Cele trei surori medicale din O erau foarte sărace.Erau nevoite să trăiască de pe urma unul urs. Îl vaccinau, pe animal îl durea și scotea un fel de melodie de supărare cu care ele mergeau pe la târguri prin B, Urlați, Mârșa, județ Giurgiu. Ploua mai tot timpul. Așa că una din ele a zis: hai la Chicago. Cu ursul? Da. În avion ursul făcea giumbușlucuri și câștiga bani. Toată lumea-i dădea ba o sută, ba două, ba un dolar. Așa că surorile avură ceva capital de început.
Treaba de-acasă se potrivește întotdeauna cu cea din târg, așa că fetele noastre își deschiseră un cabinet de medicină generală. Veneau americani cu urechi, nasuri, mâini, adică pe care-i dureau mâinile chestii și luau câte un piramidon și le trecea. Pe scurt, fetelor le mergea bine, chiar foarte. Și nu mai ploua. Pe râul Chicago treceau băieți veseli, negri sau albi, în canoe sau cu pălăriile ridicate și aruncau flori, medicamente sau căni cu cafea în direcția lor. Ajunseră să aibă bani. Moment în care le apucară dorul de țară. De orașul natal, Videle, de comuna O, județ Giurgiu. De ursul lor, care dispăruse înspre New York cu niște falsificatori de bani. Fetele plângeau. Nu mai mâncau pâine.
Nu mai puteau suporta să nu vadă nicio groapă, niciun țânțar, nicio Muie. Nicio lecție la fizică. Nicio înșelăciune la piață. Erau terminate. Cea mai mare dintre ele scăzu în înălțome, cea mai mică și mai și. Era un dezastru. Viața lor devenise un dezastru din cauza dorului de țară. Păi, hai înapoi, zise una. Hai!
Pe aeroportul din Chicago, un negru cânta la acordeon,. Așa că aia mare rămase gravidă cu el și se stabili în Texas. Celelalte se întorseră spășite, dându-și seama că numai în România se puteau realiza, puteau iubi, puteau muie.
Un film realist cu premii la Sarajevo, Milano, O, București, premiul de regie adică, cu aplauze, un film despre realitățile crunte ale emigrației românești. Așa că, ni se pare, ploua în continuare. De văzut.
D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: