Adică scriu şi bag la Memorii. * Va suna foarte bine, Memoriile Necoapte ale lui Denis, stil literar nou, deştept, ironic. * Aseară la Il Calcio. * Lume, chestii. * Un vin roşu, cotlet de berbecuţ, cartofi cumva. * O gagică a zis că uite-aşa, uite-aşa, alta a zis că, nu-l băga în seamă, alta a vorbit de siderurgia română, pivotul alegerilor sau al industriei române, ba nu al autostrăzilor şi noaptea trecea aşa cum trec filmele lui Fellini fără subiect şi predicat, dar trec bine şi au şi subiect şi predicat. * Prin sala în care stăteam, o gagică a zis că să facem ceva cu usturoi, aşa că vrând toţi să facem ceva cu usturoi am apelat la mascaţii care tocmai îl arestaseră pe partidul naţional liberal şi-l ducea la Jilava, aşa că le-am dat bani să ne cumpere usturoi. * Au cumpărat şi Miles Davies cânta ceva la trompetă şi era mişto, dacă n-ar fi fost şi nişte tipe grase acolo, care credeau că sunt slabe şi-şi arătau dungile de la chiloţi şi sutiene, ba chiar una mi-a spus: am un danez pentru tine şi mi-a scos din ciorapi o carte de Sven Hassel. * Seara trecea cu veselie şi ne-am dat seama că trebuie să candidăm la parlamentare, că aveam tot ce ne trebuie. * Din toţi cei 22 de oameni de la petrecere, unul ştia engleză, altul polona, deci ne puteam înţelege cu ăia, iar alţii erau cu furtişagurile prin Europa, dar mai ales în România unde-i cald şi bine la orice, că te cercetează de faţadă şi nu-ţi ia banul. * Rămâi cu el, pentru că nu-i al tău, e al urmaşilor urmaşilor noştri, adică a lu' ăia de-i vezi în parlament de 25 de ani şi nici n-au albit, nici miere n-au mâncat, dar Videanu e nevinovat. * Cam asta a fost la Il Calcio din strada Clucerului în seara de 11 aprilie. * Azi e altă zi despre care scriem mâine. * Da, da, aşa facem, scriem mâine.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: