Romania la export

De ani de zile ne chinuim să-i facem României o imagine bună “afară” prin campanii oficiale care mai de care mai costisitoare, mereu surprinzătoare şi purtătoare de frunză. Ba mai mult, punem şi noi umărul, cetățenii de rând, prin distribuirea de fotografii cu frumoasa noastră țară. Sunt sigură că nu există calculator de român care să nu aibă un dosar sau măcar o poză, două cu peisaje din România. Cel puțin una cu troienele pe acoperiş, marturie a iernii trecute.

Descoperim România prin ochiul turiştilor încântați de oaza sălbaticä aflată la margine de Europa. O mai descoperim o dată prin ochiul românilor care au fost “afarä” şi-şi dau seama că e frumos şi la ei în țară. Ia uită ce peisaje, ce ape, ce munți, ce mănăstiri în nordul Moldovei, ce cimitir vesel avem la Săpânța, ce litoral ne amenajează primarul Mazăre, mai tare ca la Rio. Cu drumurile stam mai prost, da’ tot merită efortul să facem un tur al țării, avem ce vedea, şi-apoi traiul e bun la localnici. Facem din nou turism în propria noastră țară, un gest civic care face bine la visteria națională.

E clar că ne iubim țara! Am revendicat-o bucată cu bucată (proprietățile confiscate de comunişti). N-am vrut cu nici un preț s-o vindem străinilor, dar am privatizat-o pe 1 leu plus multe comisioane, ca aşa ni s-a spus că ar fi profitabil pentru noi. E frumoasă şi unică țara noastră, după cum susțin toate compunerile de la şcoală, campaniile de popularizare de pe diverse rețele de socializare şi unele bloguri. Cum să nu te mândreşti cu ea?! Zici “România”, zici – de exemplu - Babele, Dunărea, Voroneț şi Coloana infinitului.

Pe lângă peisaje, forme de relief şi monumente celebre, mai există şi românii celebri. Aceştia se împart în două categorii: cei care au lăsat ceva urme în Istoria țării (ştiințifică, artistică, politică, sportivă şamd) şi cei care ocupă ecranele televizoarelor între două reprize de publicitate

Avem, deci, cu ce ne lăuda, dar nu cumva am uitat ceva? Am uitat să vorbim de românii obişnuiți, nu doar de arhetipuri: ea basma-ie-fotă, el cuşmă-chimir-opinci. Sau ea 20 de ani, el 50. Sau el poet nepereche, ea poetesă măritată cu altul. Străinii, cei pe care vrem să-i aducem să-şi cheltuiască banii în țara noastră, vor să ne cunoască. Casa poporului, Ceauşescu, Basarabia, Mihai Viteazul, ok, dar românii din spatele lor cum arată? Cum o duc? Cum gândesc? Unde se văd peste 5-10-20 de ani?

Ce reprezentare ni s-ar mai potrivi astăzi, când modelele din trecut cad unul după altul? Ţăranul român e din ce în ce mai mult un exponat al muzeului cu acelaşi nume. Pe “Miorița” am vrea-o afară din manuale, că prea ne-a facut defetişti. Din mitul “dacii şi romanii” a rămas doar filmul. Cum ne mai definim noi, în ce mai credem şi cât ne (mai) iubim? Să fim tot doar fatalişti, săraci, mințiți, datori la bănci, coruptibili şi corupători, doritori de înavuțire peste noapte, miştocari, văicăreți, slobozi la gură şi la pumni, intoleranți (mai ales dacă sunt criticați), descurcăreți, la mâna şefului şi, în general, a celui care dă mai mult? Cam acestea sunt atributele pe care le aud în conversațiile cu şi despre români. După minutul de nedumerire, continuu să mă întreb: aceştia să fim noi, românii?

De-afară se văd câteva paradoxuri: ne străduim sa trimitem la export imaginea unei țări gen “colț de rai”, dar din care vrem să emigrăm în număr din ce în ce mai mare. Ne prezentăm drept un popor prietenos şi primitor, dar între noi ne duşmănim şi, cum ieşim afară din țară, ne facem că nu ne cunoaştem. Hmm... Ceva nu se leaga si nu reuşim sa fim credibili. Poate că ar trebui să mai lucrăm la campania asta de imagine a țării. Şi-n mod sigur la noi înşine.

De citit musai si in Ziarul de Vrancea!