Cochilia zburătoare 3

Cochilia, mi se pare că am mai spus, ne-a depus în Piatra Neamț. În parcarea din fața Teatrului. Numai acolo ai voie cu Cochilii. Și Mihnea venea tot aici. Așa că Dan și Tina Cumva s-au suit în altă Cochilie Zburătoare, care trece pe deasupra orașului. De acolo se vedeau munții, marea, și câteva lupte cu turcii. Una era a lui Ștefan cel Mare. Învârtea Ștefan ăla sabia de parcă era ventilator și pe căldura aia turcii, am uitat să spun că erau câtă frunză și iarbă și cu câțiva parlamentari care murea de căldură, deci toți stăteau în fața sabiei lui Ștefan ca să le treacă zăpușeala.

Și cum spiritul belicos al combatanților cam trecuse, ne-am dus la muzeu. Muzeul de Artă din Piatra Neamț. Erau acolo Victor Brauner, Ressu, Pallady, alții. Simplu, elegant, interesant. De fapt noi asta vroiam, să vizităm orașul, așa că Dan a spus: hai la sinagogă!! Și ne-am dus, mai ales că între timp veniseră și Mihnea cu Laura. De la București. Acum eram o echipă mai mare și se punea problema să facem mai mulți mici la grătar, asta și pentru că la sinagogă era închis.

Căldura din acea zi, ne-a făcut să ne scăldăm în câteva râuri de înghețată care curgeau prin oraș în locuri special amenajate, unde deja erau gagici de 19 ani, babe de 80 și copii de 4. Erau râuri de înghețată cu ciocolată, care curgeau de la gară spre teatru, și cu debarcadere la care te opreai, gustai o lingură și dacă-ți plăcea mergeai mai departe că mai erau râuri cu mentă, anason și vanilie.

Piatra Neamț e un oraș tânăr, curat. Prin centru. Că la margine n-am fost. Cu râurile lui de înghețată și cu Cochiliile Zburătoare el se situează pe primul loc în lume la abandonuri de copii. Vedeai copii pe stradă gata abandonați din care-ți puteai alege 10 sau 20 depinzând de câte locuri ai în Cochilie ca să-i cari. Noi am luat 26 și ne-am retras la Bicaz, unde Puica deghizată acum în Vulpe Rătăcitoare ne aștepta cu un prând minunat.

La întoarcere, în Cochilie, io am desfăcut BillBoard-ul. Ultimul. Tot numărul conținea o cercetare de 20 de ani a redactorilor privitoare la cele mai bune 100 de melodii ale tuturor timpurilor. După criterii de vânzări, locuri 1, like-uri, concerte, voturi ale cititorilor etc. Pe primul loc era Bob Dylan, pe 2 Paul McCartney, pe 3 John Lennon, pe 4 Chuck Berry, pe 5 Smokie Robinson iar pe 6 Keith Richards și Mick Jagger.

Cu răbdare, am citit toate cele 100 de locuri. N-am dat nici de Holograf, nici de Direcția 5 și nici măcar de Bere Gratis.

A suivre, Denis.

Cochilia zburatoare 2

La omleta a trebuit sa-si povesteasca fiecare viata, ca sa ne cunoastem mai bine. Altfel cum am fi navalit in Piatra Neamt, in Bicaz sau din nou in Bacau?

Dan a-nceput primul si a zis ca el s-a nascut marinar. Pe un vas de lupta. Trageau in dusman prin niste palnii mari din alea in care torni vinul din damigeana. Da, asa faceau. Suflau tare in palnie si bombitele alea distrugeau dusmanul. Apoi, calari pe cate o matura loveau puntea corabiei inamice, o distrugeau si beau tot vinul. Si femeile. P-orma a vazut ca palniile folosesc si la altceva. Le insuruba intr-un ghivent sau cam asa ceva, si facea baraje din ele. Asa a ajuns sa detina firma Literatura de Baraj, ca el si scrie ceva aventuri cu palnii si damigene.

Adriana Zburatoare avea ceva cu dezvoltarea personala. Lua un bec si-l dezvolta personal pana dadea mai multa lumina decat era necesar si cu restul de lumina ce facea? Il dona unor spitale abia construite undeva in apele Marii Negre, ca erau spitale de pesti si alte vietuitoare marine. Apoi a emigrat in Olanda.

Tina Cumva, sefa noastra, s-a nascut intr-un pian cu o singura nota. Da, nota DO. De cate ori ne invita la masa, zicea: Do, do, la masa!!! Pe la 10 ani a iesit din pian si s-a inscris la Conservator. Era cea mai buna de acolo, canta arpegii, surpegii si pepegii. Traia din concerte prin lume. Intr-o zi sau seara, la Paris, o marioneta a cerut-o de sotie. Ea a acceptat si macar ca marioneta era mai inalta ca ea, i-a cantat ceva ca de atunci o duce foarte bine.

