29 mai 2021

UN SĂRUT ÎN LANUL DE SECARĂ

În fiecare dimineață treceai pe sub fereastra mea. Coborai strada pietruită cu niște cărți sub braț. Îmi plăceai și ți-am învățat ora, nouă, și mă repezeam la fereastră. Profa de pian mă dojenea. Nu-mi păsa. Te duceai la liceu? Eu terminasem de-un an, dar nu conta. Treceai agale, înalt, cu ochii sfredelind fiecare poartă de pe strada noastră. Eram atât de curioasă de cărțile pe care le aveai sub braț, de tine. Îmi plăceai, cum ziceam, îmi plăceai tare mult. Așa că într-o zi m-am luat după tine. Nu mă cunoșteai și mi-a fost foarte ușor. Te îndreptai spre marginea micuțului nostru oraș.
Acolo începeau câmpurile de secară. Știam că din secară se face o făină din care se face pâine. Mai e folosită contra diabetului. Dar ce căutai tu în întinderea asta de secară? Ai intrat într-un lan. M-am luat după tine. Mare curaj. Puteai să fii un bandit care la adăpostul cărților scotea cuțitul și gata, profa mea de pian n-avea decât să învețe singură. Te-ai așezat sub un pom uriaș. Probabil un pom de secară, am auzit că crește și așa. M-am ascuns la vreo cinci metri chiar în lan. Ai deschis o carte și ai zis: Te știam din școală, de anul trecut și te iubeam năpraznic. N-aveam curajul să-ți spun, mai ales că eram cu un an mai mic. Îmi zic: Oare cu cine-o vorbi? El continuă: Am ales să trec în fiecare zi pe sub fereastra ta, poate ceva, ceva s-ar fi putut întâmpla. Da, cu tine vorbeam. Am simțit că mă urmărești încă din oraș. M-am așezat lângă tine. Tremuram toată. Citeai Sadoveanu, se dădea în ultimul an de liceu și, dacă mai țineam bine minte, doar la bac. Mă miram foarte tare și ai observat. Mi-ai zis: E și pentru bac, dar citesc ca să-mi dau seama dacă literatura română are vreun rost. Și? Ai mai zis: N-are. Și brusc, ca să sublinezi că ai dreptate m-ai tras spre tine și m-ai sărutat. lung. Eram copleșită, mă trăgeai de păr și mă răsuceai cum voiai. Era magnific. Te-am luat de talie și, peste umărul tău, era verdeele ucigător al secarei. Un verde uriaș, catastrofal, verdele însemnă dragoste nu numai diabet. Bătea ușor vântul și unduia verdele. Mi-era clar că te iubesc. Și tu, lăsându-mi buzele mi-ai spus același lucru. Trecea un cocor.

28 mai 2021

RĂZBOI CU BULGARIA

Da...n-am putut să răspund că eram sub pat, îmi căutam banii...am crezut că i-a luat Manole de când cu războiul din Bulgaria...Ce, nu știi? Da...Am atacat Bulgaria ca să implementăm acolo PNRR ul nostru că la noi nu merge... Cum de ce? Păi, ăia de la Bruxelles vor desființarea pensiilor speciale...Dar... știi cum e...cu ciubuc se va putea...Da, suntem strâmtorați...Bulgaria asta ne-a adus numai necazuri.... Acum, Manole a trebuit să se angajeze pe undeva prin Sofia ca să întrețină armata...Îți dai seama, o sută de mii de oameni cu tancuri avioane, corăbii, zmee...S-a angajat de fapt la o măcelărie și taie zilnic câte o friptură pentru fiecare soldat...Și mai sunt și femei vreo cinci zeci de mii...Păi, cum dragă? Nicio armată nu pleacă fără femei la război...Încă de pe timupul turcilor...Păi, ce? ... când au luat-o spre Viena le-au lipsit femeile otomanilor? Nu...Veneau în căruțe după armată...În sfârșit...Ce e mai important? În PNRR-ul ăsta bulgar sunt și bani alocați anticorupției care de fapt intră în buzunarele celor de la putere...Nu luptă nimeni contra corupției, nici americanii... nici olandezii...da...tu ce mai faci? Nu ți-a ieșit ceapa? Noi am pus cinci milioane de fire...s-au făcut toate...Pune repede și tu...Că după programele roșia și usturoiul, guvernul României va declanșa programul ceapa pentru plata acestui PNRR care va dispărea instant când va intra pe mâna lui Isărescu...Da.....Ce-ți fac copiii?...Ăla mic e o splendoare...Gruia... Victor....Malagamba cum îi zice...Nicușor? Da, asta vroiam să zic...Nicușor...mânca-l-ar mama...Acum, armata este în impas acolo lângă Sofia.... Vor să cucerească orașul și să meargă până în Tassos... Că a auzit Manole că vin urșii..sî-i țină locul... divizia Artur...rezerva armatei...că decât să-i împuște legal pân munți, mai bine le dă câte o bâtă și-i trimite în linia întâi...Om vedea...Din PNRR-ul bulgar noi trebuie să luăm banii alocați anticorupției...Că nouă, banii noștri nu ne ajung.... Înțelegi? S-a sculat Malagamba?....Nicușor.... Vezi că generalul meu are i divizie de parașutiști formată numai din copii de trei sau patru ani...dacă vrei, vorbesc...Manole e foarte bun cu armata...foarte bun...A început să-i dea numai oase, că carnea merge la București...la unul Ciucă...Da...Planuri? Nu prea avem planuri de viitor...care viitor?...să ne vedem noi cu banii bulgarilor și mai vorbim...Manole vrea să atace Suedia după Bulgaria...Da...îl iubesc...nu știu ce m-aș face fără Manole... Aseară mi-a spus la telefon de la tejghea chiar... Florico...te iubesc mult...numai asta mă ține în luptă...da...dragostea...Hai, te pup...Sună-mă când vrei...

