheta personală, Adrian Năstase și alți bugetari care acum sunt șomeri. Du-te la ei. Madonna și-a tras o sticlă de uiski în față și și-a turnat un pahar semn că vizita mea s-a terminat. Plângeam. Rămăsesem singur pe lume. Nimeni nu vroia să-mi aducă de nicăieri o bucățică cât de mică de bucurie, de afacere, de speranță sau sentiment față o persoană de orice fel de sex sau culoare cum zice UE. Așa că m-am hotărât să iau rata de Izvoru și să-mi iau singur ce meritam. În lanul de floarea soarelui era un cal. Îmi zice: Eu sunt în clasa a patra Neptun și fac conjucție acum cu o iapă din Termidor și te rugăm să ne lași singuri. Vineri seară vei primi un lighean. Spală-te cu atenție. Apoi, a răsărit soarele și mi-a venit inima la loc. Mi-a făcut semn. În lanul de maci era o girafă care mânca cartofi. Se apleca și-I culegea doar p-ăia prăjiți. Mi-a zis: Ai de-a face cu sentimente apoplexistice de dragoste numărată greșit din cauza virușilor moderați ce bat în Bărăgan, care pot fi eliminați din corpul uman printr-o stăruință aleatorie. Așa am făcut și dragostea s-a arătat imediat. Era o barză care-mi aducea nouă copii, că atâta cerusem. P-ăla cel mai mic, Bogdan cel Mic, l-am pus în motor ca să aibă mașina mai multă putere. Pe cel mai mare, Bogdan cel Mare, l-am pus la elice. Da el a refuzat și s-a făcut navigator. Este acum pe undeva prin Caraibe și-și zice Barbă Neagră cel Mare. Într-un interviu pe CNN a zis că va ataca Izvoru de pe Dunăre prin salba aia de lacuri din care se fură pește. Ce fel de pește? Păi, a zis: caras, guvizi, sardine și d-ăia și mai mici care rămân în lighean după ce te speli. Apoi, m-am dat jos din mașină și am intrat în curte. Din verdele livezii m-a întâmpinat o fată ca un buchet de spanac. Era Mirela.

KING CRIMSON

Generalul Manole este cu armata română la Londra. Cu armata de ocupație a României, care a fost chemată să rejoace meciul cu Italia sun bagheta lui Pițurcă. Cu Mitică Dragomir și Klaus Iohannis în teren. Acum, cu o seară înaintea meciului, Manole studiază atent revistuța Seven Days. Pentru divertismentul de seară. Găsește, la pag 5, un concert al celor de la King Crimson. Pe prima pagină este foto cu Robert Fripp, care se adresează generalului: Hai, generale, la concert, că cântăm d-alea vechi, cum ar fi Lizard, Islands, In The Wake o fi Poseidon, așa, ia și armata cu tine. Concertul a început și un miliona de soldați români ascultau vrăjiți și nu prea ceva de pe Larks’ Tongues in Aspic. Se auzi, tare, vocea caporalului Mărunt Vasile: Ai luat, bă, ceapa? Pentru? Pentru sandviș, boule. Normal că am luat-o, mai am și piper, levănțică, usturoi. Usturoi ești tu cu mă-ta. Taci să ascultăm. Muzica s-a stins. Fripp a oprit stația și s-a adresat sălii: Batalionul român să iasă afară. Iar tu, Mărunt Vasile din București dai o amendă de cinci mii de lire. Generalul Manole s-a ofuscat. Concertul făcea parte din programul autohton România Educată, așa că a hotărât să-și educe soldații la un concert în București cu Bere Gratis. Dar mai era până atunci, concertul din capitala lor fiind programat pe 25 iulie 2024 sau 70 august 2200 la Cotroceni când țara noastră va avea o conducere colectivă. La comanda sa, armata română scoase armele și ocupă Londra, că de-asta venise. Apoi, traversă în Europa și cuceri Franța și Spania. Acolo nu cânta nimeni. Așa că o luă spre București cucerind Italia.

Aici cânta Celentano Arrivano Gil Uomini și armata română a început să tropăie ritmul. Se auzea bine cu bocancii ăia, era frumos. Fetele din sală luă la ochi detașamentul de geniști români. Făcură 60 de copii. Apoi, generalul dădu ordinal de retragere. Venea pnrr-ul la el în țară și el avea ordin de manipulare. De dezinformare. Ajuns la București, generalul se duse acasă. Florica îl aștepta cu ouă moi. Era simplă rețeta: luai cinci ouă, ulei 200 gr, ceapă verde o legătură, ardei iute, carne tocată 200, salam de vară și puțină sare după gust. În timp ce-i spunea toate astea soțului său, Florica se dezbrăca încet, încet. Când fu gata, uitară de ouă. Se prăvăliră într-un pat cu baldachin adus din Londra. Sau poate din Italia. Cu boxe incorporate la care cânta tot timpul Holograf. d.

