06 iulie 2016

România înspre înainte

Nici n-a fost anunțat bine noul proiect de țară pentru România că acesta a și început să funcționeze din plin. Așa, de pe o zi pe alta. Ce puțin i-a trebuit. Am stat 26 de ani să avem un proiect, acum îl avem și uite-l că merge. Fața României e alta. De nerecunoscut. De ieri până azi. Dăm doar un exemplu: Ministrul neremaniat al agriculturii a spus că în România trebuie să dispară urgent diferențele dintre orașe și sate iar asta se poate face prin construirea, la sate, de piscine și săli de sport. Asta, declarația, a fost dată luni, 4 iulie. Astăzi, 6 iulie, deja la piscina din Bolintin, construită din fondurile locale, piscină de 85 metri lungime pe 220 lățime, deci astăzi la piscina din Bolintin a venit să facă înot echipa de fotbal CF Barcelona. În loc să se ducă la piscina de pe Dinamo, Barcelona a venit aici, vă dați seama ce repede s-a nivelat diferența dintre oraș și sat dacă ea a dispărut în totalitate. Mai mult, în satul Potigrafu de pe DN1 s-a construit o sală de sport uriașă, ultramodernă cu cinci laturi de câte 300 de metri fiecare, cu piscine interioare, una alta, în care a venit deja celebra echipă de baschet americană Cavallier din Cleveland. James Lebron, jucătorul lor de bază, a declarat: Mă bucur că au dispărut așa repede diferențele dintre oraș și sat în România, pentru că acum îmi pot cumpăra țigări nu numai de la București ci și de la Corbeanca, loc în care mi-ar plăcea să-mi aduc gagica ca să privim superbele peisaje montane din Balotești. Și exemplele ar putea continua. Iată deci că se poate. A fost destul un imbold de la șefii statului, Iohannis și Cioloș că România a început să se miște accelerat înspre înainte. E corect "înspre înainte"? Da, da e corect. Că "înspre înapoi" nu merge. România n-are cum să meargă înspre înapoi, deși ar vrea. Deși asta face.

Gărâna 20. Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna împlinește 20 de ani. Va fi, anul acesta, ediție aniversară. Mergem și noi. Ne-am făcut deja bagajul: O căciulă, marmeladă, săpun, o fustă pentru Tina Cumva și l-am sunat pe Dion. Bă, mergi? Da. Cântă tot ăia? Nu, alții. Vine și cutare? Da, vine. Ăla mai cântă la bas? Da. Stăm la Răscruce? Probabil. Cum probabil? Păi, poate nu stăm. Mai au ouă? Pentru micul dejun? Da, mai au. Am trimis trei camioane. O să ningă? Dracu' știe. Îmi iau schiuri, ceva. Mănuși. Dacă e gulaș, avem ce hali seara. Păi, nu gulașu'-i baza. Ci muzica. E mișto anu' ăsta? Ca de obicei, numa' că anu' ăsta sunt mai multe manifestări. Adică? Sunt concerte zilnic și la Răscruce. Cântă fel de fel. Așa că e un program dur: Sculat dimineața, concert la Răscruce la ora 12, halit ceva repede, citit Pas cu Pas la siestă și pac, la ora 19 la Poiana Lupului, unde e ăia grei. Bun. Și de ce să vin și eu? Păi, mai asculți, mai behăim. Io ascult acasă. Știi bine. Ascult și urmăresc remanierea. Cui? A lu' guvernul român. Deci nu vii? Ba da. N-am zis. Ba ai zis acum. Am zis, da' vin. Voi ce v-ați luat? Păi, unt, chibrite. Marmeladă să iau? Nu, am luat noi. 10 kile? Da, 10. Bine, și la ce oră? Dimineață, la 7. Bine.

Acum suntem pe drum. Avem deja în față Turnu Severin. Aici deja se construiește un stadion uriaș cu trei laturi pentru trupele rock care nu mai au voie să cânte în Piața Constituției din București. Chiar acum repetă Holograf. Se aud acordurile lu' Băieții plânge, liru, liru, Băieții plânge, liru, liru și tot așa.

Denis

05 iulie 2016

Un superb proiect de țară: DENOMINAREA

Cât era Anglia în UE noi, românii, nu puteam avea niciun proiect de țară serios. Să luăm de exemplu forța aburului. Invenția românească era foarte simplă: Se aduna aburul scos de oameni pe gură iarna, se aduna în niște lăzi mari, iar vara i se dădea drumul și astfel se puteau pune pe roate mecanisme agricole. Dar chestia cu aburul o făcuseră englezii, de mișcau cu el locomotive și corăbii, deci superba noastră invenție era de căcat. O alta a avut aceeași soartă: Se dădea tuturor românilor câte o lopată și se săpa de la Marea Neagră la Iași Canalul subteran Mânecii, ca să deviem circulația vest europeană pe la noi cu imense beneficii turistice. A fost și această frumoasă propunere un eșec din cauză că Canalul Mânecii unește doar Franța și Anglia, iară nu România și Moldova, iar proiectul de țară respectiv a fost abandonat.

