Islanda România la fotbal cred

Un octombrie liniștit. Cu ploi, frunze, arici regali pe la Peleș, Ciolacu, spălat pe mâini și Nobelul pentru Cărtărescu. Acasă în fața televizorului. Zic să mă uit la Vlad. Apare un tip cu o rangă de fier în mână și închid instant, pentru că virusul îmi ajunge, n-am nevoie de altă sperietură. Așa că aștept meciul cu Islanda. El începe cu câteva zile înainte când suntem anunțați că va juca și marele Camora. Unu mic așa, naturalizat român. E spaima portarilor. Apoi promourile dau ca sigură victoria românilor, pentru că se leagă cu Nobelul lui Cărtărescu. Începe meciul. Ciurel dă o palmă lui Săpunel, Mitriță se agită punând piedici iar Gunardson dă gol. Unu zero pentru islandezi. Mingea la centru. Românii nu trag la poartă, nici nu știu unde e, așa că Sarmeș dă pas lui Mitriță care este venit din New York și nu prea mai știe cum e cu fotbalul românesc și cu Rădoi, așa că mai luăm un gol de la același Son, că islandezii ăștia sunt frați după mamă. În sfârșit, Tătărușanu degajează în timp ce Camora salvează o mingie undeva pe la mijlocul terenului unde a intrat Hagi. Hagi driblează. Degeaba, mingia nu se mișcă. Hagi aleargă. Degeaba, e în sensul ălălalt. Pușcaș trage la poartă iar mingia ajunge în Reykjavik într-un galantar de magazin. E doi zero. Mai avem de jucat cu Norvegia și cu alți frați Son, din Maldive de undeva, și fotbalul românesc poate dormi liniștit. Are antrenori de viitor, jucători de viitori și Hagi de viitor. Rădoi este îngândurat. E amărât cu Nobelul. L-ar fi luat el. La chimie ceva. Declarații după meci. Spălatul pe mâini a fost o mare problemă. În Islanda nu curge apa caldă. Nici la ei deci. Ei sunt frați, noi ciuciu. La federație se discută la sânge: ce-i de făcut? Îl schimbăm pe Rădoi? Cu cine? Cu Cărtărescu? Așa că îmi sună telefonul. E Simona care-mi zice de Caliu. O petrecere ceva cu Caliu. La Clejani. Apoi Nic Bunescu. Vin încolo? Nu, că sunt consemnat. Am făcut numai rele. Începe repriza a doua. Sergio Ramos dă pas lui Iniesta. Păi, da, dar e alt meci. Nu mă mai interesează, așa că dau înapoi la Vlad. Serialul Vlad de pe Pro. Totul e hilar. Unii se ascunde pe după uși. O gagică mișto vorbește cu un pahar. Nu știu ce, că n-am sonor. Nici driblingurile lui Hagi nu le-am auzit. Totul în liniște. Că așa a zis Iohannis: luăm un săpun în liniște, dăm dumul la apă pas cu pas și ne spălăm liniștiți până ieșim din Europa. Și-abia atunci devine interesantă întrebarea: ce cărți iei cu tine când ieși din Europa. Păi, nu se știe? Pas cu Pas, De ce iubim femeile, și România Islanda la fotbal. D.

Cinci grade latitudine nordică

Foto, arhiva E.M. Cerul casei noastre de la țară se-ncovoaie în fiecare dimineață de greutatea păsărilor. Foto. Sunt berze care aduc copii gata înscriși în psd, sunt stăncuțe care aduc știri, ciori care atacă bandiții din pădurea Uiești, și bufnițe care se duc la culcare cu burta plină de șoarecii nopții. Cum spuneam, singurele care aduc știri sunt stăncuțele. Poate și căte-un graur, doi. O stăncuță cu creastă de cocoș marin zice: Pe Trump s-au hotărât să-l aducă la spitalul Colentina în secția de arși că la Covid nu mai e loc. O stăncuță cu panglică de absolvent zice: Pe Trump îl duc la spitalul de copii Alexandrescu, pentru că acolo mai e încă loc și se dă mult griș cu lapte. O stăncuță care a boxat alături de Cassius Clay zice și ea: La spitalul Babeș, unde este internat Trump, vor veni Iohannis să-i dea șapca înapoi, Tăriceanu, Piedone și Firea să-l reclame pe Smiley că n-a cântat corect cu Gina Pistol și frauda este de circa cinci milarde de euro, apoi ăia de au construit pasajul Ciurel și nu și-au dat seama că e prea îngust și așa mai departe.

