Bazaconii

Migrația pisoilor peste Neajlov continuă îngrijorător. Sunt folosite, vezi imaginea, toate mijloacele de transport. Deja în Vadul Lat autoritățile au construit un camping cu vreo 3.000 de corturi de trei și patru camere, pentru că unii pisoi vin cu familiile. Pisoii de culoare, vezi imaginea, vor să stea doar o zi sau două după care să migreze spre vest, spre Uioara, Obedeni, Videle. Vor ca la Videle să li se înființeze o universitate, o școală de pompieri, una de hrănit rațe, un heleșteu plin cu pește sau cu boabe de ronțăit.

Domnul colonel Vasile Corect, din Pucioasa, și-a bătut nevasta în felul următor: cinci lovituri la cap, zece la fund, câte un topor pe coaste și sâni, după care i-a spus: Cine te crezi? Viorica Dăncilă, a fost răspunsul.

Veverița Inimioară Verdun din București, parcul Ioanid, vorbea cu nevastă-sa la telefon: Ai luat nuci? De ce? S-au scumpit? Cum adică 4 lei? Ieri erau două la leu. Dar leuștean? Cum pentru ce? Ce întrebare e asta? Ia să nu ma vii tu acasă, gata, rămâi în alte parcuri, treaba ta. Nevasta lui Verdun era în scorbura amantului. Îi spuse: Uff, am scăpat.

Tramvaiul suspendat al Primăriei Capitalei a oprit pe Neajlov și a salvat de la migrație 200.000 de mii de pisoi din toate rasele. Ajunși la București, pisoii s-au constituit într-un cros pe care tot Primăria Capitalei îl va organiza în fiecare duminică.

Din China ne-a sosit vestea: Aida-i pe-acolo.

Agenția Călimara

Salutări din China

Caniculare și secetoase salutări vă transmit de pe plaiuri confuciene. 

Am petrecut 3 săptămîni la țară, în penisune, în casa unei familii compuse din ea - nevastă, mamă, bucătăreasă, țărancă -, el - maestru de kung-fu, soț, tată, agent de curățenie, țăran-, mama lui și soacra ei - spre 80 de ani, responsabilă cu îndemnatul la mîncat, mamă a 4 copii, văduvă - și un fiu, respectiv nepot - cam puturos la școală, dar destul de avansat în ale kung-fu-ului. 

Plec de aici cu zgomotul ventilatoarelor zbîrnîind nonstop; cu rîsetele de surpriză ale sătenilor cînd le uram ni haò (tu bine); cu gustul pepenelui roșu cald, a apei de băut încălzite peste zi și răcite peste noapte; cu mirosurile amestecate de mirodenii îmbăiate în ulei de susan; cu sunetele bicicletelor și tricicletelor cu remorcă, mai toate electrice; cu imaginea cîmpiilor incredibil de verzi sub un soare torid; cu privirile admirative ale copiilor descoperindu-ne chipurile.

Xié-xié, prieteni!

BIG VICIOUS

Avishai Cohen, trompetă și Uzi Ramirez, chitară.

Foto, Florin Oniga.

Ce ștrudel am mâncat mai întâi și mai întâi, că era așa de mare că ni l-au servit cu multe bețe și ni-l treceam unul altuia. Mare, bun. Cum cobori spre La Răscruce. Simțeam nevoia să mâncăm ceva dulce, pentru că urma seara serilor de până atunci, adică Avishai Cohen cu proiectul său Big Vicious.

Înainte de Avishai două grupuri serioase, Rymden, Norvegia, Suedia și Stefano Battaglia, Italia. De Stefano Battaglia ne aminteam, mai fusese acum câțiva ani la Gărâna, Rymden este însă un super trio format recent, care unește trei dintre cele mai mari talente scandinave. Două grupuri solide, profesioniste, care au captat minute în șir toată audiența din Poiana Lupului.

Apoi, extravagantul, liricul, rebelul meditativ, versatilul trompetist israelian Avishai Cohen, care este de ani buni o figură remarcabilă pe scenele muzicale de jazz din lume. De la NY la Paris. La Gărâna, a prezentat noul său proiect Big Vicious care este o combinație armonioasă și incitantă de jazz, rock, groove și muzică psihedelică. Neobosit căutător de experiențe muzicale, avid după diversitate, Avishai a cântat cu Danilo Perez, Mingus Big Band, și Red Hot Chili Peppers. Big Vicious a ridicat Poiana Lupului, județul Caraș Severin, Timișoara și Lugojul în picioare.

