PIB-ul deştept şi VOT-ul prost

Unul dintre idolii economiei de piaţă este PIB-ul. El e indicatorul care ne scrie destinul economic, ne umple coşul zilnic şi ne plasează pe ultimele locuri în diverse statistici INSE şi Eurostat. Produsul Intern Brut indică valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor finale, produse într-o economie într-o anumită perioadă de timp. Acesta se măsoară potrivit unei formule matematice, adăugând şi scăzând valori cuantificabile (consum, investiţii, import, export). Economiştii ştiu mai bine. Faimoşii investitori, bancheri şi fonduri de împrumut folosesc acest instrument pentru a calcula riscurile, profiturile şi dobânzile ce decurg din plasarea  de capital într-o anumită ţară, la un anumit moment. PIB-ul este un indicator extrem de subiectiv, supus capriciilor inflaţiei şi dictatului valorilor medii, şi nu ia în seamă munca aşa-zis nesalariată care nu contribuie la bugetul de stat prin impozite şi taxe.

Mi-am amintit de PIB cu ocazia ieşirii pe piaţă a unei ştiri potrivit căreia 15% dintre români generează 50% din PIB. Desigur, ştirea vine cu analizele şi comentariile de rigoare. Ȋn ce domenii lucrează cele 15 procente de români harnici ? Imobiliare, industrie, comunicaţii, intermedieri financiare. Cine sunt cei mai puţin productivi ? Lucrătorii în agricultură, în număr de 2,7 milioane. Cifrele sunt şi mai dure atunci cînd dezvăluie valoarea medie a orei de muncă (la nivelul anului 2009) : 1,6 euro pentru un agricultor faţă de 87,3 euro pentru un agent imobiliar, că doar aceasta reprezintă o bună parte a contribuţiei. Practic, cele 47 000 de persoane din sectorul tranzacţiilor imobiliare au generat 7,3% din PIB, un pic mai mult decât agricultorii cu patalama. Dacă adăugăm şi că, din 9,6 milioane de persoane care locuiesc în mediul rural, doar 7% sunt salariate, restul fiind « lucrători pe cont propriu », care nu pun umărul la creşterea PIB-ului şi, deci, nu intră în calcul, obţinem imaginea prosperă a ţăranului român la începutul mileniului al treilea. Vă şochează aceste cifre? Nu vi se pare că diferenţa de salarizare dintre un producător de cartofi şi unul de comisioane şi bule (imobiliară, financiară, Internet şi ce-o să mai vină) este exagerat de mare ?  

Năucitoare mi se pare seninătatea cu care se afirmă că agricultura ne trage media PIB-ului « semnificativ în jos » (vezi articolele lui Cristian Orgonas pe BusinessDay.ro), apoi întrebarea corolară : n-ar fi mai bine să renunţăm la categoria asta care strică media UE ? Vorbim aici de aproape 3 milioane de români care reprezintă 25% din agricultorii europeni (conform aceleiaşi surse). E vorba, în mare parte, de nişte oameni care trăiesc la limita subzistenţei, îşi ară palma de pământ ca-n Evul Mediu şi sunt nevoiţi să muncească cu ziua la altii mai avuţi. În loc să-i eliminăm din statistici, printr-o meseriaşă tehnică de inginerie financiară, nu ar fi mai bine să-i ajutăm să-şi crească « business-ul », în cazul lor producţia agricolă ? Producţie e un cuvânt din aceeaşi sferă semantică precum produs, nota bene. Cei care odinoară au ajutat o ţară întreagă să nu moară de foame, acum sunt pe cale de a fi şterşi cu radiera. De buna seamă ca acum ne săturăm cu hrană spirituală şi virtuală.

Concluzia statisticilor citate e următoarea : cei mai « performanţi » 260 000 de angajaţi, adică 2,8% din populaţia ocupată, egal cu 1,3% dintre români, au generat 14% din PIB. Ei aparţin celor 3 milioane de persoane din domeniile amintite care au produs, în total, 52% din PIB. Reamintesc că agricultorii, la număr aproape egal, generează doar 7,2%. Ce ne facem cu ei ? Ce facem cu angajaţii fictivi, cu foştii şomeri rămaşi fără ajutor financiar de la stat, cu mamele casnice, cu bonele şi femeile de serviciu care muncesc la negru, cu benevolii care nu sunt înregimentati în vreo instituţie, cu emigranţii care cheltuie bani în tară, dar nu plătesc taxe ? Ce ne facem cu acel sfert dintre angajaţii români care primesc doar salariul minim pe economie (750 RON) ? Ce şanse au ei să ajungă printre fruntaşii la creşterea PIB-ului ?

În ceea ce-i priveşte, aud din ce în ce mai multe voci care le-ar interzice dreptul la vot. Sărăntocii şi netaxabilii să nu voteze pentru mine, cetăţeanul performant şi avizat. Săracul votează pe stomacul gol. Săracul se vinde pe o pungă de mălai. Săracul votează întotdeauna prost. Plus deliranta aserţiune potrivit căreia democraţia e o prostie. Cam repede au ajuns unii la concluzia asta, dupa nici 25 de ani de experienţă. Pai dacă democraţia e o prostie, televiziunea prosteşte, şcoala prosteşte (pardon, tâmpeşte, dupa ultimele investigaţii), sărăcia prosteşte, mai poate să afirme cineva în ţara asta că a rămas deştept ? Să constituie doar cei 260 000 elita impermeabilă la prostia conţinută în aerul românesc ? Să reprezinte fluturaşul de salariu cartea de alegător ? Urmând această logică, viitorul nostru ar suna cam asa : dacă tot nu suntem în stare să construim ceva, măcar să dăm înapoi. Cu vreo sută de ani, până la votul cenzitar. Dacă tot nu ne place să dăm cu sapa în brazdă, măcar să dăm cu ea în bazele democraţiei, pentru propăşirea şi înaintarea PIB-ului pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie. 

De citit si comentat si în Ziarul de Vrancea!