L-ar graţia Vlad Ţepes pe Gică Popescu?

Am fost o singură dată pe stadion, la un meci al echipei naţionale. M-am dus de curiozitate, căci nu știu ce să apreciez la un meci de fotbal. Singură, printre microbiști. Ei cu steaguri, seminţe, fluiere - în fine, tot ce trebuie pentru a participa pe deplin la un astfel de eveniment. Eu cu o eșarfă galbenă și-o privire tare pierdută, altfel nu-nţeleg de ce m-au adoptat, mi-au făcut loc pe bancă și m-au învătat ce să strig. Sigur că mi-a plăcut să fac parte din mulţimea care reacţiona la unison. Nu poţi să nu te conectezi la energia colectivă, să nu te încarci pozitiv și să nu fraternizezi instantaneu cu vecinii de gradene, chiar dacă îţi scuipă seminţe-n cap.

Văzută astfel, pasiunea pentru fotbal e de înţeles. Ce nu înţeleg, însă, sunt manifestările fanatice post-meci, idolatrizarea fotbaliștilor (chiar și după terminarea carierei, chiar dacă fanii au depășit de mult vârsta adolescenţei) și atașamentul pentru industria fotbalistică. Una e admiraţia, alta e iubirea necondiţionată. Mai ales că, în ultimul timp, a face fotbal s-a transformat într-o meserie extrem de bănoasă (pentru unii mai talentati și mai norocoși). Nu mai e o competiţie sportivă, e spectacol și mașină de făcut bani. Stadioanele sunt ţepene de reclame, jucătorii sunt oameni-sandviciuri pe teren și simple mărfuri tranzacţionate în vestiare de impresari în goană dupa profit. Mie fotbalistii îmi stârnesc mai mult compasiune decât admiraţie.

Aceleași consideraţii sunt valabile și pentru cântăreţi și actori. Şi-au făcut treaba, și-au luat banii, apoi pleacă acasă unde devin civili ca mine și ca dumneavoastră, cititorii acestui articol. Adică sunt supuși acelorași obligaţii și se bucură de aceleași libertăţi ca și noi. Chiar dacă știe să facă o foarfecă, nu înseamnă că fotbalistul cutare poate călca Codul penal în picioare. Chiar dacă a dat bani la săraci, nu înseamnă că managerul cutare merită să fie iertat de înșelăciune. Nu văd de ce statutul de fotbalist sau de parlamentar i-ar transforma pe oameni în semizei cu răspundere limitată. Nu cumva ne alegem greșit idolii? Şi dacă, totuși, ne încăpăţînăm să ne păstrăm modelele, n-ar trebui ca discriminarea aplicată lor să meargă în sens invers, adică pedepsele să le fie mai aspre? Dacă tot au privilegiul de a da exemplu celor din jur, să fie conștienţi de responsabilitatea pe care o au: de a fi un exemplu bun până la capăt.

De aceea întreb, cu gândul la cei care îl invocă pe Vlad Tepes sau pe orice dictator dispus să stîrpească hoţia în această ţară: oare Vlad Tepes l-ar graţia pe Gică Popescu? De nerecunoscut cum este el acum, plin de cenușa căinţei. Pentru că se vede bine că justitia în România este oarbă și nu se pricepe la fotbal. 

De citit si comentat si pe site-ul Ziarului de Vrancea.