Ljuba era un afacerist notoriu. Ce lua pe mere, dadea pe pere. Cateodata pe papadii, ca cu ele facea o salata pe care o vindea prin targuri. De mic copil zbura cu papadiile prin vazduh, oprindu-se numai acolo unde era ceva de dezbatut, de afirmat, de argumentat fara bataie. Da, fara bataie. Calarea apoi pe papadie in alt oras, unde predica despre necesitatea carburatorului. A carburatorului la vedere, nu ascuns sub capota masinii. Zicea: Are mai multe avantaje si disparea pe papadia lui.

Io luam de la saraci si dadeam la bogati, asa cum am vazut ca se face peste tot in lume. Cu ce-mi ramanea, nu mult, scriam epigrame. Una am scris-o chiar in fata lor: Mama face ciulama, ghici in ce oala? In restul timpului abuream lumea cu Oceane imaginare, vedete proaste, lideri politic destepti si necesitatea unei statui numite Pas cu Pas, pentru care trebuiau alocati bani de la bugetele a patru tari: Germania, Romania, Polonia si Franta.

Puica, partenera noastra din Bicaz, acum deghizata in Manfred Mann, masura in fiecare zi barajul. Cum scadea, cum dadea telefon. Cum se ridica, iar dadea telefon. Cui? N-am aflat niciodata.

Acum, Cochilia noastra era gata de zbor la Piatra Neamt. Puica i-a pus jeratec. Dar cand sa inchidem porteierele, cainele casei ne-a adus un bilet. Pe el scria: Vin la voi Mihnea si Laura. Asa ca ne-am dus sa-i asteptam in Piatra Neamt, la muzeu, acolo unde Victor Brauner are cateva lucrari mistocute. Da.

A suivre, Denis.

Cochilia zburatoare 1

Ne-am intalnit asa, sa evaluam situatia: Ca cate pogoane de pamant are fiecare, cate guri de hranit, cu cat bate Barcelona, calitatea aerului, sperantele, nepotii si nepoatele. Da, si nepoatele. Tin minte ca careva dintre noi, io mi se pare, a zis: da, si nepoatele. Apoi, sefa Tina Cumva a tinut un discurs: "Uleiul de masline, copii, nu este necesar. Tot inainte."

Dan a scos niscaiva planuri de termo sau hidrocentrala, ceva cu un mare baraj, pe care le-am transformat simplu intr-o cochilie zburatoare cat sa incapem toti: Tina Cumva, sefa, Dan, Ljuba, io, Adriana. Directia? Bicaz, acolo unde ne astepta Puica, noua noastra prietena deghizata in Alexandru Vlahuta.

Cochilia s-a saltat de la pamant si noi mancam. Luasem provizii, da' Dan a zis ca vrea mici din care n-aveam la bord. Asa ca am lasat-o pe Bicaz, acolo unde ne astepta Puica deghizaata in Stefan cel Mare.

Drumul trecea prin Bacau. Aici, de cand la teatru e directoare doamna Anca Sigartau, tot orasul e o sala de teatru. Pe strazi umbla libelule, d'Artagnani, Hamleti, copii deghizati in Victor Ponta, Mihai Viteazul si altii si toti joaca teatru cand in camioane cu moloz, cand in mall-uri, pentru ca, aveam sa aflam, la Bacau este un festival de teatru mai ceva ca la Sibiu sau Avignon. Pur si simplu, se apropie un d'Artagnan de tine sau un Take, Ianke si Cadar, scoate spada, iti ia banii si tu mori de ras ca stii ca e in joaca desi banii nu-i mai vezi.

Am mai trecut si prin Focsani si la un moment dat a aparut Bicazul. Puica ne astepta deghizata in Pas cu Pas si ne-a spus sa nu mancam niciun mic in Bicaz. Asa ca ne-am dus glont la rest Ceahlaul si am mancat 12 mici. Rau am facut.

Apoi, Puica, deghizata in Celentano a zis: maine facem Agapia, Varatec si Neamt. Hm, ca sa vezi!!!

A suivre, Denis.

La o inaugurare

Când s-au aflat data şi ora inaugurării bulevardului V.Leu toată Valea Snagovului a început să tremure. Apa a ieşit din maluri. S-a revărsat peste şoseaua naţională. Poliţiştii aflaţi la treabă pe asfalt şi-au luat zborul spre a asigura ordinea inaugurării. Satele din Lunca Snagovului, Popeşti Leordeni, Potigrafu, Bran, Moeciu, altele au râs de bucurie şi şi-au trimis nepoţii şi gâştele la eveniment. Pentru că un eveniment ca inaugurarea celebrului bulevard Leu este o dată în viaţa unui om, a unui oraş, a unui transatlantic.

De dimineaţă, pâlcuri, pâlcuri de oameni de toate categoriile: împăraţi, clopotari, manglitori, balerine, cenuşărese, Tina Cumva, io, Mihnea, Laura, Beatrice şi însuşi dl V. Leu în persoană, acompaniaţi de mecanici cântând la clavecin, croitorese bătrâne în minijupe, eleve violate pe Şanţul Floreşti, babe sulemenite în vedete teve, preoţi cu sutanele în bandulieră, vânzători de minciuni s-au aliniat pe drumul principal din Şanţul Floreşti şi cu pancarte: Jos Iarba, Sus Înţelepciunea, Jos Melodia sau Sus Restructurarea şi cu alte alea s-au aliniat spre eveniment.

Televiziuni, oameni de litere, politicieni erau deja acolo. O placă anunţa evenimentul. Celebrul spici a fost ţinut de dl Denis Dinulescu: Stimaţi doamne şi domni, repetenţi şi generali de brigadă, se iau două sute de mili de ulei de soia şi se amestecă în unt de arahide cu sare după gust. Uralele au tăbărât în văzduh, peştii s-au încolonat şi s-au predat singuri la cârciuma lui Raoul, unde s-a băut bere.

După senzaţionalul discurs, placa a fost dezvelită: Bd V. LEU, Mândria Şanţului Floreşti. Asta a fost duminică 2 august, anul curent. Ce-ar mai fi de spus? Ar mai putea umbri ceva evenimentul? Poate o naştere prematură? Poate o uniune politică între partidele Pas cu Pas şi Niciun Pas? Nu, stimaţi cititori.

Acum, când transmitem, petrecerea este în toi. Mihnea dansează cu io, Tina Cumva cu Beatrice, Laura cu ea însăşi, iar dl V.Leu curăţă o raţă scăpată de sub control. Şi aşa mai departe.

Agenţia CĂLIMARA

O zi din viaţa unui macroprudenţial

Domnul Ion Forgivmi, cetăţean american de origine română, stabilit la ordin în România, este macroprudenţial în noua echipă a domnului Mugur Isărescu. Ca el mai sunt încă opt.

E cinci dimineaţă şi dl Forgivmi se scoală. Pune mâna pe nevasta de lângă el, dar femeia are, ca toate nevestele din lume, migrenă. Nu-i nimic, rezolvă la birou, unde sunt câteva secretare poloneze nambăr oan. În bucătărie citeşte instrucţiunile de serviciu. Trebuie să constate nereguli în administrarea banilor, în activitatea parlamentului, în industria românească, în transporturi, în piscicultură şi să reporteze guvernului. Atât, doar să raporteze. Rapoartele lui n-au putere de lege, de nimic. Sunt doar sugestii.

Colegii lui sunt trişti. Şi nevestele lor au migrene, iar secretarele poloneze sunt azi în grevă. Şi cafeaua n-are zahăr. Şi la radio este aceeaşi melodie cu Holograf. Cum să-ncepi ziua? Dl Forgivmi cere imediat un sandviş cu salam şi usturoi. La bufet au salam, usturoi nu. Atunci se face primul raport. De fapt un raport sugestie: În lupta contra corupţiei usturoiul are un rol important, identificat încă din timpul lui Tudor Vladimirescu. Referirile istorice, ştie sigur dl Forgivmi, îi fac pe români să creadă chestia cu usturoiul şi atunci producţia de usturoi chinezesc va creşte, pentru că românesc nu se mai cultivă de mult. Dl Forgivmi se suie în maşină şi se duce la fabrica de usturoi. Aici e închis din cauza mirosului. Doar câţiva lucrători sunt prezenţi într-o nacelă suspendată la 50 de metri şi-şi fac vânt cu evantaiele din cauza aceluiaşi miros. Dl Forgivmi nu renunţă, scoate un reportofon şi întreabă: când daţi drumul la producţie. Răspunsul nu se aude şi atunci dl Forgivmi scrie aşa în raportul sugestie pe care-l face în maşină: Balonul cu heliu de la fabrica de usturoi are o nacelă de şase mii de litri, cu ea se pot transporta zece tone de usturoi de la fabricile care lucrează în timp ce asta este închisă din cauza mirosului.

Simţind că a dat o recomandare bună pe ziua de azi guvernului României, dl Forgivmi se duce acasă. O casă înaltă cu două etaje, o casă de macroprudenţial. De cum a intrat a simţit în aer migrenele soţiei, câinelui şi pisicii. Ia-u dat lacrimile.

Denis