Un roman polițist cu Nicu

Din seria aduceri aminte este că io și Nicu am vrut să scriem un roman. Nu orice roman, a zis Nicu, sprijinindu-se de masa de la Valea, vezi foto, ci romanul început cu Mihai Ivanov. Polițist. A, nu, am zis io, personajul Polițistul Maroniu este al meu, altul nu merge. Ba da, a zis Nicu, e polițistul care bătea la uși și cerea zahăr. Aveți zahăr, întreba, și lu' cui avea îi spunea un banc. Îl știți p-ăla, doamnă, că de obicei deschideau femeile singure că de fapt așa stăteau ele toată viața trăgând de niște copii urâți, îl știți p-ăla cu zahărul? Nu, răspundea doamna. Păi, un țigan avea un kil de zahăr și l-a pus în cafea. Vine Piranda acasă și-l întreabă: unde e zahărul. Pauză. Pauză mare. Nicu terminase bancul și doamna nu pricepea. În sfârșit. Bine, Nicule, zic, ce fel de roman polițist să scriem? Ce să continuăm? Păi, polițistul stătea la etajul 3 și avea un kil de zahăr. Că el era la infracțiuni economice pe bază de zahăr, că era pe timpul comunismului, așa, și avea zahăr ca să ademenească hoții. Și-ntr-o noapte a venit unul mare, blond, că au făcut și film cu Florin Piersic după cazul ăsta, și hoțul bate la ușă, cioc, cioc, cioc. Nicu face o pauză. Mare. Și, zic? Păi, la dialoguri te bagi tu, că ești mai bun. Eu doar descriu situația. Bine, zic, descrie mai departe, că fac io dialogurile mai încolo, poate mai bem ceva, poate natura se-ncovoaie și vedem. Deci cioc, cioc, cioc, polițistul deschide și l-a pus pe hoț să se descalțe. Descălțarea, a zis, că nevastă-mea face curat. Păi, bine, măi, Nicule, n-am zis că dialogurile le scriu io? Aoleo, am uitat. Zi! Păi, reiau, cioc, cioc, cioc și polițistul întreabă: cine e? Hoțul de zahăr, răspunde ca un prost hoțul de zahăr. Pe cine căutați? Pe nimeni, vreau să șutesc zahărul. Păi, intră, e în bucătărie. Acu' zi tu. Și hoțul intră tiptil în bucătărie, ia zahărul sub privirea ageră a polițistului și dă să iasă. Acu' zic io: Ia, stai, bă, hoțule, ăsta e tot zahărul pe care l-a găsit? Da. Păi, mai avea nevastă-mea două kile în cuptor, că vroia să face cireși în aluat, cireși amare. Mă-ntorc să-l iau și p-ăla, continui io dialogul. P-ormă hoțul a fugit cu trei kile de zahăr și până să scot pistolul a dispărut.

Terminasem palinca. Un aer de vie. Și de migdale. Pentru că Nicu avea în fața casei o livadă de migdali. Din migdale se face zahăr, am întrebat io care eram cu dialogurile. Nu, nu, a zis Nicu și ne-am retras. Era noapte și romanul trebuia continuat a doua zi. N-a fost așa, nu l-am terminat niciodată. Păcat.

D.

Știri pe scurt

Examenul de admitere pentru clasa a IX va fi reînființat. Numai că acum va avea caracter aleatoriu: dă numai cine vrea. Cine nu, oricum trece-ntr-a noua fără probleme. Pentru că numai așa se vor pune bazele unei educații solide de care tinerii au nevoie.

Boul care s-a înecat în Dâmbovița este din Târgoviște.

Metroul din Dr Taberei va deveni operațional odată cu autostrada Pitești Sibiu. Te sui la Eroilor, îți iei cușetă și aștepți 30 de ani să se facă autostrada. În cușetă vor răsuna melodiile lui Mihai Trăistaru și Cezar Ouatu.

Simona Halep n-a putut fi sponsorizată de bogătanii României, pentru că pur și simplu bogătanii țării noastre n-au niciun ban. Totul e pe hârtie. Deci iată motivul pentru care nu se recupereazîă de la nimeni niciun ban, draga noastră Justiție.

PUBLICITATE O babă fără dinți, da' cu sânii mari, mănâncă struguri. Unul îi rămâne între dinți. Apare sloganul: o treabă bărbătească e numa' bună, luați Prostamol.

TGV-ul Cluj Budapesta va deveni realitate în câțiva ani. Nu mulți. Partea română, din slugărnicie, a adăugat pentru presa indigenă: trenul va trece și pe la București. Normal. Chiar și pe la Giurgiu, dacă ne dați voie, că acolo mergem noi la cumpărături.