27 mai 2021

HOROSCOP de cutremur

CAPRICORN Pe 26 mai, ora 0,30, în România a avut loc un cutremur 5,1. Cei de profesie Capricorn, rapizi cum sunt, și-au luat pernele și au fugit în Țara Pernelor Călătoare. Erau acolo și Capricorni și Capricoarne. Capricoarna B.B. îl cunoaște pe Capricornul B.B.B.B. E ceva la prima vedere, așa că se bat cu pernele. B.B.B.B. nimerește sub pat. Acolo e un aspirator. Dă cu el. B.B. aude și se îndrăgostește de el imediat. Îi croiește lui B.B.B.B. o pereche de pantaloni scurți și își iau zborul mai departe. Până joi. Pe seară primesc un bilet. E BILETUL. Pe el scrie 8 lei. Introduc 8 lei și se trezesc pe marginea piscinei. B.B.B.B. e gelos. Vede o gagică, C.C., mai mișto decât B.B. S-ar duce după C.C. dar iubirea îl ține în loc. Uit e-așa!! Până sâmbătă. B.B. vrea la dans. B.B.B.B. nu. Jupiter intervine, ca și Venus. Și tot așa. FECIOARĂ. Nativii, când aud de cutremur 5,1 se adresează autorităților locale: Bă, de ce nu mărești alocațiile ci doar cutremurele? Ce, vrei să răcesc, vrei să mă spăl pe mâini, vrei cu fierăstrăul? Până miercuri când apar Zmeele. Veste importantă duminică seară. E de dragoste. Numai de dragoste. BALANȚĂ. Nativii își dau telefon: bă, e cutremur nasol, 5,1. Balanțu e îndrăgostit de o Balanță. Normal. Fără nu merge. Ea-i spune: uite, ai un neg între picioare. Să-l scot? Și imediat aprinde un chibrit. Doar marți, când Pluto se mișcă în Casa a IV a. El urlă de durere. Se aruncă cu fundul în Cișmigiu. În lacul Cișmigiu. Trece o barcă și-i ia durerea cu mâna. Până sâmbătă. Da, cam așa, până sâmbătă. Cineva aduce o savarină. Duminică seara cu Jupiter afară din casă. N-o refuzați. SĂGETĂTOR. Începe melodia Amnesia. E foarte proastă, dar nativii se bucură că România încă mai compune și cântă. În do major. Mihai Viteazul se bucură. Fredonează și el. Gh Gh Dej fredonează și el. Adică România a cântat dintotdeauna prost. De fapt de-asta iese din istorie.