Multă poliție la ieșirea din Poiană. Toți polițiștii cântau la fluiere melodiile lui Avishai Cohen, inspirând multă încredere și siguranță.

D.

La Gărâna sub un brad sau cam așa ceva

Basist indian, 20 ani, Mohini Dei Sandeep Mohan

Foto, Florin Oniga

Clasa muncitoare merge în Paradis pentru că acolo e de mâncare, de sport, de sindicat, de cor, de balet și de tot ce-i mai trebuie unei clase sociale muncitorești bine constituite. Este Proiectul lui Mircea Tiberian. Interesant, cu ceva umor. Dar să vedem cum a fost. După ce clasa muncitoare a pornit la drum, drumul i-a fost barat de Mircea Tiberian cu un pian la care cânta el însuși. Nu era prea bine ce se auzea din improvizația celor cinci membri ai grupului Tiberian, așa că clasa muncitoare a ocolit muzichia și s-a dus mai departe spre Paradis în paltoanele negre pe are le aveau pe ei, simbol al muncii, seriozității, al hoției și al lenei proverbiale acestei clase.

Au urmat Youn Sun Nah, Coreea de sud, și Ulf Wakenius. Un duet care are peste 10 ani vechime. Solista ca solista, voce atractivă, deși putea cânta mai bine în sală, frumoasă, roșie. Dar principalul membru al duetului este chitaristul Wakenius, un tip care a lucrat cu Jack DeJohnette sau Ray Brown de exemplu. Chitara lui acompaniază magistral solista, având ritm, eleganță, melodie, adică teme foarte frumoase și inedite din compoziții proprii.

La finalul serii o interesantă combinație între pian și trompetă datorată lui Sebastian Studnitzky, Germania. Virtuozitatea pianului și sunetul special al trompetei. Excelent. Quartetul Studnitzky n-a excelat prin cine știe ce hituri, nici Miles Davis n-a avut niciun hit, dar a fost un grup omogen care a știut să scoată pe față solistica pian trompetă.

Literatura română nu mai poate merge înainte prin Bacovia, Blaga, Nichita, Breban sau Sadoveanu. Trebuie ceva nou. În jazz-ul autohton e la fel. Această ediția a Gărâna 22 a fost plină de câțiva grei ai jazz-ului românesc care nu se dau deoparte din fața vremurilor care se schimbă, și se tot schimbă și mai rapid până când se va ajunge să se cânte doar la telefonul mobil, iar noi, prin curtea Lupilor de la Gărâna, să jucăm popice printre brazi.

Va urma, D.

Semiluna

Doamna Mănușă Popescu, Mănu pentru cei dragi, l-a chemat la ea pe tânărul Je Petrache din Clejani și i-a spus: dacă vrei mâna fetii mele să-i aduci Semiluna de pe cer. Că Luna poate oricine, scrie și-n cântece cu Dan Spătaru. Dar, să nu te duci așa cu mâna-n cur, că fata mea nu suportă, ia-ți o cămașă curată, din aia mov care au venit la SH acum doi ani, lei 2, ia-ți o pălărie mișto de fetru, și dă-te cu Odicolon de ștevie. Ai înțeles? Je Petrache dădu să plece, nu era nimic de neînțeles, dar doamna Mănu îl opri. Mai zise: să ai și niște bani la tine, cam două milioane d-ăștia noi, că dacă nu găsești scară să te urci la Semilună, să iei o sfoară mai serioasă, mai groasă, mai cumva, înțelegi, și nu te mai uita așa la mine că odată nu te mai las s-o iei pe fie-mea. Pe mine cum mă găsești? Nu-s mai mișto ca ea? Mai nurlie? Că la toți în familia noastră le-a plăcut nurliile. Așa. Și dacă e ceva lume pe Semilună, ad-o-ncoace, că găsim noi ce să facem cu ea, mai ales că am nevoie la fals în acte publice și la porci, la castane, și la ligheanele alea nevândute din primul război. Ai grijă cum vorbești cu oamenii ăia pe-acolo, că se aude tot, tot. Du-te, ce te mai holbezi așa la mine, du-te și adă Semiluna.

Je Petrache era un băiat tânăr, fără noroc. Da, fără noroc. Urcă scara și ajunse degrabă pe Semilună. Acolo îl aștepta fata. Iubita lui. Luară amândoi un crater și-l aruncară în capul dnei Mănu. Așa, la mișto. Da, la mișto.

D.