29 aprilie 2015

Vrăjitorul din orz

Pe o bucată de zece metri pătraţi din curtea noastră cultivăm orz. De două zile, în orzul crescut cam până la brâu, s-a instalat un vrăjitor. L-am recunoscut după nasul subţire şi lung, mantia neagră, pălăria con de pe cap, mustăţile şi barba negre. Peste toate astea mai ţine în mână şi un caiet cât o cărămidă în care notează tot ce facem. L-am numit fără să ne doară capul: Vrăjitorul din Orz.

În fiecare dimineaţă ne întreabă pas cu pas despre tot ce facem: cum mâncăm, unde mergem, de ce ne uităm la televizor, cum e cu Iohannis ăsta, adică de ce merge el pe bicicletă când ţării i-ar trebui câteva autostrăzi bine făcute şi tot aşa până când am început să ne dăm seama că e ofiţer acoperit.

Orzul a crescut mare şi în scurt timp nu l-am mai zărit pe vrăjitor. În schimb îl auzeam: ne asculta telefoanele, ne ascuţea cuţitele, ne mânca marmelada, ne citea cele mai dragi cărţi. Adică venea noaptea, se urca în bibliotecă şi lua o singură carte: De ce iubim femeile, după care se supăra foarte repede pentru că nu-i convenea pluralul "noi". El ar fi vrut ca proza lui Cărtărescu să se numească De ce iubim io femeile, pentru că numai el, zicea, înţelege iubirea.

Încet, încet ne-am împrietenit şi l-am întrebat de ce s-a stabilit în orzul nostru. Mi-a spus: vreau să organizez o răscoală pe strada voastră, Echinocţiului, să compun o melodie închinată bicicliştilor, să trimit toată strada la DNA, să fac câteva gropi bine făcute în carosabil, vreau să scumpesc carburantul şi pâinea, vreau să scad TVA-ul la agăţat gagici la 2%. Nu-i mult?, zic. Nu, zice.

Aşa s-a întâmplat cam într-o săptămână. În timp ce noi cântam Imnul Bicicliştilor în mijlocul străzii, el şi-a luat zborul şi dus a fost. Pe o mătură, cu caietul sub braţ. De atunci îl căutăm cu îndârjire, nu numai noi, ci toată strada pentru că nu ne-a spus cum e cu ăia 2% la gagici.

Denis

28 aprilie 2015

Ştiri pe scurt

TVA-ul redus cu 5% la cărţi compensează scumpirile datorate reducerii TVA la alimente. Se vor ieftini în special cărţile lui Sadoveanu, Stealian Tănase şi ale unor poeţi de la Gurile Dunării. Datorită acestei reduceri de TVA la cărţi, vor apărea noi librării în toată ţara. Sunt vizate autostrăzile noi construite, gospodăriile ţărăneşti cu WC în curte, precum şi partidele de vânătoare: citeşti şi mai tragi câte un glonţ.

Abandonul şcolar din România este privit cu satisfacţie de părinţii ai căror copii au terminat clasa mare de la grădiniţă. Astfel ei îşi vor vedea odraslele ingineri, medici, savanţi sau gimnaşti de la cinci, şase ani. Se lucrează deja la o nouă lege a învăţământului, nu prima şi nici ultima în aceşti 26 de ani de tranziţie.

Aseară vântul bătea. Sau astăzi.

PUBLICITATE Doi tineri stând de vorbă. Ea cocoţată pe creanga unui cireş roade o felie de caşcaval, el sub cireş aşteptând să intre în vorbă. Ea spune: Hai şi tu sus. Moment în care-i scapă caşcavalul din gură. El, contrariat, îi dă cu el în cap. Apare sloganul: vorbeşti puţin mai mult, da'-i mai ieftin.

Ştire confirmată: autostrada Comarnic Braşov va fi construită la Mangalia.

Din nesfârşitele tocşouri televizate autohtone reiese că nimeni n-a cunoscut-o pe Elena Udrea. Iar fotografiile în care aceasta stătea alături de Băsescu sau Blaga sunt contrafăcute. De altfel, dânsa nici nu este în arest, ci în studiourile TVR, unde se pregăteşte pentru Eurovision cu melodia: Pe când nu te-am cunoscut, adaptare după Maria Tănase.

