Titi Bursuc locuia, acum o sută de ani, într-o casă tip Wagon, pe strada Stoian Militaru, aproape de Cimitirul Bellu. Era de fel dintr-un sat de lângă Giurgiu, al șaptelea copil al unei familii de ciobani din tată-n fiu. Lui Titi nu i-a placut oieritul, unde mai pui că, de la o vreme, parcă se împuținaseră și oile, chiar să fi vrut și tot n-ar fi reușit să-și ducă zilele din ciobănie. Noroc că făcuse câțiva ani de școală, altfel ar fi ajuns vreun marțafoi, doamne ferește să fi dat și-n darul beției, asta le mai lipsea Bursucilor.
Acest domn nu este Titi Bursuc, întrucât prezintă mustață. Orișicât, de adus, aduce, mai ales la privire. Sursa foto: „Bucureștii vechiului regat”, de George Costescu
Soarta i-a zâmbit larg lui Titi Bursuc când a dat filoxera-n viile capitalei și au început boierii să-și parceleze terenurile blestemate. Dacă podgoriile nu mai dădeau rod, nu le rămânea altă soluție decât să le vândă ălora mai amărâți, care n-aveau bani de case-n miezul Bucureștiului. Așa făcuseră avocatul Barbu Paltineanu și profesorul Anton Colorian cu pământurile lor de pe lângă Bellu, iar Titi Bursuc, venit cu treburi ciobănești la oraș, cu brânză și lapte, mai precis, a aflat și s-a hotărât pe loc. S-a ambiționat, a vândut niște oi, chit că știa că se face foc și pară ăl bătrân, a cumpărat o bucățică de pământ pe care și-a construit o căsuță cu bucătarie, odaie și-un antreu, s-a străduit să crească o mușcată în ghiveci, a găsit o slujbuliță la o prăvălie cu poplinuri, zefiruri și felurite veșminte și articole de botez de pe Calea Șerban-Vodă și s-a așezat, carevasăzică, tihnit, în mahalaua de-i zicea de-acum Comuna Șerban-Vodă.
Într-o dimineață, Titi Bursuc a plecat, ca de obicei, spre prăvălie. În drum spre chioșcul unde avea de așteptat tramvaiul cu cai a oprit un „gazetar” cu părul soios să-i ceară un ziar. S-a așezat oftând pe o bancuță, începând a citi știrile cu atenție, subliniind cu degetul titlurile și cuvintele mai grele, până când au început să se audă tropotul cailor și zdroncănitul vagonului cu platformă. Prăvălierul nostru s-a urcat în tramvai, și-a aprins o țigară și-a răsfoit în continuare gazeta, aflând tot felul de lucruri despre pregătirea armatei române pentru campania din 1917, despre foametea din Rusia, dar și vestea că la magazinul Pathefonul au sosit plăci noi și aparate cu safir care nu se uzează niciodată. Titi Bursuc s-a gândit că poate ar trebui să-și cumpere un patefon, cine știe, mâine poimâine îl cheamă la război. Cum viața-i scurtă chiar și fără zăbăuci care se omoară între ei, măcar să apuce a se bucura de o muzică bună în căsuța lui din mahala.
La Șerban Vodă a coborât și s-a îndreptat în pas elastic spre prăvălia doamnei Elena, la intersecția cu strada Cuțitul de Argint. Adevărul e că…, ei, da, o cam plăcea, dumneai fiind văduvă și foarte blondă, puțin trupeșă, dar las’ că e mai bine trupeșă, dac-or veni vremuri grele, măcar nu s-o topi imediat pe picioare, ca muierile celea slăbănoage.
Acu’, ce să zic. O fi fost de la știrile din ziar, o fi fost de la mațe, o fi fost de la cheful de ascultat muzică la patefon, o fi fost coana Elena mai strălucitoare, mai blondă și mai trupeșă decât de obicei, nu știu. Știu doar că, imediat ce a deschis ușa în zăngănit de clopoțel și a văzut-o pe madamă, Titi Bursuc și-a declarat pătimaș amorul arzător ca soarele de vară, chit că abia ajunsese calendarul la Făurar, dar n-are a face. A iubit-o din vorbe care făceau să-i sclipească ochii coanei Elena de ziceai că-s peruzelele din Comoara Dragonilor. Au stabilit ca în seara cu pricina să meargă împreună la Curcan, cârciuma de vizavi de Bellu, ca să fie aproape și de căsuța lui Titi Bursuc, în caz că… li se făcea frig. Sau somn.
Până la urmă, Titi nu și-a mai cumpărat patefon cu safir care nu se uzează niciodată, c-a petrecut toată noaptea la cârciumă, mă rog, aproape toată noaptea, cu coana Elena, niște vinișor din ăla bun, cremvurști cu hrean și cântece lăutărești.
Și după aia a luat-o pe coana Elena de nevastă, au făcut trei copii și-au trăit fericiți, mai puțin atunci când o apucau pandaliile pe muiere și bărbatului îi veneau dracii, până la adânci bătrâneți.
Parol!
Scris de Marilena, în categoria Povești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi.