SALATA DE BOEUF

Mirela a insistat să facem o salată de boeuf. A zis: Să nu vă aud că vorbiți de filme românești. Puneți mâna și faceți o salată de boeuf. Da, așa a zis. Și-apoi, cu trupul ei de adolescentă s-a aruncat în valurile mării. Am mai văzut-o pe la Istanbul. Cred că punea mine sub un vapor. Eu și Horațiu ne-am dus la vânătoare ca să avem carne pentru boeuf. Eu am făcut-o la dreapta, el la stânga. Eu după curcani, el după porci mistreți. Așa am făcut. O nebunie. Mirela ne-a văzut și a strigat la noi: Să nu cumva să nu fie gata boeuful până când mă întorc. ȘI imediat, cu trupul ei de adolescentă, s-a aruncat în valurile mării. Am mai văzut-o în Crimeea punând un submarin pe o bombă. Io am cules spanac, Horațiu lobodă. Io am cules ridichi, Horațiu pere. Io am cules cartofi, Horațiu tot lobodă. Spuneți și voi, ce muncă! Apoi, a strigat Mirela: Mazăre, mazărea unde e? Mazăre n-aveam și atunci cu trupul ei de adolescentă s-a aruncat în mare. Am mai văzut-o pe la Tel Aviv doborând un avion. Io și Horațiu ne-am dus după mazăre. El a luat un kil, io patru că nu mai puteam s-o suport pe Mirela strigând la noi. Totuși a zis: Maioneză? Și imediat s-a runcat în Siret că tot trecea p-acolo. Am mai văzut-o la Giurgiu, un oraș plin de cultură de ananghie. Zilele treceau și treceau. Mai triste, mai vesele. Noi le alegeam p-alea vesele când soarele e sus pe cer și gulașul bun. Dar ne-au trezit urletele Mirelei: De ce nu mâncați? Noi, evident, vorbeam de filme și dându-ne seama că suntem prea slabi am pus mâna și am mâncat. Mai repede, mai repede, am mai zis și s-a aruncat cu trupul ei de adolescentă în Marea Egee. Apoi în Adriatică. Și la New York. Ne-am luat după ea cu farfuriile goale. I-am zis: Mai vrem! Zice: Păi, e fără carne. D-asta vă e foame continuu. Și, așa cum știți, s-a aruncat cu trupul ei de adolescentă în Dâmbovița. Fără mască. Fără vaccin. Am mai văzut-o spre Sulina. Ăsta e un oraș în care se face toată salata de boeuf din Europa. Povestea nu e gata, dar atâta ni s-a spus.

SE POATE ȘI AȘA

„Se poate și așa”: ABIFF, un festival promițător, este compromis de un lung-metraj de animație ratat În 2020 a fost nasol rău pentru cultură. Continuă încă să fie, dar parcă mai rău ca anul trecut n-a fost de multă vreme. Așa stând lucrurile, s-a descurcat cine a putut. Mai o nuntă clandestină, mai o compoziție scăpată pe net, mai un teatru jucat peneve în sufragerie etc. Unul dintre oamenii care s-a descurcat a fost domnul Valentin Urziceanu, care a tras sforile și a făcut, recent, festivalul de animație ABIFF. Asta, în sine, e un lucru bun, problema e alta: domnul Urziceanu, regizor, a făcut și un film de animație intitulat „Se poate și așa”. Din păcate pentru domnia sa, însă, deși efortul de a face un lung metraj de animație este lăudabil, rezultatul este foarte, foarte prost. „Filmul”, ca să cităm descrierea oficială, „urmărește un băiețel de etnie romă care dorește să își depășească condiția socială și să devină un mare artist. El își descoperă un model, pe Django Reinhardt, personaj istoric, și el de etnie romă, și pleacă tocmai la Paris în căutarea sa.” Premisăcare, iarăși, ar fi foarte ok, dacă domnul Urziceanu n-ar simți nevoia, nimeni nu știe de ce, să deschidă un film în film (de fapt un film în animație) în care să apară nu doar el însuși (!!), ci și echipa de producție, iar în această combinație extrem de nefastă din punct de vedere actoricesc (toți dau replicile foarte, foarte prost) să întrerupă animația odată la câteva minute. Bine, dar de ce fac asta?, vă veți întreba. Ei bine, adevărul este că nu există un motiv real, altul decât, poate, ego-ul domnului Urziceanu, care găsește nimerit să facă tot felul de glumițe nesărate pe seama propriilor personaje (!!), crezând în mod eronat că este amuzant, asta când nu se plânge că bugetul filmului este prea mic. Bugetul filmului, atenție, fiind de 1.393.000 lei la sesiunea din 2017, bani de care domnul Urziceanu ne servește o inepție colosală din punct de vedere scenaristic, reușind astfel să pună total în umbră animația 3D efectivă, altfel destul de reușită din punct de vedere tehnic, mai ales pentru nivelul animației românești. Dar, na, te pui cu sindromul Zizi Bostan, care a distrus generații întregi de studenți inoculându-le ideea că pot fi și actori, și luminiști, și fotbaliști, și tot ce vor ei? Nu te pui. Judecând rezultatul final, putem de altfel bănui că domnul Urziceanu și-a intitulat filmul „Se poate și așa” pregătind terenul pentru un produs despre care era conștient că este foarte slab, dar, până la urmă, asta e doar o teorie, nu putem ști dacă lucrurile au stat chiar în felul acesta. Cert este, însă, că, da, se poate ca în România, un scenariu atât de prost să treacă de comisia CNC. Deci, se poate și așa. L.D.