PUBLICITATE Doi tineri stând de vorbă. Ea cocoţată într-un cireş, el dedesubt. El aşteaptă să cadă fata şi să-şi rupă un picior. Bate vântul, scutură cireşul, fata cade şi-şi rupe ambele picioare. Apare sloganul: compotul de cireşe, mai bun, mai ca la ţară.

Se vorbeşte în mediile politice că Victor Ponta se va retrage şi va face minuni ca Arsenie Boca.

SPORT Partizan Belgrad cu Steaua Roşie Belgrad, fotbal: 100 de răniţi, un stadion demolat, doi morţi, 50 de poliţişti în spital. Meci admirabil.

VREMEA Totu' depinde de ziua de mâine, 29 aprilie, când vor fi 16 grade.

Agenţia CĂLIMARA





27 aprilie 2015

Toate drumurile duc la Craiova

Zice un vechi proverb pe care ni l-am reamintit la cafea. Adică Tina Cumva a zis: ştii proverbul ăla? Io am zis: nu. Şi ne-am suit în maşină spre Craiova. Pe drum, ţăranii îmbrăcaţi imaculat, în ii albe, dansau de bucurie că s-a redus TVA, pădurarii erau entuziasmaţi şi aruncau în aer cu gloanţele că nu se mai scumpesc, în sfârşit, alimentele, carburanţii şi urşii, elevii mergeau, tot în ii albe, pas cu pas la şcoală, medicii veneau cu ghiotura înapoi în ţară de la Paris, căpşunarii se întorceau la cules autostrăzi, şi alţii şi alţii şi alţii care, cu feţele bucuroase, ca de copil hlizindu-se la corn şi mere făceau un LBF atât de bine făcut că ne-apucase şi pe noi dihania veseliei.

Aşa am ajuns la Craiova, că un taximetrist văzându-ne bucuroşi de drum s-a răstit la noi zicându-ne că i-am lovit maşina. Nu era aşa, da' asta n-a-nsemnat că nu ne-am ţigănit în drum ca diplomaţii noştri cu ruşii certându-se că al cui e tezaurul nostru.

Şi-am ajuns la teatrul Colibri, teatrul de păpuşi al urbei. Vedem Frumoasa din pădurea adormită, despre care n-avem ce povesti. Putem povesti doar de păpuşi, care sunt mişto şi te fac să stai în sală.

Aşa că ne-am întors înapoi şi toată veselia aia care ne-a însoţit la drumul spre Craiova dispăruse uite aşa, uite-aşa, că pe la două eram acasă şi Tina Cumva a zis: ştii că frumoasa din pădurea adormită ţi-a luat locul de parcare? M-am uitat şi aşa era. Mi-l luase definitiv, aşa că la Craiova n-am să mai calc niciodată.

Denis

24 aprilie 2015

Bazaconii

Invazia măslinelor în Bucureşti a început ieri dimineaţă, 23 aprilie 2015, la ora 3. Primii care s-au sesizat au fost poliţiştii Stacojii de la secţie de poliţie Stacojie nr 8. Măslinele ocupaseră Calea Victoriei, întrucât erau pe biciclete, aşa încât poliţiştii stacojii au făcut uz de bastoane electrice stacojii ca să depresureze această colosală prin frumuseţe arteră a Capitalei. Într-un final, au fost ascultate doleanţele măslinelor: ele doresc să facă partide politice de câte trei măsline, cum permite acum parlamentul, şi să aibă acces în acest fel la bani de la buget pentru finanţarea lor. Şi cu asta basta. Poliţiştii Stacojii au înţeles despre ce-i vorba şi, cu LBF (Lucru Bine Făcut) le-a permis măslinelor să-şi facă partide. Au apărut astfel 4 milioane de partide, care se vor înscrie la BEC în următoarele zile. Deci se poate şi civilizat.

Parteneriatul civil se complică din prima zi de funcţionare. Astfel, doi homosexuali care trăiau în parteneriat civil de 79 de ani s-au luat la bătaie când au aflat că la Elena Udrea în celulă şobolanii intră în încăpere prin gaura de la wc. Ori, au declarat cei doi în faţa organelor de anchetă, gaura foloseşte la alt ceva. Şi au dat exemple de găuri celebre: Piaţa neagră din România, aia din Galaxia noastră, găurile drapelelor naţionale unugureşti şi româneşti şi, în sfârşit, găurile din bugetul de stat. Cei doi au sfârşit prin a se lua la bătaie, înregistrându-se un sec doi la doi pentru n-are importanţă cine, că aşa ne-a parvenit ştirea, şi noi, ce dracu' să modificăm?