Acum, România are oportunitatea unui proiect de țară nemaiîntâlnit. O asemenea ocazie se ivește odată la o mie de ani. Să nu-ți stea niciun englez în cale este de vis. Astfel că, autoritățile s-au gândit la Denominarea Populației României, DPN. În așa fel încât, fiți atenți, dacă tăiem patru zerouri din 18 milioane rămânem cu 1.800, una mie opt sute de români. Denominarea leului a fost un succes, așa va fi și cea a populației. Gândiți-vă ce ușor ar putea fi împărțiți acești o mie opt sute de români: Cinci la Constanța, Duda la Câmpina, Margareta la Pitești, Dragnea la Iași și Teleorman și așa mai departe. Propunerea noastră, adresată președintelui Iohannis și CSAT are calcule serioase, un plan gândit minuțios pe etape aeriene, navale, sociale și fotbalistice. De exemplu, dăm doar unul ca să nu plictisim: Un navigator român din Caransebeș le are și cu fotbalul, și cu Arsenie Boca, și cu cateringul, și cu spațiile mici, și cu smerenia, dar și cu pusul mierii la borcan. Atunci dânsul este numit ambasadorul României la Paris. Un ultim exemplu, ca să nu supărăm pe nimeni: Un navigator din Caransebeș vrea să nască două fete. Omul cu Denominarea vine la el. Îl întreabă: De ce două. Una nu ajunge? Navigatorul plânge două zile și atunci este repartizat la inundațiile din Vaslui. Simplu, eficient. Cititorii care susțin Denominarea ca proiect de țară, propus de noi, să ne scrie. La o sută de mii de semnături, aceasta va deveni realitate.

Doamna Primar General, Gabi Firea, calcă în sfârșit cu dreptul. Vrea să interzică toate evenimentele stradale care ne fac să țopăim degeaba prin București doar că să încurcăm circulația. Aceste evenimente pot avea loc pe terenuri virane din Bolintin, Ciorgârla, Pantelimon și așa mai departe. S-o ajute Dumnezeu să-i aprobe Consiliul Capitalei această hotărâre, ca să nu mai stăm cu mașinile duminică de duminică câte trei, patru ore blocați până trece un maratonist care nu are ce face p-acasă.

Denis

04 iulie 2016

Cu Cumințenia Pământului prin oraș

Aida a zis că tre să vadă mult din București cât stă pe aici, că odată întoarsă în Suedia o vor întreba regina Suediei și șeful NATO tot al Suediei: Cum e, fă, la capitală, acolo. Cum e cu românii ăia? Și atunci, Tina Cumva i-a dat pachet cu ouă roșii, două piftii să aibă la drum, contra căldurii. Că io le-am zis: Hai că merg și io, o lălăim prin Centrul Vechi. Da, așa a fost. Io m-am sculat din ligheanul în care făceam bankingcom de la BCR și am zis: Unde mergeți fetelor? În Centrul Vechi. Hai, că viu și io, doar să-mi iau pălăria.

Pe treptele BNR ne aștepta Cumințenia Pământului. Era pusă acolo ca să strângă bani. Dar când ne-a auzit că vrem să behăim pe la terase a zis că vine cu noi. Am făcut cerere la șeful gărzii și a învoit-o 24 de ore. În locul ei au pus-o pe doamna Gabi Firea să stea pe trepte și ză zică: Numai Dumnezeu știe dacă voi candida la Președinția României. Dumnezeu, de exemplu, a știut că eu ies primar general, eu n-am știut. Dumnezeu era și el pe trepte, era un băiat care semăna cu Arsenie Boca Jr, cu uniformă de grădinar acoperit. Dacă, Doamne Ferește, doamna Firea obosea, în locul ei era adusă doamna Monica Macovei ca să zică turiștilor străini care trec pe acolo cu ghiotura: Domnilor, eu, ca româncă, nu vreau să fiu protejată de Germania și de Franța, ci de Anglia și NATO. Turiștii aplaudă că nu-nțeleg nimic, râd e se cacă pe ei știind că românii au umor și aruncă în Monica Macovei cu bănuți de un cent.