26 mai 2021

TOȚI ARE DREPTATE

1. În creșterea asta cu 24 la sută a României contează și faptul că sindicatele franceze își cer Renault-ul de la Mioveni înapoi. Mai ales Sandero și Duster. Au și franțujii nevoie de locuri de muncă. Ei au inventat Duster și Sandero, mașini vandabile. Noi n-am făcut nimic. Nici măcar autostrăzi ca lumea de la Mioveni până în buza Parisului. 2. De ce oare au retrogradat din Ligă Astra Giurgiu și Poli Iași? Nu puteau Dinamo și Steaua? Liga are același nivel. Rezultă că sunt mânării serioase în Liga a-ntâia de la noi. 3. La castel în poartă oare cine bate? 4. A murit Dichiseanu. Toți îl plâng. A fost el un actor uriaș? Nu. Nu ți-l aduci aminte din nicio piesă sau film. A fost doar un tip monden și atâta tot. Mondenitate cu dedesubturi de nepomenit aici. 5. RECLAMĂ: Două babe se plimbă. Pe trotuar sunt și canale. În unul cad amândouă. Acolo, la vreo cinci metri sub nivelul străzii joacă fotbal Dinamo și Steaua. O mingie o lovește pe una din ele în față. Îi cade dantura. Apare sloganul: Bătută în cuie, dantura-i ca nouă 6. Cu pensiile e așa: Oamenii ăștia de la conducerea actuală a României n-au vrut, de fapt, să majoreze nicio pensie, nicio alocație pentru copii, nici nimic în sănătate și altele. Banii care se tot împrumută se duc în salariile bugetarilor care stau acasă. Ei nu pot fi dați în șomaj pentru că țara nu se află în online cu nicio administrație din Carpați. Iar cu pensiile se anunță ceva din 2023. Mai nou. Asta e o variantă. Or mai fi și altele. 7. Tiptil, tiptil, pesediștii de top își tot găsesc de lucru. Acum a fost rândul lui Carmen Dan. 8. Păi, să știți, că viața ar fi mișto dacă am știi ce să facem cu ea. 9. RECLAMĂ. Două tinere escaladează de zor munții patriei. Una cade într-o prăpastie nasoală. Apare un urs fioros. Fata îi dă telefonul ca să scape. Ursul pleacă. În urma lui sloganul: Axion, cu gust de mere. 10. WEATHER REPORT: E o vreme să te caci în ea. Până pe 24 septembrie 2023 când măresc ăștia pensiile. 11. A murit Pedro Negrescu. Nasol. 12. În media dăm mereu peste foto cu Raluca Turcan care învârte hârtii, hotărăște, calculează, d-astea. Ce-am ajuns. 13. Va lua ființă la București Muzeul Pandemiei. În care e vorba despre Iohannis care se spală pe mâini. 14. Urmează filmul românesc GIGI de Gigi Becali și oile.

22 mai 2021

PAMFLET VESEL

1. Domnul Iohannis: Bravo românilor!! V-ați vaccinat, FMI a zis că creștem cu 18 la sută, wc-uri în curte nu putem face că e proprietate privată și legea spune că să nu te bagi în sufletul omului și, la final, voiam să zic ceva de pnrr-ul ăsta. Păi, pnrr-ul ăsta trebuie să ne dea doar banii, că restul știm noi să facem, fie c-o fi cu autostrăzi, fie cu spitale. Așa!! 2. Domnul Cîțu: Bravo, români, v-ați vaccinat, ați umplut parcurile, acum urmează lupta pentru bunăstare, online, și pnrr. În cadrul pnrr nu trebuie să facem nimic, vin banii și gata. Și facem juma juma. Sunt mulțumit de echipele medicale, de mine și de bunăstarea noastră, a tuturor. Așa!! 3. Domnul Orban: Ăăăăă!.. văd că v-ați vaccinat, e un succes și ăsta iar FMI a zis că vom crește cu 22 la sută, ceea ce e bine, duce la bunăstarea voastră și a politicului, să cântăm melodia de la Eurovision a României, Amnesia, și pe viitor..ăăăăă...ceva cu fotbalul, dar am uitat, ăăăă, așa!! 4. Domnul Barna: Acu că suntem vaccinați cu toții urmează bunăstarea, urmează cartea aia cu copiii securiștilor, cu wc-ul din curte, cu școala, cu sportul și cu sănătatea. Referitor la sănătate, vă informez că de dimineață aveam tensiune 14 cu 14 și că trebuie să vă cumpărați o amuletă de la Neti Sandu. Da, așa trebuie!! 5. Domnul Ionel Silvuple, criminal în serie, acum consilier la BNR: Dacă creștem cu 30 la sută cum a zis FMI-ul și domnul Cîțu e mulțumit încă din timpul lui Decebal sau al războielor mondiale, să-i rugăm pe cei de la FMI să creștem cu 40 la sută ca să moară chinezii de ciudă, de necaz. Așa!! 6. Domnul Cioloș: L-am văzut pe dl Macron plângând de creșterea României, de vaccinurile noastre, de pnrr. Și că veni vorba de pnrr, am auzit că voi avea un contracandidat la alegerile prezidențiale din 2024. Pe Codruța Koveși. Dar, va învinge cel mai bun, cel care va avea în programul electoral reformarea wc-urilor din curte. Așa!! 7. Domnul Mitică Dragomir, viitor consilier la BNR: Propun ca pe gazoanele stadioanelor din țara noastră să fie construite și wc-uri în fundul curții, pentru ca fotbaliștii români să le poată folosi în timpul meciurilot. La vedere, domnilor, la vedere!! Asta cu bunăstarea mă lasă rece, dar poate fi pusă pe stadioane, în dreptul wc-ruilor, lozinca federației de fotbal: Te caci și câștigi! Așa!! 8. Filmul Babardeală Porno, consilier BNR: Văd că v-ați vaccinat, unii chiar de cinci șase ori ca să depășim planul, și văd că pnrr-ul nu aduce bani, păi atunci să-l punem să se plimbe prin București vreo opt ore zilnic iar sănătatea e că filmul are un final bun, care ține de noi, toți românii. Ceva cu bunăstarea, știți dvs și uite-așa!!