Dacii aveau cunoştinţe de astronomie şi şi-au construit primul telescop uriaş pe zidurile Sarmisegetuzei. Cronicile spun că atunci când au fost aduse lentilele de la Karl Zeiss Iena, din Germania, şi după ce au fost montate, dacii au putut vedea pe Saturn prima bătălie din istorie. 2.000 de saturneni se băteau cu turcii până ce turcii au pierit într-o mlaştină, iar dantura şefului lor de oaste, unul Sinan Paşa, a pierit în fluviul Neajlov de pe Saturn, nume de apă izbitor de asemănător cu al râului din judeţul Giurgiu din România, de unde şi concluzia că saturnenii se trag din daci. Adăugând şi observaţia că fustele scurte erau leit ca cele dace, chiar dacă purtate de bărbaţi avem concluzia clară că dacii se trag din Saturn.

În 21 aprilie, ora 18, 2015, la ICR Bucureşti a avut loc citirea piesei LEGEA LOCATARULUI UNIVERSALE a lui Denis Dinulescu. După spectacol, autorul avea să declare: Rău cu rău, da' mai rău fără rău, referindu-se probabil la prezenţa în sală a pretenilor Radu F. Alexandru, Dinu Grigorescu, Lucia Veroona, Emil Mladin Ljuba Beceiski, Marius Burhuş, Irina Crivăţ, Candid Stoica, Sonia Neagu, Luca Dinulescu, Gabriela Tănase, Coca Popescu, Horia Gârbea, grupul Oregon şi a multor altora cărora le-au fost uitate numele. De emoţie.

Agenţia CĂLIMARA

22 aprilie 2015

Cinemateca Soniei Nî - Azi filmul italian: Giovani is fast and furious

Giovani, un tânăr de 22 de ani, avea o mezelărie la marginea Padovei. Oraş care n-ar fi fost atât de frumos dacă pe deasupra lui nu trecea cursa aeriană regulată TAROM: Bucureşti Feteşti. Pentru că într-o zi obişnuită de primăvară, ca cea de azi 22 aprile 2015, în cursa zilnică se afla şi tânăra Maria Delanoi. Cei doi îşi făcură semne, el scăpă un parizer pe jos de uimire, pentru fata era foarte frumoasă, educată, că avea bacul dat.

Giovani se sui pe bicicletă şi se duse la Feteşti unde tocmai ateriza cursa. Maria se dete jos, îşi luă valiza plină de cărţi şi i-o dădu lui Giovani să i-o ducă. Însă Giovani dispăru cu cărţile. 10 ani, atâta a durat dispariţia, dar fata nu l-a reclamat la poliţie că încă-l mai iubea.

Cu valiza plină de cărţi, Giovani se duse în pădurea Snagov şi se puse pe citit. Avea de gând să recupereze toţi anii în care stătuse la căpătâiul maşinii de tocat carne pentru salamul de vară şi nu învăţase nici unde e Groenlanda, nici ce înseamnă Tăriceanu, nici nimic. După 10 ani era învăţat, aşa că se întoarse şi sună la uşa Mariei. Îi deschiseră 10 copii mai mici sau mai mari. Maria îl recunoscu, soţul ei, Petrică, tot un italian de pe traseul cursei TAROM, nu.

Începu bătaia. Petrică îl luă pe Giovani de cap şi-l înfipse în aragaz. Giovani îl luă pe Petrică de subţiori şi-l înfipse până la gât în wc. Trase apa. Petrică se scurse la canal.

Apoi, fericiţi, Maria şi Giovani, împreună cu cei 12, că 12 erau acum, copii trăiră până la la adânci bătrâneţi.

Un film aprioric, fudul, o combinaţie româno italiană, care ne arată pe lângă frumuseţea curselor aeriene şi caracterul minunat al popoarelor italian şi român.

De văzut. Neapărat de văzut.

Agenţia de CULTURĂ CĂLIMARA