Ultimul film al lui Dinu Tănase, Frozen Ignat, departe de a fi o capodoperă, se salvează în ultimile zece minute. Cei doi actori în superformă, Dorel Vișan și Ctin Cojocaru, reușesc zece minute unice cu care, probabil, nu se vor mai reîntâlni. Secvența crimei tensionate, violentă și reală de la tăierea porcului reușește, credem, să fie cea mai bună din istoria filmului autohton. Până la secvența finală, scenariul se dovedește a fi cu mari scăpări: nu mai aflăm nimic de comunism, de altele, și nu reușește, datorită lungimilor, să ne facă să trăim pe de-a-ntregul drumul până la sacrificarea Ignatului, unde are loc crima, crimă care are la bază o datorie de 500 de lei. Supermotiv și superadevărat. Dacă scenariul nu reușește să creeze în noi, până la final, nicio tensiune, reușește acest lucru scenografia lui Mihnea Tăutu. Simplă, rece, ca un brici ascuțit a cărui lamă îți reamintește tot timpul unde te afli și că dacă nu caști ochii bine-n oglindă riști să cazi de pe ea. De adăugat interpretarea excelentă a lui Mircea Rusu, și să țineți cont că noi n-am scris aici decât un îndemn la vizionarea filmului. Oriunde v-ați afla, vorba cântecului.

PUBLICITATE O babă fără dinți da' cu sânii mici s-a apucat de tenis după exemplul Simonei Halep. Primul serviciu primit i-a fixat mingia între dinți. N-a mai putut s-o scoată. Așa că apare sloganul: o treabă bărbătească e numa' bună acum, PROSTAMOL.

SPORT 2 la 2.

VREMEA Cam ca Sanda Ladoși așa.

HOROSCOP Un Vărsător foarte mic face baie-ntr-un ibric. Până joi, 15 fev.

Agenția CĂLIMARA

Doamna cu cățelul

Doamna cu cățelul a apărut în piața mare a orașului exact când mașina roșie a lui Elon Musk a rămas în spațiu și-a luat-o spre Marte. Atunci am auzit cu toții scheunatul câinelui: ham, ham, scheau, scheau!!! La care Doamna care-l ținea în lesă, i-a spus: Ce-i, Stavros, dragă, adică Stavros era cățelul, de ce plângi? Că nu ești în mașină? Îți place Tesla Roadster? De ce nu i-ai spus lu' mama? Nu-ți lua ea una de la Mall? Ba îți lua și una roșie și una albastră. A, da' tu vroiai să fii acolo, în văzduh. Să te vadă gagicile din parc cum șofezi tu printre stele, printre Marte, printre Saturn. Știu, mamă, știu, dar câinii știi că n-au carnet. Nu li se dă niciodată. S-a încercat acum vreo 300 de ani, dar n-a mers. N-a mers. Și-apoi, ia zi-i tu la mama, ce-ai fi vrut să iei cu tine în văzduh ca să nu te plictisești? Vreo jucărie Tesla a lu' domnu' ăsta? Vreo carte? Vreo cățea? Un om? O femeie? Pe Carmen Dan, ca să-ți păzească mașina? Nu? Un os? Din ciorba de oase făcută de mama de la cantina din colț? Hai, hai, să mai facem câțiva pași, uite acolo niște fete pentru tine. Și ele știu de Elon Musk și racheta lui, fii sigur, Stavros.

Se depărtară. Câțiva hoți din Vitan își notaseră tot ce-a spus Doamna cu cățelul și s-au suit imediat în văzduh, înțelegând că mașina roșie a lui Elon Musk zboară fără pază. Au ajuns la ea. L-au luat la bătaie pe păpușoiul ăla de la volan, au întors volanul spre Dâmbovița și-au aterizat în cartierul cu pricina. Lumea s-mbulzit s-o vadă. Unii s-o cumpere că, deh, atrăgea atenția și de acum era cea mai celebră mașină ever din lume. Costă mult? Păi? Este inestimabilă. Nici Vâlcov n-are bani pentru ea.

Trecând prin dreptul Andromedei, șoferul păpușoi al mașinii Tesla Roadster și-a revenit. Plutea în văzduh fără mașină lovit serios la cap. Se uită în calculator. Văzu mașina pe cheiul gârlei într-un oraș urât. Coborî. Păpușoiul n-avea cu cin' să se bată, n-avea de ce. Se sui la volan și demară spre văzduh. Clipă în care se auzi un scheunat. Păpușoiul întoarse capul atât cât să vadă că în decapotabila roșie se suia degrabă un cățel cu o Doamnă foarte frumoasă.

D.