La prânz, fetele din Loja noastră de duc la scăldat în Neajlov. În apă până la gât, ele vorbesc: știi, dragă că pe Trump l-au dus la Electromagnetica că au inventat un electrod care ucide Covidul. Sau: am auzit că și Melania este la Covid la Iași, acolo nemaifiind niciun pat, dar i–au pus unul afară și marina americană păzește. Ce vorbești, dragă, zice o alta. N-ai văzut ce circ e cu școlile astea? Măcar cât e Trump la noi să aibă grijă de ele. Să pună armata americană, care tot e profitoare după Caracal, să facă alte weceuri în curți sau pe malul Dunării să vadă turiștii. Apoi, ele ies din râu, vezi foto, și se întorc în căsuța noastră de poveste care e la patru grade longitudine de Uiești și la cinci grade de sirenele pădurii, alea de umblă goale după ăștia care fac must în perioada asta. Seara, berzele duc copiii nedați înapoi. Cu scandal mare. Că unii au 40 de ani și n-au câștigat cu pesede la alegeri, alții au 60 și fac pe haiducii prin pădure, iar unul are 77, cinci neveste și șase câini. Da, șase câini. Așa e, așa e la noi, la căsuța de la țară. Cinci grade latitudine nordică. Da, așa e. D

Bastonul galben cu mâner argintat

Prin aerul vechi și demodat trecea un baston galben cu mîner argintat. El sprijiniea o femeie frumoasă cu păr ondulat. Erau însoțiți de o broască țestoasă cu pieptul bombat și de o fetiță albastră cu nasul pictat. Cam ca cerul. Cam ca o farfurie cu resturi de marmeladă făcută din dintr-un prun bronzat. S-au oprit în dreptul livingului unde scriam prostii despre fermentația lu aia cu aia și mi-au zis: noi suntem tineretul. Noi schimbăm Bucureștiul. Țara. Țara nu se va lăsa înlocuită, că ar trebui schimbat tot: turnătorii din fotbal, din garaje, din coregrafie, de la gemuri, din partide, din Roxana Wring, din primărie, din râuri, edituri, școli, agricultură, chimie, medicină, muzică ușoară și-abia după ce ai făcut curat în țară poți să te bucuri c-ai scăpat-o de Bădălăi, Oprișani și Tăriceni. Noi vom picta CC-ul în galben că să nu mai reprezinte dictatura, Cotroceniul la fel, zambilele le vom face verzi cu pătrate albe și le vom pune la intrările metroului, vom presăra pe noile autostrăzi păsărele cu ciripit benevol, vom umbla goi prin canalizarea cu apă curată, vom merge la biblioteci și vom citi numai Sadoveanu se întoarce, vom face filme mai lungi decât Cristi Puiu și abia atunci, dragă domnule Denis, să auzim dacă mai vrea cineva, vreun român, să părăsească România. Ne vom pune, deci, pe treabă. Voi o faceți de 30 de ani și degeaba. Nouă o să ne ia mai mult, pentru că lucrurile în timp capătă o anduranță plăcută, îndelungată de folosință, cam 200 de ani, dar nu-i nimic, lupta ne face bine, ne înviorează, ne face să uităm unde e școala lui Gabriel Oprea. Generalului Gabriel Oprea. Pe care n-o desființăm, că cine știe, iar generalului îi dublăm pensia ca să aibă bani de concerte la Rolling Stones. Eram entuziasmat. M-am oprit din curățat nuci și din considerațiuni despre fermentație. Iată, îmi zic, un tineret serios, capabil, IT-ist, care merge la teatru, la Cristi Puiu, deci un tineret dispus să schimbe România. Mi-au dat lacrimile. Doamna cu bastonul și părul ondulat a ieșit pe fereastră spre tonomat. Un tonomat vechi din Clejani montat acolo de Ceaușescu. La care cânta aceeași melodie de atunci, una tinerească, mobilizatoare, de bun gust. I-am uitat numele. D.