Noi patru, io, Cumințenia, Aida și Tina Cumva facem escală la Librăria Cărturești de pe Lipscani. Albă ca un spital. Goală ca un spital cu bolnavii la saloane. Doar două babe americănoaice și noi. Aer condiționat. Cărți interesante nu sunt. Doar cutii de ceai, cd-uri, caiete, briz brizuri, chestii de agățat și cam atât.

Hai să mergem să vedem Bacalaureat, zice Cumințenia. Ce era să zică? Ce să te așteptți de la Cumințenie? Filmul e corect, chiar bun. Buni Mungiu, Titieni, Bugnar, scenariul, atmosfera, scenografia, cartierul, castingul, povestea. Doar că ai vrea să pleci foarte repede pentru că problemele de pe ecran îți sunt atât de cunoscute că începe să-ți pară rău c-ai intrat în sală. Cunoscute pentru noi, pentru români. Ăia de la Cannes au rămas tablou când au văzut ce se petrece în România cu un biet examen de bac. Film excelent cap, coadă. De văzut când aveți mai mult timp.

Cumințenia Pământului făcea pe ea și am dus-o degrabă la Green unde au ăia un wc de talie europeană. Și am rămas și la spectacol, Mălăieși în Călcâieși. O trupă ieșeani foarte tânără, care adaptase Capra Cu Trei Iezi. Se râde în hohote, textul și muzica foarte bune, iar capra, iezii, lupul, lupișorii excelenți. Bravos. Trupa mai are, în Herăstrău, pe 8 iulie, un spectacol cu Mioritza. Poate mergem.

24 de ore au trecut repede. Am dus-o pe Cumințenie înapoi la BNR. Ea n-ar fi vrut. Ar fi rămas Aida, dar telefonul îi zbârnâia. Era regina lor, a Suediei, care-o chema la ceai. Oricum era târziu, zburau deja cocorii, berzele și șoimii. Cu berzele astea era de fapt o mare problemă. Că ne-am uitat atenți la ele și ce credeți că făceau? Duceau Cumințenii, în loc de copii, tuturor maternităților din țară. De la noi, din țară. Pe cuvânt.

Denis

03 iulie 2016

Viitorul nu mai locuiește aici

După Brexit, speriați, cetățenii englezi Lampadar și Ancuța McGregor, de fapt soți și soție, au părăsit Marea Britanie într-un minut. Nu mai aveau viitor în insulă. Dar oare unde în Europa? Uitându-se pe niște reclame mincinoase care arătau valuri, gagici, băieți care beau la lumânări pe o plajă sub care scria Mamaia s-au stabilit în România, crezând că viitorul Europei, al lumii este aici. Și-au luat un apartament la București. Și-au căutat de lucru și au găsit imediat: La toaletarea copacilor, o campanie a primarului bucureștean Gabi Firea. Era simplui: Luau o toaletă mobilă, stăteau la fiecare copac până își făceau oamenii nevoile și plecau mai departe. După vreo trei săptămâni toaletarea s-a sistat, nu mai erau bani. Și atunci, soții McGregor și-au văzut viitorul amenințat. Așa că au hotărât să meargă la Arsenie Boca Junior, să-l întrebe dacă viitorul lor mai este aici, în România și dacă da unde stă și așa mai departe. L-au găsit pe Arsenie Boca Jr într-un apartament dat de securitate, undeva la piața Alba Iulia din București. Omul, binevoitor, și-a dat jos uniforma, și-a pus o prelată de pustnic și le-a spus: Viitorul nu mai locuiește aici. De mult. N-a locuit niciodată în Carpați. Până să vină să facă ceva, a fost furat. Încă de pe timpul lui Cuza. Încă de pe timpul lui Carol I, cel care a încercat pentru prima dată în Țările Române să bage răspunderea ministerială și n-a putut. Viitorul n-a fost confiscat neapărat de comuniști. Ci de oamenii locului, cei de aici din Câmpia Dunării, din Moldova, din Transilvania sau Dobrogea. Știți, oameni buni, e ca atunci când la noul loc de muncă angajatul își fură de la început sculele, mijlocul de producție. E o discuție lungă, lungă de tot. Care trebuie să-l încapă și pe regele Mihai cu minciunile lui despre 23 august, cu multe altele. Plecați val vârtej, viitorul nu mai locuiește aici. Hai, la revedere!!

Din ciclul stupizenii prostești, că altfel nu le putem zice: Ana Blandiana zice la RFI, adică la radio, că după Brexit există două scenarii, unul catastrofal și unul optimist. Ce-a zis marea poetesă, gângăveala asta, putea fi scris de un elev de clasa a opta care dă acum bacalaureatul. Oare cine-i plătește poetesei intervențiile astea? Și de ce?