Cenușăreasa

Polițistul Maroniu punea deja întrebări când au ajuns redactorii de la Călimară: Păi, bine, dnă Cenușăreasă, văd că sunteți încălțată, nu vă lipsește niciun pantof. Păi, nu cu ăștia am fost la bal. Și-n primul rând că io sunt o fată frumoasă, cu picioare mișto, și mă prefac că le servesc la bucătărie pe neghioabele astea de fete grase și amestecate în usturoi, da, mă prefac, în primul rând trebuie să știi că io sunt prințesa prințului de la castel și am avut într-adevăr condurii roșii de aur în piciooare și unul a dispărut. Și n-avea gipies, întreabă Polițistul Maroniu, surprins de sinceritatea fetei, de frumusețea ei, de ciomagul pe care-l avea în mână, cu care vroia să-l altoiască pe hoț. Și cine credeți că vi l-a luat? Păi, ăia de pe planeta Gîîîf.

Cei doi plecară pe planeta Gîîîf cu o cămilă. Cămila secției. Polițistul Maroniu stătea în față, Cenușăreasa în spate la a doua cocoașă. Din când în când, fata lovea cămila cu ciomagul. Cămila îi zise: Îți trag două de nu te vezi, mama ta de putoare, că dacă stăteai la vase nu orbecăiam acum prin lume după căcații tăi de pantofi de aur. Uite și paneta Gîîîf.

Pe planeta Gîîîf toți locuitorii erau cizmari. Făceau numai pantofi roșii de aur. Ce număr ai la picior, Cenușăreaso, ia să vedem? Și dă-i cu 38, nu mergea. Dă-i cu 44, nimic. Dă-i cu 26, iar nimic. Tot punându-i piciorul prin pantofi, Polițistul Maroniu se îndrăgosti de Cenușăreasă. Îi spuse: Te iubesc. Și Cenușîăreasa îi spuse: Și io. Dar și cămila: mi tu. Și rămaseră toți trei pe planeta Gîîîf, deschizându-și un atelier de cizmărie. Cumpărară aur albastru și făceau numai conduri în culorile cerului. Până-ntr-o zi.

Când sosi prințul cu pantoful lipsă, Polițistul Maroniu organizase o ambuscadă. Îl doborâră într-o clipită. Dar ce să vezi, condurul cu care venea și care credea el că era al Cenușăresei nu era al Cenușăresei. Ci al cămilei. Bucurie mare. Mare de tot. Nuntă. Pr prinț îl îngropară și dansară la cimitir. Vai ce-a fost, vai, ce-a fost!!!

D.

Căpitana Nemo

Ca în fiecare dimineață, căpitana Nemo întindea rufele. Unele scurte, altele lungi, vezi foto. Apoi ieșea pe punte și trăgea cu pistolul. Pescuia. Prindea cașalotul și-l dădea băieților pentru cantină. Vasul duba, duba spre Pol. Pe cer se năpustea dintr-o dată un albastru intens și căpitana Nemo, zveltă și frumoasă cum era, chema la piscina de pe submarin farfuriile zburătoare. Venea una și vorbea cu căpitana. Că ce faci, că unde, și de ce. Apoi, farfuria zburătoare pleca și căpitana se ducea în cabina căpitanului Nemo, soțul ei. Tiptil. Îi punea mâna la ochi și zicea: ghici cine e? Dar căpitanul nu vedea două secunde din cauza asta și izbea vasul de o stâncă puternică pe care trăia un popor de cărăuși și nu numai.

Cărăușii verificară submarinul și se hotărâră să-l vândă. Numai pe căpitana Nemo nu că era arătoasă și cine știe, poate ei treceau la matriarhat și era numai bine cu o blondă ca ea. Așa că se puseră pe arat. Ca să dea de mâncare marinarilor. Au însămânțar pere, mere, piersici. Au însămânțat cartofi, pepeni, roșii. Au însămânțat floarea soarelui, ridichi și au scos un ziar pe care-l conducea căpitana Nemo care, pe lângă că era frumoasă, era și deșteaptă. În primul număr atacară problema păstăilor ruginoase din care nu se putea face nimic și lucrurile păreau că se îndreaptă spre un trai îndelungat și fericit pe stânca aia, pe care o botezaseră Căpitana Nemo.

Căpitanul Nemo nu murise, ci era arestat de cărăuși. Ținut la secret într-o nucă de cocos. Se văita: vai, vai!!! Așa că-l auzi căpitana Nemo și-l salvă. Luară un topor și tăiară câteva capete de cărăuși și-i siliră să le construiască un alt submarin ca s-o șteargă de acolo, de pe insula Căpitana Nemo. Așa a și fost și cărăușii, văzându-i plecați, le-au făcut cu mâna de la revedere.

Așa au ajuns ei în Anglia înapoi și căpitana Nemo a dat câteva interviuri și a făcut câteva pictoriale pentru reviste celebre de modă. Și nu numai, că auzind regina de succesul ei se hotărî să plece și ea cu submarinul în lume. Se îmbarcă așadar pe submarinul Nemo, o nouă construcție, și acum vâslesc cu toții spre București.

D.