Veselie după alegeri

Chirilă a spus că Bucureștiul trebuie să fie al tinerilor așa că ieșiți la vot că noi ăștia bătrâni am luptat 30 de ani și nimic. Social democrația a fost ușa prin care a intrat comunismul în România, dar el nu poate ieși tot așa. E o singură ușă, care se deschide numai într-un sens. Așa că ne-am apucat să facem o ciorbă de găină. Suntem la Obe cu Marilena, Nicușor, Tina Cumva și subsemnatul care a apreciat găina cam la 6 kg. Avea 4 ouă. Marilena a hăcuit-o. Aveam și ardei umpluți, dar mai bine găină proaspătă, acum că tineretul se va lupta în locul nostru cu comunismul, cu alungarea lui. Aburii ciorbei închipuie diverse figuri vesele de păsări și oameni. Nu știu cum. Mă uit și nu-mi vine să cred. Un fazan alături de vecina Sonia, o pupăză alături de Steluța din capătul satului și io spun personajele astea pentru că noi vom alcătui din 1 octombrie Loja Masonică Obe care va lupta pentru binele omenirii, bunăstarea celor din Clejani și Giurgiu, ba chiar și pentru că tinerii ies la vot cu nemiluita și cred că STS este un cinematograf de cartier care dă filme cu Alain Delon. În sfârșit. Marilena trage spuma. Nicușor repară o chiuvetă, Tina ară pământul și toată veselia asta este din cauză că Firea aplecat deși nu credem o iotă. Un soare puternic. Coloane de pesediști care fug care-n cotro. Cu banii la ei, că nu le ia nimeni mălaiul furat. Așa că și Marilena întreabă dacă punem mălai la șnițele. Sau pesmet. Aici, la noi în Giurgiu, deja bărci multicolore brăzdează Neajlovul cu trompete, acordeoane și talăngi pentru că noul primar va face stație de metrou la Uiești la noua linie Clejani Videle. Și așa mai departe. Dar găina a fiert, noi am băut doi litri de vin, am scos din frigider fasolea Magdei, o tipă tot din Loja noastră care are și-n câine, și ne-am gândit că în sfârșit comunismul s-a dus și dacă e bine să mergem după el sau a mai bine să facem altul căruia să-i spunem altfel că doar la asta ne pricepem. Așa a fost la noi în curte după alegeri, o atmosferă profundă, naturală, filozofică, dătătoare de speranțe că la sport vom fi primii, că se vor scrie mai multe poezii, că turnătorii se vor rușina, că teatrul, că muzica, că becul, că așa și pe dincolo. Așa că ne-am dus la Bulbucata, la Ioana, și am mâncat un cocoș. Era un frig mamă, mamă. D.

CONJURAȚIA IMBECILILOR

Omenirea, de la începuturile ei, n-a suferit niciodată de foame. Hrană era la tot pasul: rădăcini, ciuperci, fructe, vânat, pește, păsăret. Unele otrăvitoare, e-adevărat, dar de asta s-a ocupat timpul, bucătăria și răbdarea. Și-atunci ce lipsea? Lipsea băutura. Cutreierând planeta după haleală și femei, omul a observat că ceva fermenta cu altceva și rezulta un alcool băubil. Puțin negustos. Avea nouă zeci de grade și te omora instant. Dar până s-o facă îți dădea o stare de bine, euforică, îți dădea curaj. Așa a început distileria. Bând enorm, dar fără grade multe, omenirea a luat avânt: a construit catedrale, a descoperit continente, a ridicat piramide, a născut genii, religii, imperii. A purtat bătălii nefolositoare, dar care generau progres. A inventat calul, mătura și rachetele spațiale. A scris legi. De-a lungul și de-a latul planetei se picta Maria cu Pruncul. Au apărut Picasso, Bosch, Lenin, Beatles și Messi. Iar băutura s-a diversificat. Nu se mai bea doar berea aia puturoasă din secolele unu și doi, ci ginuri, vinuri seci, șampanii și uischi. Și mai sunt. Omenirea a ajuns pe Lună, e la un pas de Marte, se bate în fundul pământului pe diamante, aur și petrol. Alcoolul a învins deci, a fost imboldul. În tot acest timp în Carpați era liniște. Un rege dac se uita pe fereastră la supușii săi beți turtă, care se chinuiau să fure, să facă o stație de metrou sau să devină agenți acoperiți. Ce era de făcut? Hotărî să dea foc viilor. Să interzică băutura, femeile și școala. Femeile nășteau doar prin decret iar școala era acoperită de-o mască. Construi milioane de chiuvete, ca dacii lui să se poată spăla pe mâini, pe urechi și pe mască. S-a apucat să interzică Beatles. Să taie fustele fetelor. Fenomen care s-a numit Cozmâncă. L-a interzis pe Bukovski, fenomen care s-a numit Păunescu. În timp ce Celine Dion se plimba prin Las Vegas, la noi Margareta Pâslaru se plimba Pe Valea Prahovei iar filmul Vânătorul de Cerbi era bătut de Comisarul BD la munte și la mare. Erau vremuri vesele, în care se bea doar Cico, se făceau drumeții pe la Eforie, se picta un singur portret, se scria o singură proză. Cânta doar Holograf. O melodie despre conjurații: și conjurații plâng câteodată. Sunt cu mama în avion. Venim de la New York. Mama e o femeie respectabilă. A crescut un om ca mine, ceea ce nu e puțin. Suntem la aripă și ne uităm pe hublou. Jos, o pată neagră cam prin dreptul Carpaților. Întreb: mamă, ce e pata aia. Aia e Conjurația Imbecililor, să te ferești de ea. d