Încă un exemplu că Justiția Română își bate joc de noi: Ea nu face decât să albească banii infractorilor. Bunăoară Miron Mitrea a fost eliberat după un an de detenție. Foarte bine. Dar, cu teșchereaua intactă, omul se stabileșțte în Cuba să facă afaceri. Aduce de acolo muzică cubaneză și duce de aici miere și scrierile lui Iohannis. Toți cei pe care-i vedem la teve au banii spălați, nu se confiscă nimic nimănui: Sorin Roșca Stănescu, Adrian Năstase, Mircea Sandu, alții de același nivel.

Echipa de fotbal Rapid București, gata, este în faliment. Justiția a decis. Ce face o echipă declarată faimentară? Își strânge jucăriile? Nu. Nu în România. Vrea să câștige titlul, vrea în Champions League, ba chiar s-o și câștige, vrea să joace în elita cluburilor mondiale și, dacă se poate, să participe la alegerile din Statele Unite în locul lui Trump.

Pensiile speciale pentru cetățenii nu știm cărei țări Principesa Margareta și Principesa Duda, vor fi suportate de Casa de Pensionari a sectorului 5.

Denis

02 iulie 2016

O zi din viața generalului Manole

În dimineața zilei de 1 iulie 2016 generalul Manole Ben Manole, cel care apără Constituția României pe malurile Neajlovului, se sculase foarte greu. Avusese vise complicate politice, erotice, lirice. Alea lirice știa de unde vin, pentru că el la școala de securitate fusese la secția poezie urmând să devină poet național. Cu repartiție. Dar viața, destinul, amărăciunea căsătoriei îl purtaseră spre Constituția României. Devenise paznicul ei. Dar în dimineața asta simțea nevoie unei poezi. Ca să-și descarce romantismul, delicatețea, lirismul. Luă un pix de la capul patului. Avea întotdeauna acolo un pix și o gumă. Scrise cu lacrimi în ochi poezia din data de 1 iulie 2016: Smonoroase păsărele!!

Păi, somnoroase păsărele
Mănâncă mici
Din carne de oaie
În Cișmigiu
Din patru cinci butoaie
Căzu fericirea.

Înviorat, simți nevoia să facă puțină ordine. Însă nu știa unde. Era cam prea dimineață. Așa că puse mâna pe telefon și-l sună pe Liviu Dragnea, ăla cu PSD-ul. Păi, bine măi, Liviule, dăduși din banii poporului pensie la amărâții ăia de Margareta și Duda? Monarhia e abolită, bă, băiete la noi, așa că ce dai pensie bună la doi cetățeni fără alte drepturi decât că vorbește româna? Ba le dai pe 99 de ani și Elisabeta. Regele era una, că-și mai lua și el țigări, și toată lumea știe că a domnit la noi. Dar ăștia? Ai întrebat poporul dacă-i vrea pe măscăricii ăștia doi? Auzi, Casă Regală. Așa că, fii atent ce faci cu banii românilor. Pensie lu' ăia doi dă din banii tăi. Și dă-le apartament în Militari. De două camere. Închise repede, pentru că telefonul, de când începuse să se răstească la Dragnea, suna ocupat.

Îi mai trecuse amăreala. Vru să-și strige nevasta, dar știa că Florica îi apără onoarea de familist în camera cealaltă, dinspre grădină, dimpreună cu adjunctul lui, generalul Costache Ben Costache. Așa că aprinse televizorul și se trezi cu meciul de la europene Țara Galilor Belgia. Era deja 2-1 pentru galezi și Manole îl invocă pe Arsenie Boca: Băi, Boca, fă o minune să intre Andone, să dribleze el tot terenul. Sau Torje cu Alibec. Să egaleze ei, să dribleze și-n tribune, înțelegi? Se auzi o voce puternică. Manole înlemni. Vocea spuse grav: Îi bag, dar la care echipă? Manole fu derutat, aici era treabă de Anghel Iordănescu, nu de un poet ca el. Talentat, dar fără putere de decizie.

Așa că se hotărî să mai scrie una. Stinse meciul, era deja 3-1 pentru galezi, care jucaseră fără Stancu, Panduru, Bibicu sau pilele lui Iordănescu. Luă pixul de la capul patului. Avea întotdeauna acolo un pix și o gumă. Scrise cu lacrimi în ochi poezia care încheia ziua de 1 iulie 2016: Somnoroase păsărele!!

Păi, somnoroase păsărele
Mânca pește
Din carne de biban
În Cișmigiu whatever
Din patru cinci butoaie
Căzu forever.

Denis